Poporul roman si natiunea respectiva sint rezultatul unei dezvoltari permanente a societatii omenesti constituite in spatiul geografic dalmato-danubiano-panonico-carpato-pontic dupa incheierea procesului antropogenezei. Populatia milenara a zonei a cunoscut invazia triburilor indoeuropene, care s-au asezat pe teritoriul amintit. Convietuirea celor doua grupari umane a dus la formarea marilor comunitati etnice traco-illyro-dace, care in perioada expansiunii si colonizarii romane catre bazinul dunarean au fost supuse marelui proces al romanizarii prin acceptarea limbii latine, a culturii, organizarii civile, militare, a modului de trai al romanilor. Cultura romana suferise o mare influenta din partea celei grecesti, in toate formele ei de manifestare. Cel de-al doilea mare poet roman, in ierarhia lor valorica, a scris celebrele cuvinte: "Graecia capta ferrum victorem coepit", care au exprimat adevarul faptelor real petrecute. Descoperirile arheologice, tezaurele monetare, informatiile scrise de istoricii greci si romani au reflectat pe larg atit cuceririle romane, cit si procesul romanizarii populatiilor: illira, traca, daca, celta, greaca ce traiau pe vastul teritoriu european situat intre Marea Adriatica - Marea Neagra, Muntii Pindului - Carpatii Padurosi, Dunarea Panonica si stepele europene de peste Nistru. In perioada migratiilor barbare, succedata dupa retragerea aureliana la finele secolului al III-lea, populatia autohtona - rezultata din romanizarea illiro-traco-daco-geto-carpo-celtilor si-a continuat procesul creatoar pe teritoriile populate anterior. Limba vorbita de aceasta era romana, cu gramatica ei latina si vocabularul roman, in care patrunsesera unele cuvinte din vorbirea autohtonilor. Tot in acele timpuri religia crestina devenise aproape atotcuprinzatoare, atit la sudul, cit si la nordul Dunarii. Apostolul Pavel i-a crestinat la Filipi si in teritoriile invecinate pe premergatorii aromanilor (macedo-romanilor). Eusebius, parintele istoriei bisericesti crestine (267-340), autorul istoriei eclesiastice, a apreciat activitatea apostolului Andrei in Scithia. Vellerius Paterculus a constatat ca in Panonia intreaga se practicau disciplina romana, se vorbea limba latina, erau respectate practicile romane. Mai multe informatii documentare au relatat ca aici existau, se pastrau si se foloseau operelor clasicilor literaturii latine. Se remarca, aici, activitatea episcopilor crestini din centrele episcopale, a parohiilor si populatiei trecute la aceasta credinta. Apologetul Tertullian a scris despre faptul ca persoana lui Hristos si invatatura sa erau cunoscute si raspindite "in tinuturile sarmatilor, dacilor, germanilor si scitilor". Marile comunitati crestine vorbeau limba latina. Documentele epigrafice, operele istorice precum Historia Augusta, cele realizate de Zosimos, Ammiamus, Eusebiu din Cezareea, Ransano, descoperirile arheologice realizate de Possevino, Marsigli, Tudor, Nestor, Mitrea, Bichir si multi alti, politica imparatilor Diocletianus, Constantin cel Mare, Justinian, cele 176 de volume-manuscrise lasate posteritatii de contele Marsigli la Biblioteca Universitaria Bologna au consemnat: vietuirea neintrerupta a romanilor pe spatiul geografic stabilit mai sus, pastrarea conceptiei descendentei daco-traco-romane a poporului respectiv, vorbirea permanenta a limbii romane, practicarea religiei crestine, organizarea politico-militara si cea religioasa a acestui neam inca din perioada posterioara a retragerii aureliene. Toti acesti factori, care au fost dezvoltati ulterior prin evolutia fireasca a societatii romanesti, dar si consolidati prin creatiile literare folclorice, culte, religioase, cintarile bisericesti, dansurile populare au devenit parti integrante ale constiintei nationale romanesti. Normele juridice, nescrise cit si cele insemnate pe marmora, pergamente si hirtie au reglementat raporturile dintre oamenii asezarilor respective. Uneori, acestea au reflectat si raporturile dintre romanii autohtoni si capeteniile triburilor barbare sau cu conducatorii de state din diferitele perioade istorice. Semnificativ este faptul ca Menumorat avea constiinta descendentei romane a oamenilor condusi de el. Acestia cunosteau si practicau institutia mostenirii. El insusi se simtea protejat de catre imparatul de la Constantinopol. Papa Inocentiu al III-lea i-a apreciat pe valahii traitori pe spatiile aratate mai sus drept urmasi ai romanilor si ai locuitorilor autohtoni. Pontiful Romei inca din anul 1234 ii considera pe romanii dintre Carpati si Nistru ajunsi la stadiul de dezvoltare al unei "natiuni", fapt ce a consfintit realitatea popularii acestui spatiu geografic de catre neamul romanilor. Acelasi pontif n-a scris nimic despre coloniile maghiare de la vestul si estul Carpatilor. Acestea nu existau deoarece mintile elitelor sovinilor maghiari nu le inventasera. Miile de documente scrise de domnii si demnitarii Moldovei, de pontifii, cardinalii, arhiepiscopii, episcopii, misionarii, locuitorii Europei n-au adus marturii despre asa ceva. In schimb arhivele, bibliotecile, muzeele sint pline de documente, iar cronici dintre cele mai diverse au relatat pe larg despre cotropirea maghiara a romanilor din Panonia, Dalmatia, Serbia, Banat, Transilvania, Crisana, Maramures, Transilvania, despre eforturile regilor angevini pentru cotropirea Valahiei si Moldovei, cit si despre stralucitele victorii obtinute de romanii condusi de Basarab si Bogdan, aparatori ai poporului care i-a promovat si sustinut. Agresiunile perfide ale maghiarilor au avut loc timp de peste un mileniu. Acestea au stopat evolutia normala, progresiva a societatii romanesti. Acesteia i s-au alaturat cea a statului nobiliar polonez, a imperiilor otoman, habsburgic si tarist. Totodata, agresiunea dezlantuita de Arpad n-a incetat nici in perioada desfiintarii "regatului" maghiar. Nobilimea acestuia s-a aliat cu Habsburgii si a savirsit cele mai oribile crime impotriva propriului popor, dar si a romanilor. Prin crime, teroare, intimidare, o cumplita exploatare economica, sociala, prin mentinerea permanenta in intunericul nestiintei de carte romanii au fost torturati si inselati, supusi unui permanent proces de deznationalizare prin maghiarizare si impunerea altor credinte religioase, precum si a vorbirii altei limbi decit cea stramoseasca. Elaborarea cartii "Cum sa maghiarizam numele nemaghiare" demonstreaza existenta unui program gindit de elitele extremismului si exclusivismului maghiar pentru indeplinirea planului lor cotropitror. Elaborarea si publicarea cartii lui Ferenc Pozony, cu titlul "Ceangaii din Moldova" - pretinsi a fi o minoritate etnica in Moldova si anumite zone ale Transilvaniei, in ciuda neconformarii acesteia prin realitati, documente, cronici, limba si cultura proprie demonstreaza existenta planului politic. Autorul insusi a remarcat: "Etnonimul popular ceangau este folosit ca porecla cu rezonanta ironica". Remarca acestuia corespunde perfect constatarilor noastre, care au fost facute de-a lungul celor peste cinci decenii de activitate permanenta de cercetare asupra acestei probleme in asezarile populate de romanii catolici din Moldova, in cele din estul Transilvaniei, unde romanii autohtoni au fost secuizati, iar in secolul al XIX-lea au fost maghiarizati secuii si resturile romanilor. Elita maghiarismului urmareste, pe caile straine stiintei si adevarurilor istorice - maghiarizarea romanilor catolici din Moldova, cit si extinderea fenomenului si asupra romanilor ortodocsi.
                Poporul roman si natiunea respectiva sint rezultatul unei dezvoltari permanente a societatii omenesti constituite in spatiul geografic dalmato-danubiano-panonico-carpato-pontic dupa incheierea procesului antropogenezei. Populatia milenara a zonei a cunoscut invazia triburilor indoeuropene, care s-au asezat pe teritoriul amintit. Convietuirea celor doua grupari umane a dus la formarea marilor comunitati etnice traco-illyro-dace, care in perioada expansiunii si colonizarii romane catre bazinul dunarean au fost supuse marelui proces al romanizarii prin acceptarea limbii latine, a culturii, organizarii civile, militare, a modului de trai al romanilor. Cultura romana suferise o mare influenta din partea celei grecesti, in toate formele ei de manifestare. Cel de-al doilea mare poet roman, in ierarhia lor valorica, a scris celebrele cuvinte: "Graecia capta ferrum victorem coepit", care au exprimat adevarul faptelor real petrecute. Descoperirile arheologice, tezaurele monetare, informatiile scrise de istoricii greci si romani au reflectat pe larg atit cuceririle romane, cit si procesul romanizarii populatiilor: illira, traca, daca, celta, greaca ce traiau pe vastul teritoriu european situat intre Marea Adriatica - Marea Neagra, Muntii Pindului - Carpatii Padurosi, Dunarea Panonica si stepele europene de peste Nistru. In perioada migratiilor barbare, succedata dupa retragerea aureliana la finele secolului al III-lea, populatia autohtona - rezultata din romanizarea illiro-traco-daco-geto-carpo-celtilor si-a continuat procesul creatoar pe teritoriile populate anterior. Limba vorbita de aceasta era romana, cu gramatica ei latina si vocabularul roman, in care patrunsesera unele cuvinte din vorbirea autohtonilor. Tot in acele timpuri religia crestina devenise aproape atotcuprinzatoare, atit la sudul, cit si la nordul Dunarii. Apostolul Pavel i-a crestinat la Filipi si in teritoriile invecinate pe premergatorii aromanilor (macedo-romanilor). Eusebius, parintele istoriei bisericesti crestine (267-340), autorul istoriei eclesiastice, a apreciat activitatea apostolului Andrei in Scithia. Vellerius Paterculus a constatat ca in Panonia intreaga se practicau disciplina romana, se vorbea limba latina, erau respectate practicile romane. Mai multe informatii documentare au relatat ca aici existau, se pastrau si se foloseau operelor clasicilor literaturii latine. Se remarca, aici, activitatea episcopilor crestini din centrele episcopale, a parohiilor si populatiei trecute la aceasta credinta. Apologetul Tertullian a scris despre faptul ca persoana lui Hristos si invatatura sa erau cunoscute si raspindite "in tinuturile sarmatilor, dacilor, germanilor si scitilor". Marile comunitati crestine vorbeau limba latina. Documentele epigrafice, operele istorice precum Historia Augusta, cele realizate de Zosimos, Ammiamus, Eusebiu din Cezareea, Ransano, descoperirile arheologice realizate de Possevino, Marsigli, Tudor, Nestor, Mitrea, Bichir si multi alti, politica imparatilor Diocletianus, Constantin cel Mare, Justinian, cele 176 de volume-manuscrise lasate posteritatii de contele Marsigli la Biblioteca Universitaria Bologna au consemnat: vietuirea neintrerupta a romanilor pe spatiul geografic stabilit mai sus, pastrarea conceptiei descendentei daco-traco-romane a poporului respectiv, vorbirea permanenta a limbii romane, practicarea religiei crestine, organizarea politico-militara si cea religioasa a acestui neam inca din perioada posterioara a retragerii aureliene.
                Toti acesti factori, care au fost dezvoltati ulterior prin evolutia fireasca a societatii romanesti, dar si consolidati prin creatiile literare folclorice, culte, religioase, cintarile bisericesti, dansurile populare au devenit parti integrante ale constiintei nationale romanesti. Normele juridice, nescrise cit si cele insemnate pe marmora, pergamente si hirtie au reglementat raporturile dintre oamenii asezarilor respective. Uneori, acestea au reflectat si raporturile dintre romanii autohtoni si capeteniile triburilor barbare sau cu conducatorii de state din diferitele perioade istorice. Semnificativ este faptul ca Menumorat avea constiinta descendentei romane a oamenilor condusi de el. Acestia cunosteau si practicau institutia mostenirii. El insusi se simtea protejat de catre imparatul de la Constantinopol. Papa Inocentiu al III-lea i-a apreciat pe valahii traitori pe spatiile aratate mai sus drept urmasi ai romanilor si ai locuitorilor autohtoni. Pontiful Romei inca din anul 1234 ii considera pe romanii dintre Carpati si Nistru ajunsi la stadiul de dezvoltare al unei "natiuni", fapt ce a consfintit realitatea popularii acestui spatiu geografic de catre neamul romanilor. Acelasi pontif n-a scris nimic despre coloniile maghiare de la vestul si estul Carpatilor. Acestea nu existau deoarece mintile elitelor sovinilor maghiari nu le inventasera. Miile de documente scrise de domnii si demnitarii Moldovei, de pontifii, cardinalii, arhiepiscopii, episcopii, misionarii, locuitorii Europei n-au adus marturii despre asa ceva. In schimb arhivele, bibliotecile, muzeele sint pline de documente, iar cronici dintre cele mai diverse au relatat pe larg despre cotropirea maghiara a romanilor din Panonia, Dalmatia, Serbia, Banat, Transilvania, Crisana, Maramures, Transilvania, despre eforturile regilor angevini pentru cotropirea Valahiei si Moldovei, cit si despre stralucitele victorii obtinute de romanii condusi de Basarab si Bogdan, aparatori ai poporului care i-a promovat si sustinut. Agresiunile perfide ale maghiarilor au avut loc timp de peste un mileniu. Acestea au stopat evolutia normala, progresiva a societatii romanesti. Acesteia i s-au alaturat cea a statului nobiliar polonez, a imperiilor otoman, habsburgic si tarist. Totodata, agresiunea dezlantuita de Arpad n-a incetat nici in perioada desfiintarii "regatului" maghiar. Nobilimea acestuia s-a aliat cu Habsburgii si a savirsit cele mai oribile crime impotriva propriului popor, dar si a romanilor. Prin crime, teroare, intimidare, o cumplita exploatare economica, sociala, prin mentinerea permanenta in intunericul nestiintei de carte romanii au fost torturati si inselati, supusi unui permanent proces de deznationalizare prin maghiarizare si impunerea altor credinte religioase, precum si a vorbirii altei limbi decit cea stramoseasca. Elaborarea cartii "Cum sa maghiarizam numele nemaghiare" demonstreaza existenta unui program gindit de elitele extremismului si exclusivismului maghiar pentru indeplinirea planului lor cotropitror. Elaborarea si publicarea cartii lui Ferenc Pozony, cu titlul "Ceangaii din Moldova" - pretinsi a fi o minoritate etnica in Moldova si anumite zone ale Transilvaniei, in ciuda neconformarii acesteia prin realitati, documente, cronici, limba si cultura proprie demonstreaza existenta planului politic. Autorul insusi a remarcat: "Etnonimul popular ceangau este folosit ca porecla cu rezonanta ironica". Remarca acestuia corespunde perfect constatarilor noastre, care au fost facute de-a lungul celor peste cinci decenii de activitate permanenta de cercetare asupra acestei probleme in asezarile populate de romanii catolici din Moldova, in cele din estul Transilvaniei, unde romanii autohtoni au fost secuizati, iar in secolul al XIX-lea au fost maghiarizati secuii si resturile romanilor. Elita maghiarismului urmareste, pe caile straine stiintei si adevarurilor istorice - maghiarizarea romanilor catolici din Moldova, cit si extinderea fenomenului si asupra romanilor ortodocsi.

prof. dr. Dumitru ZAHARIA, Ziarul de Bacau