RAPORT AL PROTOPOPULUI DE BACAU

                Inainte de 8 aprilie 1857 conducatorul cultului ortodox din judetul Bacau a intocmit un raport asupra starii de spirit a credinciosilor sai, care reprezentau majoritatea locuitorilor acestei unitati administrative romanesti. "Aici in Bacau, scria el, ca si in intreg judetul, spiritele sint foarte nemultumite de dispozitiunile fermanului publicat in «Gazeta». Toata lumea asteapta momentul pentru a protesta in contra mai multor articole. De altfel, pot sa va asigur ca partidul care predomneste in judet si aceste trei patrare din populatiune sint aderenti ai Unirii Pincipatelor, cu un principe ereditar, si notati bine ca acest partid este compus de tot ce este mai insemnat din boierime. Nu sint decit citiva impiegati si citiva magulitori, inca exceptiune la regula generala, cari se tin la o parte, asteptind ultimul cuvint. Despre separatism nu se mai vorbeste, caci chiar acei cari, in vara trecuta, erau in contra Unirei, astazi s-au declarat deschis in favoarea Unirei Principatelor. Si corpul negustorilor sint hotariti a adera la tot ce va decide boierimea. In cit priveste poporul, nu va pot da o idee adevarata de opiniunile sale, caci pina la ceasul acesta unionistii s-au abtinut de orice propaganda in clasele inferioare". Adevarul a fost acela ca s-a interzis propaganda lor. Loctiitorul episcopului de Roman, Nectarie Hermeziu, a gasit de cuviinta sa solicite ministrului de interne al Moldovei, Costin Catargiu, omul lui Vogoride, sprijinul necesar pentru a-l determina pe cel ce avea responsabilitatea cultului ortodox in Targul Bacau si judetul respectiv sa nu mai intocmeasca asemenea documente. Demnitarul de la Roman era profund nemultumit de activitatea responsabilului de la Bacau si ceruse indepartarea acestuia din functia de protopop. Conducatorul de la Culte n-a fost de acord. Nemultumit de esecul actiunii sale, loctiitorul episcopului i-a relatat lui Costin Catargiu: "Directorul meu actual imi este o mare piedica in chestiunea prezenta". Cind am fost ultima data la Iasi, rugam pe domnul ministru de culte sa mi-l scoata, si inmanasem o notita despre toate pretextele cari ar putea motiva destitutiunea sa, sunt destule la numar. Va rog dar scapati-ma de acest intrigant, care profita de pozitiunea sa de secretar al meu pentru a cunoaste fiecare pas al meu".
                Caimacamul Vogoride, in urma primirii raportului ministrului sau de interne a adresat o corespondenta Mitropoliei Moldovei, condusa de Sofronie Miclescu, in care a precizat: "O asa purtare din partea numitilor, pe care unii rauvoitori nu lipsesc a o declara ca incuviintata de Inalt Prea Sfintia Voastra, ma indeamna, ca sef al statului, ce sunt dator a priveghia pentru buna stare si liniste a poporului, a va pofti sa binevoiti grabnic a lua masurile ce veti socoti mai potrivite pentru marginirea clerului in deobste de la orice manifestatii fara pilda pana astazi si cu totul nepotrivite, pe cat tagmei bisericesti, pe atata si in contra legilor". Raspunsul dat de institutia suprema a Bisericii Ortodoxe a Moldovei a evidentiat ca preotii au mers si i-au hirotonisit pe comisarii veniti in numele puterilor Europei "pentru ducerea la indeplinire a hotaririlor adoptate la Paris, in vederea imbunatatirii soartei clerului si a poporului". In alte documente, Sofronie Miclescu a apreciat ca activitatea ordonata de caimacamul Moldovei "era una de inlocuire a celor destituiti prin oameni compromisi, de la care nu se cere decat promisiunea de a lucra in contra Unirei". Asemenea oameni i-au slujit pe Vogoride, otomani, austrieci, antiunionisti. Documentele prezentate in forma lor rezumativa conving, prin continutul lor, rolul deosebit de important jucat de clerul ortodox in realizarea marelui act de unitate politica a romanilor, infaptuit la 24 ianuarie 1859. Romanii catolici din Moldova, care la mijlocul secolului al XVII-lea traiau in circa o mie de familii si formau o comunitate romaneasca de aproximativ cinci mii de persoane, raspindite pe spatiul geografic dintre Adjud-Cotnari, extinsa pe cursul Siretului si afluentilor acestuia, pe Jijia si Bahlui, pe Valea Prutului si a Barladului, iar in anul 1858 numarul acestora ajunsese la 50.137 persoane, fapt ce demonstreaza o crestere numerica suficient de mare a acestora. Rezulta clar ca populatia de cult catolic din Moldova a pornit de la un numar redus, traitoare pe spatiu geografic extins. Aceasta a convietuit cu ortodocsii, a progresat numeric prin inmultirea pe cale naturala si convertire de la ortodoxie. Acesti oameni erau organizati in 25 de parohii, se ingrijeau de ei 27 de misionari si 85 de cantori. Ei se rugau in 80 de biserici si 7 capele. Acestia traiau in 214 asezari satesti si orasenesti. Majoritatea lor zdrobitoare era una de romani autohtoni, fara migrari de secui si maghiari, asa cum incearca sa induca in eroare opinia nationala si internationala istoriografia sovina maghiara sau adeptii teoriei inventivului Martinas, fara sa prezinte argumente stiintifice plauzibile. Convingator sub acest aspect este faptul ca dupa pretinsul masacru al secuilor autoritatile imperiale au colonizat in Bucovina o parte dintre romanii secuizati, iar adeptii inventiei fac o grava confuzie intre fosta "Tara de Sus a Moldovei" si tinutul Bacau. Responsabilitatea lor in tratarea problemei este redusa la minimum, deoarece desconsidera documentele. Episcopul Di Stefano, vicarul apostolic al Moldovei din aceasta perioada, i-a indemnat mereu pe misionarii straini trimisi de Propaganda Fide, si mai ales pe cei ce erau veniti din provincia Ungaria, sa respecte limba vorbita de credinciosi si s-o invete pe cea romaneasca .Expresia scrisa de el a fost: "ut ante omnia lingvam valachicam ediscant" ("inainte de toate sa invatati limba romana"). In cursul anului 1854 au fost convertite 750 de persoane la ritul catolic. Activitatea episcopului de a tipari carti in limba romana pentru a se face folositor credinciosilor catolici autohtoni in satele si tirgurile Moldovei convinge asupra adevarului scris de noi. Di Stefano a fost un inflacarat si devotat sustinator al descendentei daco-romane a tuturor locuitorilor Moldovei, indiferent de credinta lor religioasa. Avind asemenea convingere, episcopul de Bende i-a indemnat mereu pe credinciosii sai sa sustina si sa lupte pentru unirea Moldovei cu Tara Romaneasca. Prezentarea memoriului in numele credinciosilor catolici autohtoni ("i nostri cattolici indigeni") reprezinta un document fundamental asupra adevarului problemei. Ei sint romani de secole, care s-au integrat perfect mediilor economic, social, politic, cultural, militar, juridic romanesti. Etnografii care prezinta costumatia dacilor drept una secuiasco-ceangaiasca nu este decit o jalnica josnicie.

prof. dr. Dumitru ZAHARIA, Ziarul de Bacau