La 9 septembrie 1804 administratorii parohiilor catolice din Moldova: Luigi Maffei - paroh de Cleja, Angelo Cantone - paroh de Faraoani, Remigio Silvestri - administrator la Calugara, Gianfranco Gabriele Barbieri - responsabilul Parohiei catolice Valea Seaca, toti in districtul Bacau, precum si Luidi Landi - parohul de Halaucesti (Alloceste), Giuseppe Berardi - responsabilul catolicilor din Tamaseni, Cellestino Gallini - de la Sabaoani, Angelo Barratani - parohul Rachitenilor si polonul Raphaele Macejowschi, ultimii din districtul Siret, au adresat o plingere lui Dominico Brocani, care fusese numit in cel mai inalt grad ierarhic al misiunilor minorilor conventuali din Moldova acestei perioade, prefectul de Iasi. In acest timp, episcopia catolica Bacau nu mai avea demnitarul in cauza, deoarece disparuse regatul Poloniei, al carui suveran fusese imputernicit de catre Sfintul Scaun sa-i numeasca pe episcopii care functionau la Bacau. Situatia a fost recunoscuta de puterea otomana, dar fara sa fie consacrata in tratatele internationale, in perioada initiala. In anul 1699, dupa marile victorii obtinute de armatele austro-polone, dupa despresurarea Vienei de catre armatele crestine conduse de Ioan Sobieski, care au dus la incorporarea Ungariei si a Transilvaniei in posesiunile imperiului austriac, diplomatia imperiala si regala au reusit sa impuna celei otomane unele conditii asupra exercitarii cultului catolic in Moldova, stat in care traiau multi credinciosi apartinind ritului respectiv. Astfel, s-a ajuns la situatia in care a fost inscrisa, in articolul al VII-lea al tratatului incheiat la Carlowitz in 26 ianuarie 1699, prevederea numirii de catre regele Poloniei a episcopilor catolici de la Bacau. Dupa cite se observa, Ungaria n-a avut si nici nu putea sa aibe un rol in aceasta problema, devenita internationala, deoarece fusese inscrisa intr-un tratat de acest fel, pentru ca nu mai exista nici un stat care sa poarte numele de Ungaria inca de la nimicirea armatelor acestui regat, la Mohacs, in august 1526. Regele acestui stat a avut onoarea sa moara inecat, dupa ce a fugit de pe cimpul de lupta. In rindurile semnatarilor scrisorii adresate prefectului Broconi nu figureaza nici un administrator de parohie catolica din Moldova care sa fie de origine maghiara si nici din posesiunuile romanesti si maghiare aflate in stapinirea Casei de Habsburg. Slujitorii catolicilor din Moldova, majoritatea italieni, inclusiv prefectul, unul singur polon, din cauza greutatilor timpului au solicitat unele avantaje materiale. In documentul scris de acestia s-a aratat ca a avut loc o diminuare a numarului de credinciosi, totalitatea acestora fiind numita "popor" ("popolo"), asa cum obisnuiau sa numeasca si ortodocsii totalitatea enoriasilor dintr-o parohie. In schimb, a avut loc o crestere exorbitanta a preturilor tuturor bunurilor necesare traiului. In acel moment istoric, Sfintul Scaun nu le mai trimitea nici un fel de ajutor financiar, absolut necesar exercitarii cultului catolic, in folosul credinciosilor romani din aceasta parte a pamintului romanesc marginit de Carpati si Nistru, Bucovina cotropita si Marea Neagra. Determinati de situatia creata, administratorii parohiilor au solicitat marirea rasplatei in bani, a muncii depuse de ei, numita in document "simbrie" (della simbria). Cuvintul romanesc a capatat forma italienizata. Aceasta obligatie financiara trebuia sa fie generalizata la "toate popoarele" si sa fie platita in mod egal de toate familiile, doi piaste pe an, in doua "rate", una la Craciun si alta dupa Paste. Fiecare familie catolica trebuia sa presteze o zi de "clacca" pentru a ajuta casa parohiala si biserica respectiva. Alt cuvint al limbii romane a capatat forma italiana in reprezentarea reatiilor dintre credinciosii catolici si slujitorul lor. Fiecare centru parohial catolic avea beneficiul de a folosi trei oameni scutelnici, cu carele lor cu boi, pentru nevoile administratorului, ale locuintei sale si ale bisericii catolice existente in asezarea respectiva. Oamenii in cauza, in schimbul serviciilor facute comunitatii catolice, erau scutiti de bir, simbrie, contributia in fin si porumb. Fiecare vornic al satului in care functiona o biserica catolica avea obligatia sa asigure prezenta pe linga parohul catolic a unui fiu al bisericii, care presta serviciul in mod gratuit. Administratorii acelorasi institutii au solicitat prefectului de Iasi sa confirme "in scris", in conformitate cu "vechile privilegii", dreptul de a-i judeca, in materie de constiinta, pe enoriasii lor, fara sa fie dependenti de hotaririle ispravniciilor tinuturilor Moldovei. Documentul a subliniat necesitatea unei astfel de masuri pentru a putea fi evitate interventiile acelor oameni care nu erau obisnuiti sa respecte prevederile inscrise in documentele referitoare la raporturile dintre statul moldav si reprezentantii Bisericii Catolice. Acestia n-au pierdut din vedere sa fie respectate reglementarile documentare care asigurau veniturile intimplatoare ale parohiilor, numite cu termenul general "stola". Cuvintul este de origine greaca. Documentul convinge asupra absurditatii si falsitatii afirmatiei: "Limba ceangailor este o maghiara arhaica, cu sute de ani in urma celei actuale". Documentele demonstreaza ca in Moldova nu a fost intrebuintata limba maghiara in exercitarea cultului catolic decit de acei dascali si misionari sovini impusi cu forta de catre Curtea Imperiala a Habsburgilor dupa anul 1804. Iata de ce consider ca Parlamentul, Presedintia si Guvernul Romaniei trebuie sa solicite anularea Recomandarii 1521, adoptata in 23 mai 2001, ca un document elaborat pe baza unor informatii false, al carui punere in practica este daunatoare poporului roman.

prof. dr. Dumitru ZAHARIA, Ziarul de Bacau