Vizitandu-ma un prieten aflat la studii teologice īn Sibiu, l-am īntrebat printre altele, cum se īmpaca cu programa. Astfel am aflat despre un subiect de examen foarte interesant - Rolul monahului īn Uniunea Europeana. Sa comentam acest subiect.
                Trebuie spus din capul locului ca UE este un imperiu. Un imperiu care se extinde pasnic, fara conflict armat, desi face uz - deseori chiar si abuz - de ele. Īn general, tot globul tinde sa devina un singur stat, mondialist, cu un singur guvern, o singura armata si o singura si aceeasi constitutie. Acestui nou imperiu ce prinde un contur tot mai nuantat, nu te poti opune. Īn primul rand ca sa te pui contra "ceva" trebuie sa-ti dai seama de acel "ceva". Trebuie sa-l definesti, sa-l deosebesti si sa-l analizezi. Ori, majoritatea oamenilor vad īn UE ceva benefic, aderand de buna voie la acest plan antihristic de desacralizare a omului, de īndracire a lui, cu voia lui, de control al omului prin om, prin oricare om, oricand si oriunde. Aceasta "Noua Ordine Mondiala" spune ca totul trebuie reinventat, remodelat, dar nu oricum si nici īn raport cu Divinitatea. Ca macar oricare ar fi fost acea Divinitate, ar fi presupus o conditie morala si logica a legilor pe baza carora se va guverna Cetatea. Nu! Aceasta reasezare a lumii pe noi temelii are ca substrat tocmai imoralitatea si haosul, adica pe Satana īnsusi.
                "Noua Ordine Mondiala" subjuga omenirea unui imperiu antihristic, iar soarta ei o plaseaza īn mainile unui grup restrans de oameni, evident fara scrupule, care nu va face nimic altceva decat sa exploateze viitoarea societate mondiala, conform propriilor interese. Spiritul omului modern este oglindit īn ratiunea de stat, adica īn exercitiul nelimitat al puterii, dincolo de bine si rau, adica de ordinea religiosa, morala si de drept, aparent legitima, sub masca interesului public, transformarea cetateanului, subiect purtator de drepturi, īn obiect al puterii politice, mai ales īn stari exceptionale ca: razboiul, insurectia, calamitatile naturale [1].
                Spuneam ca acestui imperiu n-ai cum sa te opui - chiar daca īti dai seama ca este o sarlatanie cusuta cu ata alba - si din urmatorul motiv: el se construieste pe constiintele fiecaruia, deci nu poti opune rezistenta armata. Īn treceut, oamenii vedeau de departe cotropitorii si, stiindu-se stapani, sunau mobilizarea, pregatindu-se de lupta, caci nimeni nu venea īn vizita cu sabii si tunuri. Astazi, e mult mai comoda abordarea unei strategii care sa evite pagubele umane si materiale si, de ce nu, chiar un scandal diplomatic. Apoi, cum sa-ti amortizezi cheltuielile de razboi de la o tara pe care ai distrus-o si īn care va trebui, mai intīi, sa investesti alte sume uriase de bani pentru reconstructia ei. Ci avand īn vedere ca omul este īnclinat spre pacat si supus simturilor, strategia ideala ar fi manipularea acestor sentimente. si dintre acestea, doua sunt cele mai importante.
                Prima si cea mai raspandita patima este desfranarea - Eva doar din coasta lui Adam a fost facuta. Īn zilele noastra s-a dezvoltat o adevarata industrie a pornografiei, aceasta fiind chiar legalizata si promovata!
                A doua patima este dorinta de avutie. Omul pacatos nu este pregatit de moarte, caci moartea numai pentru cei uniti cu Hristos este Īnviere, dupa spusele Sfantului Apostol Pavel: "mie a vietui īmi este Hristos, iar a muri dobanda". Omul contemporan vede īn moarte sfarsitul absolut de aceea apeleaza la stiinta crezand ca prin aceasta va descoperi Elixirul Nemuririi. Astfel, el ajunge sa inventeze nenumarate probleme nefiind īn stare sa dezlege nici macar una singura dintre cele īnsemnate, spre folosul īntregului neam omenesc. Departandu-se de Hristos si-a creat proprii dumnezei, prin care sa se mantuiasca si sa se elibereze de chinuri, de rau si de spaime. Se straduieste si prin stiinta, si prin credinta, si prin folosofie, si prin cultura, si prin arta, si prin agricultura, si prin industrie, si prin tehnica... si s-a facut mucenic pe crucea si pe crucile pe care singur si le faureste neīncetat si pe care singur se rastigneste. Zadarnic īnsa. Toate acestea n-au facut decat sa-l īnrobeasca si sa-l supuna mortii. Dar acest om din zilele noastre, plin de mandrie si prostie, nu vrea nicidecum sa se reīntoarca la Hristos. Drept urmare, el declara cu o convingere deplina ca "moartea este o necesitate". Dar este posibil ca cel mai mare vrajmas al omului sa-i fie lui de nevoie? Omul european e prost, grozav de prost, atunci cand, necrezand īn Dumnezeu si īn nemurirea sufletului, poate sa creada īn progres, īn rostul vietii si sa lucreze pentru el. Ce nevoie am de progres cand īn spatele lui ma asteapta moartea? Unde e moarte, acolo nu se poate afla progres adevarat, iar daca se afla, el nu e decat un blestemat de progres īn moara mortii. Pentru omul crestin īnsa, "nemurirea este o necesitate". Scopul lui este īnvierea īmpreuna cu Hristos; numai prin Hristos, omul se poate elibera de pacat si de chinuri, si numai prin El biruie moartea [2]. Acesta este omul umanist, omul "Renasterii", un om "nou", antimedieval, deci antimistic, indiferent religios, frivol, senzual, simturile lui fiind eliberate prin īntoarcerea īn natura, nu prin asceza care, neavand rost, este īnlaturata de desfatare. Cativa termeni īl definesc: eul ancorat īn inteligenta stapanita de stiinta - noul titlu de noblete, cultul frumosului imanent ca arta a voluptatii, natura suverana, placerea, comicul atotcuprinzator, demascator, sacrul amestecat īn dezordine cu profanul, scepticismul īntarit de absenta minunii, īntamplarea ca expresie a naturii suverane, petrecerea viclenilor pe seama prostilor, īnlaturarea tragicului prin formula estetica a contrastului - tragic-comic, vesel-trist, catastrofa-bucurie, sau alternanta care puncteaza nedantesc continutul zilelor - triumful trupului eliberat de mister, trairea veseliei produsa de īnchipuirea noului captiv al naturii [3].
                Acestea fiind zise despre societatea anului 2005 - mult prea putin decat ar fi de spus - sa aruncam o privire si asupra monahului. Nu vom comenta monahismul secolelor trecute, ca sa nu ne cuprinda deznadejdea, ci vom privi fugitiv monahismul contemporan, despre care Sfintii Parinti spuneau ca va fi unul slabanogit, lipsit de aproape orice lucrare duhovniceasca.
                Vom spune ca monahul este acela care, din dragoste pentru Hristos si pentru viata pustniceasca, īn asceza si rugaciune, se leapada de desertaciunile acestei lumi, se dezbraca de fierbinteala pacatelor si se īmbraca īn "haina veseliei", primind a se asemana cu Īngerii, īn curatie si slavoslovire. Dar, alaturi de acesti barbati virtuosi, apar si pseudo-monahii. Īn ceata lor intra toti cei care nu cunosc obligatiile monahicesti, care poseda cunostinte superficiale asupra vietii de manastire si care, dintr-un elan juvenil se īmbraca īn haina neagra, pe care mai tarziu o vor dezbraca si dezonora, provocand si sminteala. Acestia sunt cei care au suferit deceptii īn dragoste, vreo nerealizare īn viata sau cei care din lene nu-s īn stare sa-si duca traiul. O categorie aparte a zilelor noastre sunt cei care intra īn manastire cu pacate grele, de care nu s-au lepadat si de care nici n-au de gand. si pentru ca nu mai sunt duhovnici buni care sa faca selectia si sa tina obstea sub observatie (majoritatea manastirilor din ziua de azi sunt un fel de C.A.P.-uri), toata aceasta categorie a pseudo-monahilor se amesteca īn cea a monahilor adevarati, fiind socotiti la randu-le "parinti" sau "avva".
                De ce nu mai exista duhovnicii de altadata si cum se face ca īnvataturile si canoanele Sfintilor Parinti sunt considerate "prea groaie" ori "depasite"? Din cauza īnradacinarii prea adanci a pacatului īnca din frageda varsta, a educatiei mai mul decat inadecvata sau imorala, ce se ofera copiilor īnca de cand acestia īncep sa gangureasca. Daca acum cativa ani se spunea "s-a stricat īn armata" sau "l-au stricat baietii de la servici", iar astazi se spune "l-a stricat anturajul de la scoala" sau "cel din fata blocului", maine vom spune negresit "l-a stricat la gradinita" sau "la camin". Iar poimaine nu se va mai spune nimic, pentru ca nu va mai fi cine sa spuna, parintii si bunicii de atunci nefiind altii decat cei care "s-au stricat" īn armata, la servici sau la scoala, ori īn fata blocului.
                Daca vom starui īn analiza nostra vom observa cu pertinenta ca īnca de la 4-5 ani, copilul zilelor noastre se joaca la calculator (desori jocuri foarte violente [4]), priveste la televizor personaje de desene animate cu coada despicata, cu coarne, cu coasa, colorati macabru īn mov, rosu sau negru. De asemenea, educatia sexuala īncepe sa fie implementata īnca de la gradinita (!), iar Harry Potter si vrajitoria īn randul copiilor, de asemenea se promoveaza cu propulsie maxima, asa īncat mare minune daca īn urma unei educatii de acest gen, micutul nostru va mai sti sa zica "saru'mana", "bogdaproste", "te rog" sau "iarta-ma". Cat despre "Doamne miluieste!"... Da, mare lucru daca pana atunci nu va fi ajuns un plod. Am lasat deoparte satisfacerea tuturor mofturilor si tolerarea tuturor capriciilor ce vor face din copilul nostru un personaj identic "domnului" Goe, din piesa mereu actualului Caragiale.
                Iar daca acest Goe, īn varianta noua si "īmbunatatita" (sīc!), ajunge monah - nimeni nu-l poate opri - atunci... īntelegem cu totii de ce ar putea fi capabil. Astfel se face ca pseudo-monahii, fiind confundati cu monahii, ajung sa fie discutati la televizor, judecati prin ziare si luati la misto īn barfele de zi cu zi, atragand dezgustul oamenilor nu asupra lor ci asupra intregului cin monahal. Desigur cei ce ajung judecatorii si calaii monahismului nu privesc la ei ca nu ofera nici o garantie morala, ca n-au nici o virtute, din contra, mustesc de patimi sau ca mintea lor īntunecata nu le poate oferi discernamantul si luciditatea analizarii unor probleme, atat de delicate. Ci agitati si entuziasmati de senzationalul "de dupa" se lanseaza īn comentarii īnversunate, īn fata reflectoarelor, iar lumea se uita la ei ca la o piesa de teatru cu papusi. Ceea ce trebuie (re)amintit lumii, lucru pe care nimeni nu este interesat sa-l puna pe tapet, este faptul ca monahul nu vine de undeva din spatiu ci se ridica din societate. Dintr-o societate care legalizeaza prostitutia si homosexualitatea, dintr-o societate care tolereaza hotia si abuzul de putere, dintr-o societate care - vai! - este total indiferenta de ceea ce i se va īntampla pe viitor, care-si creste copii asa cum am aratat anterior, caci, nu-i asa, copii sunt viitorul; din aceeasi societate care-si bate joc de trecut, de marile ei personalitati, care ajung sa fie luati īn deradere nu oriunde si oricum ci īn public, īntr-un mod grosolan si grotesc. si atunci cum aceasta societate īndrazneste sa ceara socoteala oricui despre (i)moralitate? Societatea de azi pune bazele viitorului de maine si, asa cum īsi asterne asa doarme.
                Petre tutea spunea despre americani ca sunt niste "animale ce dorm īn case" si care "nu fac altceva decat sa provoace haos planetar". Absenta religiei ne ofera o stare biomorala informa si instabila, o societate īn care haosul se īmpleteste cu presiunea biomecanica, suferinta cu voluptatea, omul etern fiind īnlocuit cu iluzoriul om istoric si uneori extraistoric. Ordinea crestina este incompatibila cu discrepante biomorale si biosociale insuportabile [5].
                Subscriu īntru totul acestei pareri si popun sa reflectam asupra pozitiei noastre actuale raportata la aceasta situatie. Sa privim īn activitatea noastra zilnica: mancam, dormim, ne asiguram hrana muncind, ne īntalnim cu cei din ginta, ne crestem puii si devenim violenti cand altcineva ne īncalca domeniul. Iar daca Stapanul nu ne mai da de mancare, oare nu hulim si ne razvratim asupra Lui? Daca īn toata activitatea noastra nu ne aducem aminte de El - "fara Mine nu puteti face nimic" -, daca nu ne desavarsim prin El, daca nu creem cultura, spiritualitate, care sa ne īnnobileze sufletele atunci ne-am asemanat animalelor. Daca nu dovedim ca suntem superiori patrupedelor, trebuie sa dam crezare teoriei darwiniste: īn acest caz, ne tragem din maimuta! Īnca si mai rau decat dobitoacele suntem, ca macar acestea nu-si ucid puii.
                Revenind la problema de la īnceput, Rolul monahului īn UE, ce vom fi tentati sa raspundem? Eu as spune ca monahul are acelasi rol ca īntotdeauna si totodata, niciunul.
                Acelasi pentru ca a fi monah este un legamant īntre el si Dumnezeu, prin care se desavarseste, prin care scoate suflete din iad. Monahul este rugator pentru īntreaga lume si īntreaga lume se bucura de mijlocirea lui. Prin urmare, trebuie sa pazeasca Asezamintele si Canoanele Sfintilor Parinti si sa duca "jugul lui Hristos" fara sa priveasca īnapoi, īn post si rugaciune. Monahul trebuie sa fie īnger īn trup si pilda pentru ceilalti oameni. si cum Dumnezeu este acelasi, calugarul este mai presus de orice imperiu si orice domnie. El este cetatean al Cerului si slujitor al Īmparatului slavei, Domnul puterilor. Viata si rolul monahului raman neschimbate, mergand īn paralel cu istoria. Daca rolul monahului (ortodox si roman-ortodox, se īntelege) este sau ar trebui sa fie altul īn UE comparativ cu celelalte perioade istorice, atunci cred ca avem o problema. Atunci Dumnezeu ar trebui sa fie mai mic decat domnul pamantesc, ori, stim bine ca nu poate fi sluga mai mare ca stapanul.
                Pe de alta parte, monahul nu are nici un rol īn viitoarea societate europeana īntrucat UE este alcatuita din umanisti, sectanti si atei. Ori īntr-o asemenea Europa, despre care am discutat la īnceput, ortodoxul nu numai ca nu-si poate face cunoscut mesajul, dar nici macar nu poate supravietui.
                Cat despre ce trebuia scris de studentii teologi din Sibiu pe aceasta tema nu stiu. si nu stie nimeni pentru ca subiectul nu era īn programa, iar despre cel ce s-ar īncumeta sa evalueze aceste lucrari, nu vad pe baza carui barem si īntocmit de cine s-ar putea face evaluarea. Totusi am o banuiala despre ce trebuia scris...
                Fagasul pe care mergem este prea bine delimitat ca sa mai schimbe cineva macazul si, din pacate si Biserica urmeaza tiparul acestui fagas. Ceea ce n-ar fi un lucru de mirare, avand īn vedere ca Antihrist va fi īncoronat īn Ierusalim chiar de arhierei!
                Numai ca, avand īn spate o istorie ca a noastra, o traditie ortodoxa bimilenara, rodnica, fecunda, salvatoare, avand asadar constiinta de roman-ortodox si simtindu-te roman-ortodox, nu poti ramane impasibil fata de apostaziatii si tradatorii din neamul tau. si greu lucru este "cu o mana sa arati drumul spre zorile neamului, iar cu cealalta sa tii spada īmpotriva loviturilor din spate" [6] asa cum marturiseste si Nichifor Crainic.
                Se doreste ca Biserica Ortodoxa sa fie asimilata de spiritul umanist, descotorosindu-se astfel de Dogma si Traditie, adoptand secularismul european. Astfel, Biserica Ortodoxa ar urma sa fie doar o alta grupare religioasa, de genul zecilor de mii (!) care activeaza deja īn īntreaga lume; o grupare religioasa docila statului mondialist care nu are alt scop decat stabilirea unui moment oportun instalarii la conducere a Antihristului, caruia īi va fi dat sa stapaneasca peste tot pamantul. Iar odata cu aceasta integrare este posibil sa auzim si de termeni precum: euromonah, organizatia panmonahala, s.a.m.d.. La mai mult de-atat nici nu vreau sa ma gandesc.