Innocentius Petras, nascut in satul Valea Mare, comuna Faraoani, judetul Bacau, la 16 noiembrie 1813, din parintii Francisc Petras si Margareta Czompolij, a desfasurat o activitate daunatoare romanilor. Tatal sau a fost cantorul satului respectiv o perioada indelungata, timp in care au fost convertiti de la ortodoxie o sumedenie de credinciosi de acest rit la cel practicat de catre dascalul respectiv. Parintii copilului au fost puternic influentati de administratorii Parohiei catolice Faraoani ai perioadei formarii sale ca tinar studios. Acestia au fost: Alexander Popp, nascut la Cluj, Pancratius Finta, nascut la Aiud, ambii transilvaneni cu constiinta maghiarizata, vorbitori ai limbii maghiare, sustinatori activi si devotati ai sovinismului maghiar in rindurile romanilor catolici din asezarile rurale si urbane ale Moldovei acelei perioade istorice. Fusese crescut si educat intr-un mediu familial in care predomina constiinta antinationala, de ura si dispret fata de neamul romanesc, de limba vorbita de acesta, de cultura si credinta acestuia. Tinarul Innocentius Petras a fost trimis sa se pregateasca pentru a deveni preot catolic la scoala de la Estelnec, unde educatia si formarea discipolilor erau facute in spiritul maghiarismului dispretuitor fata de neamul romanilor. In cursul anului 1839 tinarul Innocentius Petras a terminat pregatirea necesara pentru a deveni slujitor catolic; fusese format in spiritul sovinismului, al abaterii de la invatatura crestina si de la principiile educarii si indrumarii oamenilor incredintati lui in respectul umanismului, al dreptatii si al adevarului. Acceptind o asemenea educatie, Petras a depus profesiunea de credinta fata de episcopul catolic al Transilvaniei, care indeplinea si rolul de mare demnitar si consilier al imparatului Vienei. In acest fel, noul paroh de Pustiana a ajuns aici dupa de depusese juramintul de a sluji politica imperiala in cuprinsul parohiei catolice populata de credinciosi catolici de neam roman. In aceste conditii a inceput Innocentius Petras activitatea de administrator al Parohiei catolice Pustiana, activitate infaptuita pina in primavara anului 1843. Una dintre primele sale preocupari a fost construirea bisericii parohiale inchinate Sfintului Stefan, regele Ungariei, straduindu-se sa cultive convingerea ca oamenii in cauza ar fi populat asezarile respective din timpurile conducerii statului maghiar de catre acesta, desi cele mai multe dintre satele in cauza nu existau atunci, iar despre romanii catolici nu se putea discuta in acel timp, deoarece nu se petrecuse marea schisma care dusese la separarea bisericii crestine. Atit Anton Pancratius Finta, cit si Alexander Papp pregateau terenul viitoarei activitati a lui Innocentius Patras la Parohia catolica Cleja.
                La 23 aprilie 1843, Innocentius Petras a preluat responsabilitatea si conducerea Parohiei catolice Cleja, pe care a condus-o pina la decesul sau, fapt petrecut la 6 septembrie 1886, cind a trecut in lumea dreptilor, in urma unei batai cumplite suferita din partea credinciosilor pastoriti de el mai bine de patru decenii. Una dintre primele sale preocupari a fost aceea de a falsifica documentele parohiei. Asa a procedat cu status animorum al Parohiei catolice Faraoani, intocmit in anul 1784, in care a scris datele fiecarei localitati existente in anul 1860, dar cu toponimia si onomastica maghiarizata numai pentru satele in care se aflau credinciosii catolici in anul respectiv. In acest fel, administratorul parohiei Cleja a oferit un document parohial al maghiarizarii romanilor petrecuta intre anii 1784-1860. Procesul maghiarizarii a fost declansat de acesta in cursul anului 1855, sub protectia ocupantului militar austriac, prezent in Moldova din anul precedent. In aceste conditii, vechea asezare moldoveneasca Lunca Mare a fost numita de el "Ujfalei", iar onomastica proprietarului Sturza a fost modificata de acesta in "Szturza". Majoritatea locuitorilor satului era formata din oameni de credinta ortodoxa. Comunitatea catolica era formata din doar 19 familii, in care traiau 82 de persoane. Onomastica romaneasca de familie a fost adaptata la cerintele maghiarismului si a capatat formele: "Bulaj, Czuraly, Gredinar, Theodoriu, Nagy, Beke, Biro, Rachely, Foroczkai, Kajtar, Pal, Fazekas (3), Makai, Kazsan, Bordos, Kosokar, Fekete". Incorecte au fost scrise si datele despre localitatea Fundu Racaciuni, pe ai carei locuitori i-a considerat "ungaro-ceangai", desi asezarea s-a format in cursul secolului al XVIII-lea prin fuga de pe proprietatile boieresti a unor locuitori romani din satele aflate pe Siret. Populatia era de rit ortodox si din aceasta cauza n-a fost inscrisa in rapoartele misionarilor, prefectilor si vicarilor apostolici pina la mijlocul secolului al XIX-lea, cind au fost aratati primii credinciosi catolici. Petras a inscris toponimul satului sub forma "Rekecsin Superior", considerindu-l format si asezat pe o parte a teritoriului apartinind Clejei, numita de oamenii locului "Razesie", dar el a scris-o sub forma "Rezecsia", iar pe locuitorii de aici i-a apreciat ca apartinind grupului etnic, inexistent, deci doar imaginat de el, al "ungaro-ceangailor", creat prin imaginatia bolnavicioasa a lui Peter Zold. Petras insusi a contrazis afirmatia sa si a lui Zold prin preluarea si scrierea convingerii pastrate de oamenii locului, anume ca ei pastrau proprietatile lor de la parintii din care "descind". Autoritatile statului moldav au recunoscut satul liber al proprietarilor razesi din Fundu Racaciuni si au aprobat dreptul ca acesta sa-si confectioneze si sa intrebuinteze sigiliul propriu. Locuitorii de aici pastrau in memoria lor amintirea retragerii strabunilor, determinata de cumplitele greutati cauzate de numeroasele razboaie provocate in secolul precedent de armatele statelor cotropitoare: austriac, tarist si otoman, precum si numeroaselor invazii cazaco-tataro- ruse-austro-otomane. Documentele scrise de Petras, ca si altele, conving asupra adevarului ca oamenii s-au retras in aceste locuri izolate si ferite de rautatile omenesti din motive bine determinate, ceea ce arata ca acestia nu erau indivizi care furau munca altora sau nu se supuneau legilor elaborate de statul fanarioto-otoman, asa cum au fost prezentati de unii slujitori catolici cu pretentii de cercetatori obiectivi ai trecutului catolicilor din Moldova.
                In perioada intocmirii primelor documente de catre administratorul Petras asezarea era formata din 140 de case in care traiau 142 de familii ce reuneau 464 de persoane. Cantorul de aici purta numele de Ivan Michael, fapt ce convinge asupra adevarului ca era roman autohton. Petras insusi a fost nevoit sa scrie onomastica de familie in formele: "Hodorog, Kadar, Frenculy, Bezsan, Kosokar, Duma, Farkas, Forczadi, Molnar, Mesterke, Budo, Petras, Kosa, Giurka, Bulajko, Bulaj, Bor, Bodor, Ivan, Dobos, Halaszi (alias Peszkar), Zsvya, Fotoss, Borbocz, Petrus, Todoran, Csuraly, Pal, Lukaci (Lucaks), Demse, Istok, Iano, Kotyor, Szarkais, Roka, Szarka, Istvan, Benke, Szabo, Kondak, Hamvas, Tamas, Csciso, Vajdov, Vakar, Gabor, Budaj, Salomon, Nagylabu, Mezei. Onomastica convinge cu usurinta ca oamenii in cauza apartineau unui numar mic de familii, fapt ce arata ca numarul refugiatilor a fost initial redus ("ad hoc terenum cure gaudent haereditali iuxta generationem a suis protoparentibus descendentem"). Autohtonia acestor oameni nu poate fi pusa la indoiala. Biserica satului a fost construita de ei insisi, din lemn, pe fundatie de piatra. Aceasta era inzestrata cu doua clopote si cele necesare serviciilor religioase. Conducerea satului era una moldoveneasca, iar sigiliul satului fusese lucrat in conformitate cu traditia si legislatia Statului Moldova ("habent etiam a locali gubernio moldovano, sigillium iuxta lege patriae datum"). Este limpede ca organizarea si conducerea satului era una traditionala moldoveneasca, iar sigiliul - elaborat conform legilor romanesti. Valoarea aprecierilor este cu atit mai mare cu cit acestea au fost scrise de unul dintre slujitorii catolici trecuti fatis in slujba maghiarismului si imperiului austriac, ale carui armate au ocupat teritoriul Moldovei intre aprilie - septembrie 1854. In catunul Curmatura traiau 18 familii catolice formate din 88 de credinciosi. El a precizat ca acestia depindeau de biserica din satul Ciocake, al carui toponim a fost scris de catre administratorul parohiei Cleja in forma "Csik" pentru a forma o convingere falsa asupra localitatii. Asezarea Curmatura se afla pe proprietatea Arapa, iar satul Berendesti (toponim scris in mod tendentios"Berengyst" pentru inducere in eroare) era situat pe mosia Braescu, nume de familie scris fara justificare in forma "Breesko". Credinciosii catolici ai asezarii, apreciata mai cu seama ca "un parc silvic" decit sat, depindeau de biserica din Ciocani si de cea de la Cleja. Credinciosii din Berendesti formau 11 familii, in care traiau 63 de persoane; catolicii din Gasteni - 15 familii cu 53 de indivizi, ca si pe cei ce traiau pe o parte a mosiei Sturza, numita "Mokany" - 7 familii cu 22 de indivizi, au fost considerati drept o singura comunitate formata din 33 de familii cu 138 de enoriasi. In descrierea acestor asezari, ca si a satelor Capota, Gropi, Paltinata s-a remarcat ca oamenii de credinta catolica de aici traiau in localitati "moldovenesti", printre "moldoveni". El a mai facut precizarea ca "intre moldoveni" se aflau si alti catolici de origine "transilvaneana", dar care nu frecventau bisericile catolice la care slujea el. Este evident ca acestia erau greco-catolici, putini la numar, dar scapati de teroarea austro-catolica exercitata in Transilvania si ajunsi in Moldova frecventau bisericile ortodoxe existente in toate satele dependente de Parohia catolica Cleja.
                Asezarea Racaciuni a fost prezentata ca una urbana, deoarece se bucura de calitatea de tirg. Acesta era situat pe mosia lui Vasile Sturza, ctitorul bisericii catolice de aici. Subliniem faptul ca boierul ortodox a suportat toate cheltuielile necesare construirii bisericii de rit catolic din Racaciuni, necesara romanilor de aceasta credinta traitori in satul Racaciuni, precum si celor ce veneau in aceasta localitate cu prilejul tirgului saptaminal. Lacasul respectiv a fost sfintit la 2 iulie 1854 de catre episcopul Antonio di Stefano. Consideram absolut necesar sa facem cunoscuta aceasta realitate petrecuta in satul Racaciuni, acolo unde, astazi, maghiari imbogatiti prin inselarea si jefuirea romanilor, politicieni maghiari, in complicitate cu unii oameni politici romani, incearca sa organizeze totala maghiarizare a locuitorilor romani ortodocsi si catolici din intreaga comuna Racaciuni si, eventual, a tuturor celor care isi petrec viata in satele vecine. Este bine sa ia act de asemenea fapte savirsite de romanii ortodocsi si acei preoti catolici care, cu rea intentie, au scris cuvinte necorespunzatoare si injurioase la adresa ctitorului bisericii catolice din Racaciuni. Autorii cartilor: "De la Arini la Sabaoani" si "Ceangaii din Moldova", lucrari care rapindesc grave si periculoase neadevaruri, chiar si unele jigniri la adresa intregului popor roman, ar trebui sa-si revizuiasca atitudinea si sa adreseze, in mod public, scuzele de rigoare natiunii romane, precum si locuitorilor maghiarizati si maghiari pentru incercarile nesabuite de inducere in eroare. Autoritatile romane, fie ele locale sau centrale, au datoria sfinta de a apara integritatea natiunii de primejdia maghiarizarii atit de amenintatoare.

Prof.dr. Dumitru ZAHARIA, Ziarul de Bacau