In urma cu aproape patru ani aparea, tiparit la Cluj sub egida "Asociatiei Etnografice Wriza Janos", volumul semnat de Ferenc Poszony avind titlul "Ceangaii din Moldova". Autorul - un pretins etnograf de origine maghiara, a intocmit lucrarea pe baza unor documente elaborate in timpurile noastre de catre asa-zisi "cercetatori" care au redactat la modul tendentios o serie de materiale documentare cu care, apoi, s-au prezentat la mai multi locuitori de rit catolic din Moldova, necunoscatori ai problemei, usor de convins si de inselat asupra adevaratelor scopuri, dar si de corupt. Acestora li s-au prezentat, desi nu in toate cazurile, texte care nu respectau citusi de putin adevarul istoric, pe care le-au inteles - dar mai mult nu -, si pe care le-au acceptat, totusi. Astfel se explica faptul ca majoritatea izvoarelor documentare sint formate din lucrari scrise in ultima perioada de timp. Intre cele 256 de lucrari citate la bibliografie, cele mai multe au fost redactate in spiritul radicalismului maghiar, fara sa dovedeasca un minim de respect fata de adevarul stiintific. Din cele 62 de fotografii reproduse in carte, primele 10 reprezinta costumatia feminina si masculina mostenita de romanii satelor catolice si ortodoxe moldovenesti de la strabunii lor - dacii liberi, inca nesupusi romanilor. Fotografiile au fost realizate in anii 1932 - 1936 si erau specifice tuturor locuitorilor Moldovei, indiferent de religia lor - ortodoxa sau catolica. Pornind de la o documentare falsa si adeseori falsificata, de la idei preconcepute, autorul si-a propus - dar fara ca sa reuseasca -, sa demonstreze drept adevar un mare neadevar, o inventie a unui pretins misionar catolic in Moldova, a carui calatorie, precum si serviciile efectuate la parohiile de acest fel de aici nu a fost inscrisa in documentele timpului, in afara celor consemnate de el insusi catre finele secolului al XVIII-lea si in care a descris fapte si evenimente ce se petrecusera anterior cu doua decenii. Pretinsa "maghiarime din Moldova" - asa cum demonstreaza documentele intocmite de oameni avind responsabilitatea cuvintului scris - nu este, de fapt, decit acea parte de romani catolicizati incepind cu secolul al XIII-lea si foarte putin maghiarizati ca limba. Autorul insusi a scris ca aceasta populatie "nu este omogena din punct de vedere istoric si cultural". Explicatia fenomenului nu este cea data de autor - o pretinsa "asezare in Evul Mediu" si intr-un numar mult mai mare in secolul al XVIII-lea. Insa si folosirea termenului de ceangau este de data recenta. Momentul a fost stabilit de el insusi ca fiind "finele secolului al XX-lea". In asemenea conditii pretinsa limba maghiara veche, vorbita de inventatii si inexistentii ceangai in Moldova ramine in suspensie. Prin aceasta, autorul a confirmat punctul de vedere exprimat de noi inca in urma cu aproape un deceniu in lucrarea pe care am intitulat-o "Ceangaii - o fictiune etnica". Pe baza acestor informatii extrem de false si de falsificate, Comitetul pentru Cultura, Stiinta si Educatie al Adunarii Generale a Parlamentului Consiliului European a adoptat - la 23 mai 2000 -, o hotarire prin care a recomandat utilizarea termenului de ceangau - denumire care nu poate reprezenta o minoritate etnica, lingvistica, culturala si confesionala deoarece nu exista o asemenea minoritate nationala pe teritoriul nostru. Aceasta minoritate etnica nu are stramosi, nici cultura proprie. Ea este o pura inventie a unor slujitori patimasi, lacomi si cotropitori, care au trecut in slujba imperiului oprimator si distrugator de popoare condus de Habsburgi, la finele secolului al XVIII-lea.
                Capitolul "Viata religioasa a comunitatilor maghiare din Moldova", din cartea lui Ferenc Poszony - este plin de erori si exagerari. Dupa felul in care si-a ales bibliografia, maniera in care a folosit-o, dar mai cu seama conceptia demonstrata si modul in care si-a realizat opera autorul s-a straduit sa-i convinga pe cititori asupra justetei celor scrise de Fenys in lucrarea publicata la Paris cu titlul semnificativ "Ungaria revizionista", in anul in care Hitler si Stalin desfasurau cele mai sinistre pregatiri pentru incendierea omenirii. Atunci Fenys a precizat: "Istoria maghiara este cea a unei minciuni ingrozitoare". Autorul, total nepregatit sub raport stiintific, a scris enormitatea: "In Evul Mediu maghiarii stabiliti in Moldova au pastrat neintrerupta legatura cu maghiarimea din Bazinul Carpatic cu ajutorul relatiilor economice si de rudenie". Afirmatia contravine total adevarului istoric si chiar celor scrise de autorul insusi in capitolul precedent. Ar fi fost suficient ca acesta sa studieze opera lui Possevius - iezuitul diplomat, precum si celelalte informatii documentare si s-ar fi lamurit cu usurinta ca maghiarii, in expansiunea lor in Panonia, Transilvania, ca si asupra teritoriilor populate de romani si slavi, au organizat unele tabere militare pe pozitii strategice de unde supravegheau si interveneau cu cea mai mare salbaticie si cruzime impotriva celor ce indrazneau sa se revolte, sa lupte contra sistemului de guvernamint tiranic introdus cu sprijinul direct al Sfintului Scaun si al feudalilor germani inruditi cu primul rege al Ungariei, neincoronatul Stefan I, cel care si-a ucis multe dintre rudele apropiate pentru a asigura succesul cultului catolic. Urmasii sai arpadieni au continuat agresiunea impotriva romanilor si slavilor, locuitori autohtoni in Panonia, pe intregul spatiu european de formare a neamului romanesc. Dupa cotropirea Transilvaniei, asupra Tarii Romanesti si Moldovei regii angevini - ramura napolitana, nu maghiari - au organizat expeditii cotropitoare, dar au fost rapusi cu succes de voievozii intemeietori de state independente romanesti, la sud si est de Carpati. Acestia au spulberat pretentia de suzerani a regilor Ungariei. Pretentia convertirii la catolicism a capeteniei cumane, impreuna cu "15.000 de oameni ai sai" este o afirmatie gratuita. Documentele pastrate in Arhivele Secrete ale Vaticanului confirma cu mult temei ca triburile cumane ajunse in Panonia inainte de invazia mongola si dupa aceasta erau formate din "pagani". O scrisoare primita de pontiful Romei, Grigore al IX-lea, de la episcopul "Olomucensis" informa ca in statul Ungaria cumanii controlau totul, locuitorii tarii erau tratati "cu atrocitate", erau "infestati" de necredinta religioasa, iar ortodocsii si ereticii ocupau o mare pondere in cuprinsul acestui regat. Populatia Moldovei - scria demnitarul catolic, era ortodoxa. Aceasta era cunoscuta sub numele de "pruteni" si era una romaneasca, deoarece episcopul n-a contravenit continutului corespondentelor papale din timpul pontificatului lui Grigore al IX-lea. Acesta i-a aratat mereu pe cumani ca fiind o populatie nestatornica, ratacitoare mult prea departe peste Nistru, fara ca episcopul catolic al Milcoviei sa-i poata converti la catolicism. Replica Sfintului Scaun, din toamna lui 1234, a fost categorica si potrivnica informatiilor regale, episcopale si misionare catolice. Exprimarea a fost directa: In cuprinsul Episcopiei cumanilor nu traieste asemenea populatii, doar una romaneasca. Intregul capitol (paginile 55-85), se bazeaza pe informatiile acelor misionari catolici de origine maghiara sau maghiarizati, de talia lui Paul Beke, Petrus Parcevics, Peter Zold, Alexander Papp, Innocentius Petras, Sulzer, Cosma Funtak, Stefan Botskor care - asa cum atesta documentele parohiale si celelalte intocmite de ei insisi, au maghiarizat onomastica romanilor catolici, a toponimelor satesti si asezarilor urbane. Toti acesti misionari catolici si altii au avut preocupari straine cultului catolic. Unii au transformat casele parohiale in adevarate haremuri. Exceleaza sub acest raport Alexander Papp, originar din Transilvania. Acelasi individ a inselat buna credinta a enoriasilor de la Tg.Trotus si a deposedat parohia de terenul cumparat de credinciosi, moara de apa, cazanul de tuica si de alte bunuri si valori materiale. Majoritatea slujitorilor catolici erau de neam italian, recrutati de Sfintul Scaun si Propaganda Fide. Prefectii misiunilor au fost italieni, numiti prin decrete de catre institutia romana. Episcopii care au avut raspunderea cultului catolic in Moldova au fost numiti de regii Poloniei, aprobati si sfintiti de Sfintul Scaun sau trimisii acestuia. Regalitatea Ungariei n-a exercitat nici cea mai mica autoritate in aceasta privinta, in afara episcopului cumanilor, al carui sediu n-a fost in Moldova, la pretinsa Milcovie. Prezenta acestuia in Moldova n-a fost demonstrata prin nimic. Rezultate ale activitatii acestui demnitar catolic n-au existat. Chiar daca ar fi avut anumite succese, acestea au fost anulate de marea invazie mongola, din fata careia "viteazul" rege al Ungariei s-a facut nevazut, fugar pe o insula din Adriatica, acolo unde mongolii nu puteau ajunge. Conventia Paroni-Studer a fost prezentata intr-o maniera deformata, deoarece etnograful n-a gasit de cuviinta sa aminteasca cititorilor sai presiunile si amenintarile la care a fost impus vicarul apostolic de Iasi din partea autoritatilor imperiale din capitala Moldova pentru a-l determina pe cel in cauza sa se deplaseze la Cluj si sa accepte conditiile umilitoare ale trimiterii misionarilor maghiari in Moldova, care sa fie nefolositori populatiei romanesti de credinta catolica de aici si vorbitoare prin excelenta a limbii romane. Curios este faptul ca "autorul obiectiv" n-a amintit nici unul dintre multele documente nationale si cele pastrate in fondurile arhivistice pastrate in Arhivele Vaticanului, Propagandei Fide, ordinului iezuit in Torino, Napoli, Roma, care intr-o majoritate zdrobitoare au consemnat populatia catolica romaneasca, adica pe cea care vorbea limba romana in satele si asezarile urbane romanesti din anul 1234 si pina in zilele noastre. Limba cultului catolic in Moldova era cea latina, sub nici o forma maghiara, deoarece nu era recunoscuta ca una liturgica. Capitolul prezentat este unul defaimator la adresa poporului roman si este in totala contradictie cu hotarirea exprimata de actualul presedinte al Romaniei, domnul Traian Basescu, care in campania electorala a declarat: "Voi da Romania - romanilor".
                Capitolul "Constiinta istorica a ceangailor din Moldova", din lucrarea lui Ferenc Pozsony, le depaseste cu mult pe cele prezentate pina acum prin contradictii, inconsecvente, inventii, neadevar. Acesta a fost scris pentru a justifica politica cotropitoare si distrugatoare a tot ceea ce a fost si este romanesc in spatiul de formare si traire a poporului roman, a culturii materiale si spirituale create de acesta, a limbii stramosesti vorbite de neamul respectiv de-a lungul celor aproape doua milenii de viata permanenta intre Dunarea panonica - zona de peste Nistru - Carpatii Padurosi - Pind - Marea Adriatica si litoralul Marii Negre. Intre paginile 86 - 101 cititorul va putea gasi texte de felul urmator: "Janos Jerney a notat, in 1844, ca romanii numesc Vadul Ungurului sesul de peste Dunare, din imediata vecinatate a Galatiului. Istvan Gyorffy considera ca numele desemneaza tocmai locul in care poporul lui Arpad a pornit din Dobrogea locuita de bulgari pentru a recuceri pamintul de odinioara - din Bazinul Carpatic - al conducatorului hunilor, Attila. Batrinii din Ungaria mai spun si azi cu precizie ca ceangaii maghiari din Moldova au venit din Transilvania". "Se zicea ca din Transilvania au venit un barbat si o femeie si s-au inmultit. Cei din Valea Rea subliniaza faptul ca Moldova a fost mai intii populata de maghiari, iar romanii au sosit abia mai tirziu. Maghiarii din Moldova au fost aici cu trei sute de ani mai devreme decit romanii. Romanii au ocupat Moldova dupa trei sute de ani", dupa popularea ei de catre maghiari. Romanii sunt suparati pentru ca le-am luat paminturile cele mai fertile, ca Moldova, Siretul sunt cele mai bune paminturi". Textele reproduse vor sa formeze constiinta autohtoniei maghiarilor pe pamintul stramosesc al romanilor din Moldova. Maghiarii ar fi populat acest teritoriu din patria romaneasca cu trei secole inaintea autohtonilor. Romanii formati aici ca popor, urmasi ai carpilor liberi, harnici si viteji ar fi venit aici prin agresiune si violenta, i-ar fi indepartat pe maghiari, luindu-le rezultatele muncii lor. Totul este o inventie grosolana, neadevar grotesc. O alta varianta a "constiintei istorice" a ceangailor, prezentata de scriitorul de vorbe desarte, este formulata in termenii: "Noi am fost adusi aici din Ungaria de Alexandru cel Bun sa fim gospodari si sa invete si vlahii de la noi sa fie si ei gospodari". Inventivul autor n-a precizat daca voievodul moldav n-a fost si el maghiar ceangau. La inceputul capitolului, pe pagina 86, autorul a argumentat si justificat absenta memoriei istorice "in comunitatile rurale moldovene". Constiinta istorica a comunitatilor maghiare din Moldova are si azi un caracter amorf, sincretic, personalizat si biografic.
                Prin legende romanesti cu continutul mistificat autorul a incercat sa explice traditia formarii satului Faraoani. Astfel, domnul Moldovei, Stefan cel Mare, s-a angajat cioban deghizat la preotul vlah din Valea Mare. Ceva mai tirziu, voievodul l-a insotit pe regele maghiar in satul vecin, unde s-ar fi indragostit "de fiica lui Janos Forro", pe care "a luat-o de nevasta. Dupa cununie, sotii s-au inteles ca fiicele lor sa fie maghiare, iar fiii romani. Sotia voievodului a cerut opt feciori maghiari pentru fiicele ei, care ulterior au primit pamint de la voievod pentru devotamentul lor. Satul Faraoani a fost intemeiat pe acest pamint". Prin intelegere, sotii ar fi hotarit originea etnica diferita a urmasilor. In fapt, legenda reflecta autohtonia si credinta ortodoxa a locuitorilor din Faraoani si satele vecine, pe timpul conducerii statului moldav de catre Stefan cel Mare. Mai tirziu, in secolul al XVII-lea, cind au fost consemnati romanii catolici la Faraoani, refugiati de la Bacau din cauza jafurilor otomano-tatare, condusi in treburile religioase de un pastor calvin, credinciosii catolici au trait si traiesc si astazi in cea mai perfecta armonie cu ortodocsii. Cu toate intrigile politicienilor maghiari, ale unor slujitori catolici, de regula cantori maghiarizati, Moldova ofera exemplu de convietuire romaneasca ortodoxa si catolica. Aceasta este semnificatia reala a legendei. Autorul a exprimat scopul stradaniilor sale in vederea izolarii romanilor catolici de cei ortodocsi. Pe pagina 96 sta scrisa aceasta necesitate viitoare pentru reusita telului urmarit prin agresarea constiintei acestor oameni si incalcarea celor mai elementare drepturi ale omului in Romania. Fraza urmatoare exprima in modul cel mai limpede si precis scopul pe care si l-a propus prin publicarea acestei carti extrem de mincinoase. "Delimitarea religioasa de romanii ortodocsi are o importanta tot mai accentuata pentru identitatea ceangailor maghiari de religie romano-catolica", care ar trai in satele si orasele Moldovei. In ciuda prezentarii legendelor inventate referitoare la cultul primului rege neincoronat al Ungariei, cel ce a fost botezat de doua ori, prima data in ritul ortodox si a doua oara in cel catolic, de catre episcopul de Praga, care l-a si cununat religios cu printesa germana, Stefan cel Sfint, fiul acestuia - Sfintul Imre si pe regele "Sfintul Laszlo", autorul a ajuns la concluzia scrisa astfel: "Memoria ceangailor ramine si in prezent radical diferita de constiinta istorica a maghiarimii din Bazinul Carpatic", deoarece "influenta mediului care i-a primit" ar fi determinat opacizarea amintirii "originii comune". Autorul a dat friu liber imaginatiei sale si a dezvoltat, ca de obicei, falsa opinie: "Ceangaii din Moldova au parasit populatia maghiara compacta din Bazinul Carpatic in cursul secolelor al XIII-lea - XVIII-lea". Cea mai mare invazie secuiasca s-ar fi produs la inceputul celei de-a doua jumatati a secolului al XVIII-lea, sub conducerea fostului preot, inchis de autoritatile imperiale austriece si fugit din temnita - Peter Zold. Dupa asezarea acestora in Moldova "Legaturile celor aflati in afara granitelor statului maghiar cu regiunea de unde au venit s-au rarit treptat, ca mai apoi sa se intrerupa aproape de tot". Autorul, suspendat in atmosfera de propriile creatii, nu mai poate explica sub nici o forma "conservarea limbii maghiare, care n-avea de drept si de fapt intrebuintare nici in Ungaria si Transilvania, iar in Moldova, unde nu existau comunitati catolice, calvine maghiare, nu se poate pune in discutie folosirea unei astfel de limbi. Toate documentele cultului catolic, pina la 1867, in fostele posesiuni ale imperiului condus de Habsburgi au fost scrise in limba latina. Limba stramosilor romani este folosita si astazi in comunitatile romanesti catolice ale Moldovei. Documentele create la parohii nu confirma opinia autorului. Pentru a convinge asupra adevarului cu privire la "migratia secuilor" in Moldova reproducem textul din scrisoarea lui Peter Zold, publicata de autori maghiari la Tg. Mures, in anul 1870, pag. 60: "ego enim anno 1768 cum majore parte siculorum profugorum in Transilvania obtenta plenaria indulgentia erratorum remigravi". Textul convinge asupra caracterului imaginativ al pretinsei migrari. Romanii secuizati, inca nemaghiarizati la momentul respectiv, erau agricultori, iobagi pe domeniile feudalilor secui, care tot timpul se autoconsiderau nobili. Ei au fost razboinici. Nici unii nu puteau parasi gospodariile proprii si sa calatoreasca in Moldova, condusi de un preot catolic condamnat la inchisoare. Iata de ce ii rugam pe parlamentarii Romaniei sa ia act ca romanii i-au votat ca sa le apere drepturile nationale, nu sa voteze ca orbii documentele care pun in pericol integritatea neamului, asa cum au procedat la 23 mai 2000, atunci cind a fost consfintit pe nedrept termenul ceangau pentru o minoritate etnica, lingvistica, culturala si confesionala inexistenta pe pamintul Romaniei.

Prof. dr. Dumitru ZAHARIA, Ziarul de Bacau