Cum se slaveste si autoslaveste omul contemporan!!? Cum s-au marit pe ei însisi cei din generatiile anterioare? În feluri si chipuri, dupa o imaginatie dezmarginita, omul facându-se pe sine mai nebun decât bolnavii veritabili de nebunie, cu singura deosebire ca, astazi, dispune de mijloace de difuzare planetara, care pot face un zeu din orice secatura, din orice derbedeu de mahala.
                Ceea ce ne deosebeste oarecum de înaintasii nostri este educatia-formarea mentala pentru a gasi în om masura, criteriul, valoarea, reperele, totul. Toate felurile de întâlniri, de la cele politice si sindicale, pâna la cele sportive sau culturale, merg pe tiparul superlativelor, al întâietatilor, al competitiei, al slavirii protagonistilor. Si, de obicei, se dau cununi, lauri, distinctii, premii materiale si în bani, aplauze si slaviri pe ecranele televizoarelor si în paginile ziarelor, apoi se toarna filme si se editeaza cati, pentru ca sa se eternizeze slava acelor persoane. Pretextul mediatic este ca se stimuleaza astfel întrecerea, progresul, dezvoltarea societatii. În realitate se urmaresc doar doua scopuri: cresterea profitului (se câstiga imens din astfel de lucrari) si formarea unor stereotipe de gândire în centrul carora se afla omul maret în fata caruia trebuie sa ne închinam. Da, în contemporaneitate, ne închinam omului, pe care îl demolam în scurta vreme, pentru a ne închina altuia. Idol precar, superslavit o vreme, dupa care este abandonat în favoarea unuia mai plin de supercalitati si mai superstralucit! Hristos e alungat de mult dintre noi, locul lui fiind luat de luptatori americani sau asiatici, de fotbalisti, bastchetbalisti, cântareti, modele, generali, desfrânate planetare, mascarici de film si teatru, vrajitori, scriitori de eresuri si de mascari, politicieni verosi si fatarnici, camatari internationali cu numele de bancheri, talhari si jefuitori de natiuni porecliti miliardari si alte si alte categorii de poleieli idolesti. Minte si ridica-te! Înseala si slaveste-te! Mentine-te în atentie cu orice mijloace, important este doar scopul! Manipuleaza, ca ramâne doar ce se vede si se aude pe ecrane, nu ceea ce este cu adevarat în realitate! Suntem cuprinsi de o febrila alergare dupa idoli, mereu altul, în fiecare zi altul, ca într-un carusel demetial, aiuritor. Viata noastra nu mai are nimic sigur. Cu cât primim, ca într-un torent, mai multi idoli, mai multe stele umane, mai multe nonvalori, mai multi înlocuitori, cu atât sufletul nostru este mai gol, mai pustiu, mai uscat, cu atât nelinistea (stresul!) este tot mai accentuata. Cosmetizata si preasulemenita este taina faradelegii care ne zideste viclean într-un pagânism letal!
                Ce slavea pagânul dedemult, genial si adulat peste veacuri, reper de poezie si de maretie umana?: „Cânta, zeita, mânia ce-aprinse pe-Ahil Peleianul…”(Iliada, versul 1). Zeita era muza (idolul inspiratiei, forta din transcendent care copleseste puterile limitate ale omului, într-un cuvânt, diavolul) iar obiectul slavirii - patima cumplita a mâniei si omul ucigas (deja cu statut de semizeu). Omul infailibil, indestructibil, Ahile avea totusi un punct sensibil, calcâiul, care va fi lovit de o sageata si personajul va pieri ca un om, va deveni tarâna si cenusa. Astazi s-a instalat în lume un alt fel de om infailibil, acesta nu are nici un punct vulnerabil, este erou cu statut de dumnezeu, întrucât chiar se autodenumeste loctiitorul lui Hristos pe pamânt. Este papa, dumnezeul modern al Europei si chiar al lumii. Sfântul Iustin Popovici zice despre fixatiunea infailibilitatii urmatoarele: „Prin dogma aceasta, toate umanismele europene si-au atins idealul si idolul: omul a fost propovaduit ca cea mai mare zeitate, a-tot-zeitate. Panteonul european umanist si-a dobândit Zeus-ul”. La 1870, primul Conciliu de la Vatican, l-a facut, cu buna stiinta, pe om dumnezeu, ridicându-l deasupra tuturor, statuie de putregai (primul a fost papa Pius al IX-lea) pusa în locul Dumnezeului adevarat, Domnul Iisus Hristos. Oare de ce acest moment al îndumnezeirii, cu de la sine putere, a omului european coincide (cu oarecare aproximatie) cu triumful nihilismului (Asa grait-a Zarathustra a lui Nietzsche apare în 1885)? „Luminile” secolului anterior culegeau roadele pe finalul veacului al XIX-lea. Zarathustra, un duh satanic, proclama prin vocea lui Nietzsche, „moartea lui Dumnezeu” si asaza în locul lui un demon prefabricat din om, supraomul. Un supraom infailibil urcase pe tronul Vaticanului, înainte de a fi fost conceput modelul teoretic nietzsehean. Si omul evului mediu mai calca în copite relatia sa cu Dumnezeu si se avânta în turniruri sau razboaie sângeroase pentru a se înalta pe sine. Dar parca nu era ca în vechiul pagânism, desi barbarii eur-asiei au conservat pâna în zilele noastre toate tainitele pagânismului. Totusi, reformele în gândire – ar fi trebuit sa folosesc un termen informatic, reformatarea gândirii – prerenascentiste, renascentiste, iluministe, nihiliste, modern-avangardiste si postmoderniste au condus, în câteva secole, la rezidirea Babilonului pagân peste toate tinuturile crestine si peste cele necrestine. Acum idolatria se globalizeaza, precum un virus pe Internet, Dumnezeu e ferecat în cer iar omul se aburca pe tronul Lui.
                Ce „glorifica” românul în manele, cu mijloace artistice rudimentare? Banii, preacurvia, razbunarea, sfidarea, bautura, celebritatea, luxul vestimentar si altele asemenea. Ce slaveste filosofia, de la antici si pâna la moderni? Ratiunea si logica, vointa, simtirea, sinele (adica ego-ul), idealul, doctrina, materia si pe adulatorii lor, adica pe filosofi. Ce au de cântat poetii, prozatorii, plasticienii, compozitorii, cineastii, dramaturgii? Întâi, femeia, slavind fiecare componenta anatomica a acesteia, apoi razboaiele, calatoriile, marile desfrânari, tradari, ucideri, tâlharii, satisfacerea placerilor înteleasa ca ideal de fericire, conspiratiile, coruptiile, torturile, revolutiile, stiinta, tehnica, magia, banii si posesorii lor, maretia omului. Ce model ne propune arta contemporana? Eroul predilect din filme, din carti, de pe scenele teatreleor sau ale concertelor de muzica, de pe podiumurile concursurilor de moda, de frumusete, de produse, inclusiv ale festivalurilor de bere, de cârnati sau de vin, este un om descatusat de orice morala, de frica de Dumnezeu, de rusine. Cel mai adesea apare dezbracat sau sumar acoperit pe trup, mai ales femeile, mitocan, comunica prin racnire sau rastire, nesatul la mâncare si bautura, revendicativ, egoist, dornic de publicitate adica exhibitionist, hraparet, desfrânat si ucigas. Eroul american de film este de o violenta neînchipuita, are ca ideal razbunarea, trufia si dominatia altora, iar personajele pozitive sunt mai feroce si mai bestiale decât „baietii negativi”, pentru ca sa poata sa îi învinga pe acestia din urma. Astfel s-a creat un fals ideal de dreptate. Observam un imens efort de inteligenta si un mare consum de energie fizica la eroul contemporan, fie pozitiv, fie negativ, pentru a obtine infailibilitatea, inexpugnabilitatea, supraomenitatea. Fixat în rau sau în combaterea raului, el se vrea stapân total al domeniului, zeul cocainei, zeul docurilor, zeul politiei, zeul terorismului, zeul armelor, zeul petrolului, zeul fotbalului, zeul modei, zeul rock-ului, zeul geneticii, zeul informaticii, zeul meditatiei yoga, zeul artelor martiale, zeul picturii postmoderne, zeul filmului, zeul, zeul, zeul… Dupa modelul de putregai, pus pe tron la 1870. Omul s-a facut pe sine zeu pentru el si pentru altii. Iar activitatile sale pierzatoare au devenit religii. L-am auzit pe Hagi spunând ca, datorita campionatelor mondiale, „fotbalul a devenit o religie”, de unde rezulta ca fotbalistii sunt zei (idoli), antrenorii – preoti, iar adulatorii lor ( fanii microbisti) sunt cete îngeresti. Prin extensie, luati orice domeniu – televiziunea, industria muzicii, industria cinematografului, industria sporturilor în general, a armamentului, a drogurilor, a farmaciei (cu toti virusii creati în laborator) etc., etc. si vom descoperi tot atâtea…religii. Toate ale omului autoproclamat dumnezeu. Daca suntem atenti la ce glorifica omul la om, vom observa panoplia tuturor pacatelor si patimilor, câstigarea asemanarii cu diavolul si transformarea lumii într-o prefigurare a iadului. Fiecare dintre noi avem acum toate premisele sociale, culturale, economice, psihologice, mediatice pentru a înnebuni, pentru a deveni mare, adica zeu, înlocuitor al lui Hristos între semeni, tratându-i sataniceste pe ceilalti ca nimicuri. Sfântul Ioan gura de Aur spune: „Daca vrem sa parem mari, nu vom fi mari, ci mai dezonorati ca toti” („Scrieri”, partea a treia, EIBMBOR, 1994, p. 755). Si stiti de ce? Pentru ca „Dumnezeu sta împotriva celor mândri” (Iacov 4, 6), altfel spus, prin aceasta autoîndumnezeire ne-am facut vrajmasi si luptatori împotriva lui Dumnezu. Statui de putregai pe soclul mândriei si egoismului. Remediul se gaseste în Sfânta Evanghelie, la Matei 20, 25-27: „Acela care dintre voi vrea sa fie mare, acela sa fie slujitorul tuturora; iar cel care vrea sa fie întâiul, sa fie cel din urma dintre toti”. Dar, va întreb, este vreunul între noi care primeste acum idealul evanghelic ca pe un mod de a fi, gata sa renunte la atragatorul tipar diavolesc pe care îl imprima în sufletele noastre lumea globalizata?

Ioan ENACHE, revista Credinta ortodoxa