Prima carte din acest manuscris este formata din 15 planse si 13 miniaturi. Continutul a fost divizat in sapte capitole: I - "Juramintul tinerilor blaki", II - "Discurs pentru apararea tarii la Ineu, in luptele cu ungurii pe Tisa si scitii ucigasi in Dobrogea, dupa anul 1080", III -"Cuvintare in fata armatei, dupa anul 1078, pentru vegherea granitei la Ineu si respingerea pecenegilor la Ticia, Dobrogea, pina pe firul Nistrului", IV - "Solie bizantina la Vlad solicita in 1086 unire impotriva navalirii ungurilor si a scitilor pe teritoriul blak si in Imperiul Bizantin", V - "Discursul mitropolitului blak Sova Trasiu catre Vlad si oastea blaka; unirea cu rusii si bizantinii in lupta impotriva uzilor si ungurilor (1064-1065)", VI - "Discursul mitropolitului Sova Trasiu catre Vlad si armata blakilor pentru a lupta cu uzii (1064-1065)", VII - "Discursul mitropolitului catre Vlad si armata blaka pentru unire cu gotii si bizantinii in lupa impotriva uzilor". Primul capitol demonstreaza ca blakii, in secolul al XI-lea aveau organizarea militara. Ostirea lor era formata din pedestrime si cavalerie. Ei practicau ca tactica de lupta ofensiva si defensiva. Atit la inaintare, dar mai ales in apararea pamintului populat de neamul blakilor foloseau intariturile construite din nuiele si pamint, ori pietre, numite palisade. Asa cum arata miniatura numarul 1, blakii foloseau in lupta impotriva inamicilor unguri fortificatiile ridicate din pamint. Acestora li se adaugau turnurile construite din lemn, care aveau doua nivele. Prototipul unei astfel de intarituri se afla la Ineu. Autorul miniaturii nr.1 a aratat pe valul de pamint un general din armata blaka si un luptator. Ultimul avea in mina pumnalul de tip sica, intrebuintat de cei care se infruntau cu dusmanii atacatori asupra paminturilor stramosesti din perioada La Tene. Arma, folosita pe o perioada atit de indelungata de timp, demonstreaza autohtonia, continuitatea si permanenta uneia si aceleiasi populatii pe paminturile Daciei. Civilizatia acestor locuitori n-a fost cu nimic mai prejos fata de cea creata de greci si de romani. Singura deosebire a fost aceea ca dacii au construit locuintele si monumentele lor din lemn, iar grecii si romanii le-au realizat din travertin si marmora. Miniatura numarul 11 arata ca ostenii lui Vlad foloseau sulita drept arma de aparare si atac asupra dusmanului. Blakii acestei perioade au fost capabili sa construiasca cetati din lemn, pamint sau piatra pentru apararea pamintului stramosesc. Ei au practicat si intariturile aparate de santurile umplute cu apa, sau chiar de apa riurilor care curgeau prin apropierea asezarilor respective. Imbracamintea ostasilor era cea specifica romanilor perioadei respective: caciula, facuta din blana de miel, era mijlocul vizibil, care-i deosebea pe soldatii experimentati de recrutii ostirii. Primii purtau caciulile indoite, iar ultimii le aveau drepte. Si astazi, in lumea rurala romaneasca se remarca tinuta barbatilor prin purtarea caciulii. Expresia "poarta caciula familiei" este atribuita capului de familie, care se mindreste cu acest simbol specific al oamenilor de sex masculin.
                Juramintul ostasesc elogiaza acest mijloc de acoperire a capului luptatorilor romani prin expresiile: "jurati pe caciula, pe puternica caciula!"; "... sa juri pe caciula inalta"; "Tinere, tine caciula cu evlavie... In acelasi timp, "caciula te inalta, te salta acolo" (...); "Strigat de soim am unit, sa fie caciuli, sa fiu matur!"; "Sa traiesti cu placere primavara maturitatii! Sa fiu unit caciulei, luptati pentru caciula!"; "Acopera-te. Cu maturitate, poruncesc mergeti!; "Traiasca caciula, cunoasca victoria dreapta, cunoaste cum sa traiesti in unire matur ori sa invingi"; "Sa juri viteazule, vremea Sarpelui am lovit". Expresiile scrise in textul juramintului depus de ostasi evidentiaza rolul atribuit caciulii. eprezentarile din miniatura numarul 3 conving ca juramintul ostasilor era depus in fata crucii. Angajamentele lor erau: sa apere pamintul blakilor, sa nu accepte proorocirile religioase mostenite de la daci. Totusi, este reprezentata imaginea unui templu dac care avea ideograma soarelui - mostenire daca. Cu toate ca a fost parcursa o perioada de timp indelungata de la triumful crestinismului in Dacia si zonele invecinate, ramasitele cultului religios al dacilor se mai manifestau in constructia bisericilor, in cultul Soarelui, al Sarpelui. Preotii crestini calauziti de mitropolitul statului unit al blakilor condus de Vlad au avut grija sa precizeze, prin juramintul depus, ca ostenii aveau datoria sa nu primeasca "proorocirile Sarpelui... pentru ca lovit vei fi". Chiar de la inceputul primei planse s-a atras atentia ostenilor asupra a ceea ce se numea atunci "taciunele Sarpelui, puternic veghetor, inselator" (...); "vremea Sarpelui am lovit"! Inscrierea in asemenea text a unor astfel de expresii demonstreaza frecventa fenomenului si teama slujitorilor ortodocsi ca acesta sa nu se raspindeasca si sa nu se consolideze. Existenta fenomenului constituie dovada cea mai puternica a rolului avut de daco-traci in formarea poporului roman si puterea de influenta a religiei lor asupra psihicului urmasilor daco-romanilor.
                Juramintul a atribuit soldatilor blaki numele de soimi. In cuprinsul acestuia au fost scrise expresiile: "strigat de soim", "soimi veghetori!", "strigat de soimi inselator biruieste", "strigatul de soim al pedestrimei", "cu strigat de soim adunat, continua sa bati puternic; inainteaza, in lupta ne-am unit".Juramintul prin care ostenii lui Vlad se angajau sa lupte pentru apararea pamintului poporului blak impotriva invadatorilor unguri, pecenegi, uzi demonstreaza rolul pe care l-au avut slujitorii religiei ortodoxe in organizarea si administrarea statului Dacia, in care conducerea politica, militara, administrativa fusese incredintata lui Vlad - o mare personalitate a timpului, cunoscuta de bizantini, unguri, germani, rusi, pecenegi. Acelasi document, desi avea un rol de angajare spirituala, a contribuit la formarea calitatilor militaro-ostasesti ale luptatorilor condusi de Vlad. Celelalte capitole insista asupra acelorasi calitati ostasesti: credinta, devotament in lupta, curaj, indrazneala, dar mai ales vitejie. Fragmentul pe care-l reproducem din capitolul II demonstreaza cu prisosinta ideile aratate. "Mergeti adunati, am inaintat. Respinge impreuna ungurul, indemn sa biruiti ungurul, hotariti pe Tisa, la Ineul tau; inainteaza, sa straluciti; cu vitejia ta opreste nenorocirea cruda asezata de ungur!" Indemnuri similare gasim si in celelalte capitole, in care ostenii lui Vlad au fost indemnati sa lupte la Ticia (Vicina) impotriva pecenegilor si contra uzilor. Rezulta ca dusmanii romanilor de atunci erau ungurii si uzii, impreuna cu pecenegii. Mitropolitul Sova Trasiu a evocat victoriile anterioare ale vlakilor viteji, ca si pe cele ale stralucitilor daco-geti, apreciati stramosi ai vlakilor: "Astfel in 1015 s-a vestit tais blestemat. Sau in 1027, linia de bataie, in aparare, a alungat 60.000" de dusmani. El a recomandat: "Calea victorioasa, calea getilor, in linie de bataie, s-a aparat". Rezulta ca era pastrata constiinta descendentei daco-romane. Pentru a fi victorios, Vlad a incheiat acorduri cu autoritatile ortodoxe bizantine, kievene si chiar cu cruciatii germani, numiti goti. Textul primei carti din Rohonczi Codex arata oricui vitejia romanilor in confruntarile cu inamicii din secolul al XI-lea.

Prof. dr. Dumitru ZAHARIA, Ziarul de Bacau