In anul 1784 imparatul Iosif al II-lea - cel care in 1783 realizase "sfarimarea vechii alcatuiri, pe natii" a locuitorilor din Transilvania - a consemnat: "...daca limba cea mai raspindita in Ungaria si Transilvania ar fi cea maghiara, atunci aceasta s-ar putea intrebuinta cu folos in rezolvarea treburilor publice. Insa limba maghiara nu o vorbeste decit cea mai mica parte a populatiei, caci cele mai raspindite limbi sunt: germana, romana si slava". Este clar ca imparatul pastra in memorie datele circumscriptiei asupra populatiei din Ungaria, intocmita de autoritatile imperiale in cursul anului 1772 si in care a fost scrisa precizarea ca "Transilvania, Slovenia, Croatia si Provincia Timisoara n-au fost cuprinse, deoarece acestia aveau guverne proprii si nu erau dependente de Ungaria". Noi am gasit exemplarul acestui document la Biblioteca Nationala Napoli, l-am cercetat si l-am microfilmat pentru Arhivele Nationale ale Romaniei. Documentul preciza ca Ungaria cuprindea atunci 8 744 asezari, din care 8 242 erau sate, iar 501- orase si locuri intarite. Populatia romaneasca era raspindita in 24 de comitate, din cele 44 existente. Datele recensamintului arata organizarea a 1 274 de parohii ortodoxe si greco-catolice - ultima religie inventata de imparatul Leopold I si Sfintul Scaun pentru amagirea romanilor si atragerea lor la catolicism prin intermediul greco-catolicismului. Limba romana ocupa locul al IV-lea, dupa maghiara, folosita in 3 623 de asezari, limbile slave - 2 629, rutena, iar romana in 671 de asezari. Situatia a fost intocmita dupa aproape un secol de cumplita asuprire a romanilor si a bisericii lor, considerata tolerata. Un raport al cardinalului Garampi - nuntiul apostolic la Viena, elaborat in anul 1776, a precizat ca in Ungaria acelei perioade functionau: 1 991 parohii catolice, 1 274 erau ortodoxe si greco-catolice, 1 815 - calvine, iar restul erau lutherane. Sub raport religios, ortodocsii si greco-catolicii (romani si ruteni) erau pe locul al doilea in Ungaria acelui timp. Rezulta clar ca imparatul a fost sigur pe afirmatia facuta, deoarece statisticile nu au scapat de preocuparile de falsificare. Oricit de mari ar fi fost initiativele falsificatoare ale autoritatilor imperiale, realitatea a demonstrat o numeroasa populatie romaneasca pe intregul cuprins al Ungariei acelor timpuri si care astazi nu mai exista datorita unui intens proces de catolicizare si calvinizare, dublat de unul si mai teribil - de maghiarizare a oricarui roman din acest spatiu, fenomen care se incearca, chiar si in zilele noastre, cu romanii catolici din Moldova, sub pretextul unei pretinse minoritati etnice a ceangailor, nume inventat la sfirsitul secolului al XVIII-lea, dupa anul 1780, de catre un misionar din Delnita-Ciuc, trimis in Moldova de catre episcopul Ignatius conte de Bathyanny si episcop catolic de Alba Iulia. Punctul de vedere exprimat de extremistii maghiari a fost respins cu autoritate si cu demnitate de Sfintul Scaun prin doua breve elaborate sub conducerea Papei Pius al VI-lea adresate episcopului catolic de Alba Iulia si cardinalului primat al Ungariei.
                Procedeele folosite de deznationalizatorii romanilor din Ungaria si Transilvania, de dupa 1780, nu se deosebesc aproape cu nimic de cele folosite de unii falsificatori ai istoriei romanilor din zilele noastre. Semnificative din acest punct de vedere sint lucrarile - cuprinzatoare si raspinditoare de flagrante neadevaruri in privinta trecutului si prezentului romanilor din Moldova. Intre acestea: "Din Arini la Sabaoani" - realizata de Fundatia Culturala Siret-Roman - 2004, precum si "Ceangaii din Moldova" - autor Ferenc Pozsony - publicata de Asociatia Etnografica Kriza Janos, Cluj - 2002. Documente deosebit de valoroase, intocmite de generali, politicieni austrieci si otomani, pastrate la Biblioteca Universitaria Bologna conving asupra prezentei unei populatii numeroase romanesti in Croatia, Slovenia, Voivodina, care traia pe zona de frontiera otomano-austriaca dupa fixarea granitelor in conformitate cu prevederile Tratatului de pace de la Carlowitz. Toti acesti romani au fost obligati sa-si stramute domiciliul din asezarile stravechi in interiorul Ungariei conform planurilor elaborate de contele Marsigli. Ajunse astfel in Ungaria, toate acele sute de mii de romani au fost supuse catolicizarii si maghiarizarii.
                Dupa stramutarea fortata a romanilor din zona nord-balcanica s-au gasit iezuiti de talia lui Samuel Timon care au pus bazele teoriei formarii poporului roman in spatiul geografic sudic si sud-vestic balcanico-dunarean, de unde - prin violenta, dar si pe cale pasnica - s-ar fi deplasat spre nordul Dunarii si ar fi ocupat posesiunile regatului apostolic al Ungariei. O asemenea idee a fost preluata si dezvoltata de savanti celebri in nerespectarea adevarului istoric, de talia lui Roessler si a discipolilor sai in neadevar. Paralel cu asemenea teorii nestiintifice a fost promovata activitatea de schimbare a numelui de roman. Populatiei romanesti din Ungaria i s-a atribuit falsul nume de cun, ungur, grec; celei din croatia - "natio-clementina", celor din nordul Moldovei i s-a atribuit etnia de bucovineni, celor din Transilvania - atrasi la catolicism, li s-a spus greco-catolici, iar romanilor catolici din Moldova si unele zone din sudul Transilvaniei li s-a atribuit porecla de "ceangai", termen inexplicabil pentru inventatori si urmasii lor, dar carora li se atribuie calitatea de a fi o minoritate etnica fara antecedenti, limba, cultura, spatiu geografic bine conturat si justificat.
                O stapinire efectiva maghiara asupra vastului teritoriu panonico-transilvan nu s-a putut exercita decit cu ajutorul efectiv al pontifului Romei prin recunoasterea de catre regele Stefan I ca suveran, care i-a pus la dispozitie oamenii ordinelor calugaresti, cetele de secui si pe colonistii germani, care au fost asezati in zonele de frontiera pentru paza hotarelor la care ajunsese prin expansiunea papalo-regala la inceputul secolului al XIII-lea. Secuii - ridicati la rangul de nobili, au fost asezati la granita rasariteana a Transilvaniei, zona invadata de mongoli, care au zdruncinat intreaga stapinire maghiara in Transilvania si Panonia. Regele arpadian a fugit din fata navalitorilor din anul 1241 si nu a revenit decit dupa trecerea pericolului. Dupa trecerea valului mongol, expansiunea papalo-maghiara a fost reluata si consolidata treptat asupra Panoniei si celorlalte teritorii populate de romani, slavi, germani.
                In noile conditii a existat o coabitare romano-secuiasca in zonele de la izvoarele Muresului si Oltului, vaile formate de cursurile superioare ale celor doua riuri si afluentii acestora. Aparitia misionarilor catolici in zona a avut ca efect catolicizarea si maghiarizarea romanilor. Nobilii secui si tirgovetii bogati, in perioada de dupa prabusirea regatului apostolic - mijlocul secolului al XVI-lea - au imbratisat reforma calvina si lutherana. Multi dintre romanii ortodocsi au fost convertiti la catolicism si supusi unui intens proces de maghiarizare. Fenomenul s-a desfasurat concomitent si asupra secuilor. In noile conditii, coabitarea romano-secuiasca a fost inlocuita cu rivalitate si lupte violente ortodoxo-calvino-catolice. Biserica ortodoxa a romanilor a fost proclamata ca una"tolerata". In asemenea conditii de lupte teribile interne si ale marelui razboi otomano-austriac, de invazii si jafuri tatarasti, populatia Transilvaniei estice a suferit in modul cel mai real si a fost imputinata. In timpurile tulburi misionarul catolic Cazimir Domokos - autoproclamat episcop al unui oras din Grecia, dar care functiona in zonele estice ale Transilvaniei, a intocmit mai multe rapoarte asupra "diocezei" sale, in care a descris viata celor aproximativ 7 000 de credinciosi catolici existenti in toata Transilvania, Maramures, Crisana, care convietuiau cu romanii ortodocsi din zonele respective, sau chiar cu cei atrasi la ritul calvin. Ortodocsii - in perioada premergatoare anului 1700 formau majoritatea unei populatii din Transilvania, Banat, Crisana, Maramures, Voivodina. Cei mai multi dintre ei erau romani - urmasi ai dacilor romanizati, autohtoni pe intreg spatiul locuit.
                Dupa instaurarea stapinirii austriece in Ungaria si Transilvania evolutia religioasa a fost in favoarea catolicismului. Romanii din teritoriile cotropite au fost supusi triplului proces de catolicizare, greco-catolicizare si maghiarizare. Cu toate acestea, numarul lor era inca mare. Ei formau majoritatea populatiei nu numai in Transilvania, dar si in alte provincii cucerite si anexate coroanei Habsburgilor. Contele Marsigli, inaintat la gradul de general al armatei austriece a scris imparatului Leopold, imediat dupa 1700, ca romanii formau majoritatea locuitorilor din teritoriile ocupate de la otomani dupa pacea incheiata cu acestia la inceputul anului 1699.
                In secolele al XVIII-lea si al XIX-lea a fost creata o intreaga literatura istorica, juridica, geografica prin care a fost cultivat si raspindit adevarul asupra raspindirii romanilor in partile Tisei si Panoniei. Lexiconul de la Buda, tiparit la 1733, a aratat in Maramures 50 de localitati romanesti si 5 romano-maghiare; in Bihor - 338 de localitati romanesti, 147 maghiare; Arad - 168 de localitati romanesti si 11 maghiare; Cenad - 5, respectiv 4. Biserica ortodoxa era puternica in zona, iar preotii romanilor erau mari aparatori ai credintei ortodoxe si ai limbii stramosesti. Cartile necesare cultului ortodox erau procurate din Moldova si Tara Romaneasca. Activitatea slujitorilor ortodocsi se extindea pina catre Dunarea panonica, acolo unde carturarul din Palermo, Petru Ransani - trimisul regelui Ferdinand de Aragon la curtea lui Matei Corvnin, stabilea ca pe Dunare se afla hotarul despartitor dintre neamul romanilor si cel al maghiarilor. Imparateasa Maria Tereza, cea care a hotarit demolarea bisericilor ortodoxe construite din piatra si caramida si incendierea celor construite din lemn, a interzis, in anul 1700, patrunderea cartilor de cult romanesti in Transilvania si Ungaria. Masura a avut consecinte dramatice asupra constiintei religioase si nationale a romanilor din Panonia, Transilvania, Maramures, Crisana, comitatele nord-estice ale Ungariei. Si Dictionarul geografic intocmit de Fenyes si publicat in 1851 a aratat multe asezari romanesti in Ungaria.
                Coabitarea romano-secuiasca este amintita si consemnata de diploma regala din anul 1256, cind autoritatea suprema a statului a hotarit stringerea dijmelor din partile secuiesti si romanesti (exporte Siculorum et Valachorum) in folosul bisericii catolice din Strigoniu. Semnificativa sub acest aspect este diploma eliberata de regele Ladislau in favoarea romanilor din Vlahita. Documentele prezentate si multe altele demonstreaza prezenta romanilor in spatiul geografic pe care s-au format ca neam: Peninsula Balcanica, Panonia, Romania zilelor noastre, Republica Moldova, fostul Bugeac, Transnistria, Galizia. De la est si vest, nord si sud, in secolulu al XIX-lea s-a intensificat procesul deznationalizarii romanilor folosindu-se metodele si mijloacele cele mai barbare, agresiunea asupra constiintei dublata de cea militara, politica, religioasa, culturala, dar si practicile de tinere a acestora in bezna ignorantei si a obscurantismului. In perioada premergatoare izbucnirii celui de-al II-lea razboi mondial agresiunea asupra Romaniei era o amenintare dintre cele mai teribile. Aceasta s-a materializat prin cotropirile teritoriale cu nimic justificate sub raport juridic din partea sovietismului si horthysmului sustinute de hitlerism si fascism.

Prof. dr. Dumitru ZAHARIA, Ziarul de Bacau