EPISTOLA SFANTULUI CLEMENT ROMANUL: Partizanii suveranitatii papale pretind ca Sfantul Clement a scris Epistola sa catre Corinteni in temeiul unei puteri covarsitoare, alipita numelui sau de episcop al Romei. Numai ca Sfantul Clement nu era episcop al Romei cand a scris aceasta scrisoare. De unde stim? in primul rand este marturia lui Evsevie, apoi pomenirea in Epistola de jertfele iudaice ca fiind inca in vigoare in templul din Ierusalim, templu care a fost distrus in anul 70 d.Hs., sau altfel spus, cu 23 de ani inainte de urcarea pe scaunul episcopal a Sfantului Clement.

DISPUTA PASCALA: Disputa pascala din secolul II evidentiaza foarte clar "autoritatea" de care se bucura episcopul Romei, in acest caz, Victor. in disputa sa cu Policrat al Efesului el ameninta cu ruperea legaturilor duhovnicesti, rostind chiar excomunicarea, insa celelalte Biserici nu i-au impartasit parerea, indemnandu-l "de a lucra altmintrelea si de a se patrunde de simtaminte mai pasnice, mai conforme unitatii si dragostei ce se cuvin aproapelui". Ba mai mult, conform aceluiasi Evsevie, au existat scrisori de protest adresate papei Victor, cum este si cea a lui Irineu.

DISPUTA BOTEZULUI: Sfantul Ciprian al Cartaginei sustinea rebotezarea ereticilor. in acest demers era sustinut de doi mari ierahi cu viata sfanta, Dionisie al Alexandriei si Firmilian al Ierusalimului, dar dezaprobat de Stefan al Romei si amenintat de acesta cu excomunicarea. Firmilian este chiar categoric in aceasta privinta, numindu-l pe Stefan "cutezator si ingamfat", asemanandu-l cu Iuda. Referitor la Biserica Romei, Firmilian scrie: "Aceia ce sunt la Roma nu tin socoteala de toate lucrurile ce au fost date la inceput, si in zadar pretind ei a se sprijini pe autoritatea apostolilor", iar ceva mai departe zice: "Ma mahnesc adanc, dupa dreptate, de nebunia vadita a lui Stefan, care, pe de o parte se slaveste cu scaunul episcopatului sau si pretinde ca este mostenitorul lui Petru, pe care au fost puse temeliile Bisericii, si care, pe de o parte adauga alti Petri si zideste noi cladiri pentru alte biserici, afirmand cu de la sine putere, ca ele tin adevaratul botez...Pe cand tu cugeti ca toti ceilalti s-au despartit de tine, tu esti cel ce s-a despartit de ceilalti". O alta dovada ca Scaunul Romei era vazut ca egal sunt adresarile Sfantului Dionisie si Sfantului Ciprian in scrisorile schimbate cu episcopii Romei privind problema rebotezarii ereticilor. Astfel, Sfantul Ciprian scrie papei Stefan: "Am crezut de datorie sa va scriu asupra unui fapt ce intereseaza unitatea si vrednicia Bisericii Sobornice si sa stau de vorba cu un om atat de statornic si intelept ca tine", iar Sfantul Dionisie scrie papei Xist: "Frate, am nevoie de sfatul vostru si va cerem parerea voastra pentru ca sa nu gresesc intr-o afacere atat de insemnata". Cine vede, oare, vreo atitudine de recunoastere a autoritatii Scaunului Romei asupra altora?

Cel mai interesant episod din aceasta perioada constituie dialogul pe care papa Grigorie il are cu Ioan al Constantinopolului. Se stie ca odata cu mutarea capitalei la Constantinopol, acestui scaun i s-a acordat o oarecare cinste, fata de care Vechea Roma a protestat vehement. Iata cateva din spusele papei Grigorie adresate lui Ioan din care reiesa ca nici macar la jumatatea primului mileniu nu putem vorbi deun primat papal: "Cugetati deci, va rog, ca prin aceasta cutezatoare incredere in sine pacea Bisericii intregi este tulburata, si ca sunteti vrajmasul harului ce s-a dat tuturor deopotriva... Deci, prea iubite frate, iubiti smerenia din toata inima voastra; caci ea este cea care pastreaza unirea intre frati si care pastreaza unitatea in Sfanta Biserica Soborniceasca... Petru, cel dintai dintre apostoli si madular al Bisericii celei sfinte si universale, Pavel, Andrei, Ioan - au nu sunt ei capii oarecaror popoare? Si cu toate acestea toti sunt madulare sub un singur cap... Si nici unul din ei n-a voit a fi numit universal. Recunoasteti, deci, Fericirea Voastra, cat vade ingamfati in sine-va cand revendicati un titlu ce nici unul n-a avut cutezanta a si-l insusi!...Domnul, vrand a rechema catre smerenie inimile inca slabe ale ucenicilor sai, le-a zis: Daca cineva vrea sa fie intai intre voi, sa fie cel mai mic intre toti; ceea ce ne face a cunoaste lamurit ca cel intr-adevar inaltat este acela care se smereste in cugetarile sale. Sa ne temem deci de a fi din numarul acelora care cauta locurile intai in sinagogi, inchinaciunile prin targuri, si care iubesc a fi numiti invatatori intre oameni. Caci Domnul a zis ucenicilor sai: nu va numiti invatatori, caci nu aveti decat un singur invatator, si voi sunteti toti frati. Nici va numiti parinti, caci nu aveti decat un Parinte. Ce veti zice deci, prea iubite frate, la infricosatoarea judecata cea de apoi, voi care doriti nu numai a fi numit Parinte, ci inca Parintele universal al lumii? Luati aminte deci la relele insuflari; fugiti de tot sfatul smintitor. Cu neputinta este, intr-adevar, sa nu vie smintelile dar, cu toate acestea, vai aceluia prin care vin. in urma titlului vostru viclean si plin de slava desarta, Biserica e dezbinata si inimile tuturor fratilor sunt intru sminteala. Am cautat o data si de doua ori, prin trimisii mei si prin vorbe smerite, a indrepta pacatul ce s-a savarsit impotriva Bisericii intregi; astazi scriu eu insumi. Nu am lasat nimic din ceea ce smerenia imi cerea sa implinesc ca o datorie. De nu voi culege din certarea mea decat dispret, nu-mi va ramane decat mijlocul de a apela la Biserica". Din aceasta scrisoare se extrag urmatoarele concluzii: ca papa Grigorie nu apara cauza sa ci a Bisericii intregi; ca va face apel la intreaga Biserica, deci la Sinod; ca titlul de episcop universal este contrar cuvantului dumnezeiesc si ca denota viclenie si slava desarta; ca nici un episcop nu poate pretinde o autoritate universala, fara a ataca drepturile episcopatului intreg. Trebuie remarcata si adresarea catre Ioan ("Stapanul meu", "preaiubite frate"), precum si duhul scrisorii care nu vin din recunoasterea unei autoritati ci mai degraba ca de la un egal. "Cine este acela care, impotriva preceptelor Evangheliei si a hotararilor canoanelor, are cutezanta a hrapi un nou titlu? Sa dea Dumnezeu sa nu fie decat unul care, fara a voi sa micsoreze pe ceilalti, sa doreasca sa fie el insusi universal!..." scrie acelasi papa. Papii de azi se socotesc pe sine exact ceea ce Sfantul papa Grigorie respingea si combatea. Iata un fragment din scrisoarea sfantului episcop al Romei catre patriarhul Alexandriei Evloghie: "Fericirea Voastra a avut grija sa ne spuna ca, scriind unora, nu le va da mai mult niste titluri ce nu aveau ca izvor decat mandria, si se serveste in privinta mea de expresia «dupa cum ati poruncit». Va rog sa nu ma faceti sa mai aud vreodata cuvantul porunca, pentru ca eu stiu cine sunt si cine sunteti. Prin rangul vostru, voi sunteti fratii mei; prin virtutile voastre sunteti parintii mei. N-am poruncit, deci, nicidecum. M-am ingrijit numai de a arata niste lucruri ce mi s-au parut folositoare. Nu gasesc insa ca Fericirea Voastra a voit sa tina minte ceea ce tocmai eu voiam a incredinta amintirii sale, caci am zis ca nu trebuia sa-mi dati mie acest titlu, precum nici altora; si iata ca, in subscrierea scrisorii Voastre, voi imi dati mie ceea ce am lepadat, titlurile trufase de universal si papa! Rog pe dulcea Voastra Fericire sa nu mai lucreze pe viitor astfel; caci va rapiti voua insiva ceea ce dati prea mult altora. Nu cer sa sporesc in demnitati ci in virtuti. Eu nu privesc ca o cinstire ceea ce face pe fratii mei sa piarda din propria lor demnitate. Cinstea mea este a intregii Biserici. Cinstea mea este statornicia nestramutata a fratilor mei. Eu ma privesc intr-adevar ca cinstit atunci cand nu se refuza nimanui cinstirea ce i se cuvine. Daca Fericirea Voastra imi zice papa universal, tagaduiti ca ati fi voi insiva ceea ce as fi eu insumi: Fereasca Dumnezeu de asa! Departe de noi cuvintele care umfla desertaciunea si care lovesc dragostea crestina!".

Spre sfarsitul celui de-al VIII-lea veac gasim o situatie complicata, premergatoare Schismei. Rasaritul era macinat de conflicte interne, din care cel mai grav a fost domnia iconoclasta, in timp ce Apusul incepe usor, usor sa se alipeasca de franci. Tarasie, acum Patriarh al Constantinopolului considera necesara intocmirea unui mare sinod care sa refaca omogenitatea Bisericii. insa de unde avea sa stie ca limbajul smerit al papilor de pana acum, aparatori ai credintei, avea sa fie inlocuit de o atitudine trufasa care urma sa deserveasca propriile interese. Iata ce ton foloseste papa Adrian I: "Noi am fost foarte surprinsi de a vedea ca, in scrisoarea voastra, se da lui Tarasie titlul de patriarh ecumenic. Patriarhul Constantinopolului n-ar avea nici chiar rangul al doilea, fara consimtamantul scaunului nostru; daca el este ecumenic, are atunci si intaietatea asupra Bisericii noastre? Toti crestinii inteleg ca aceasta este o pretentie ridicola". Cu papa Adrian se inaugureaza o noua etapa in relatiile Roma - Constantinopol. Tot pe timpul lui Adrian I se elaboreaza Falsele Decretale, punctul comun dintre papalitatea veche si cea moderna. Cu toate acestea, Biserica era privita in continuare sub semnul sinodalitatii si a unitatii primelor veacuri, dupa cum rezulta si din marturisirea lui Vasile de Ancira care vine in fata Sinodului (al VII-lea) pentru a-si recunoaste greseala: "Pentru aceasta, eu, Vasile, episcop de Ancira, vrand a ma uni cu Biserica, cu papa Adrian, cu patriarhul Tarasie, cu scaunele apostolice ale Alexandriei, Antiohiei si Ierusalimului, si cu toti episcopii si preotii catolici, fac aceasta prezenta marturisire prin scris si v-o prezint voua ...". Deci, papa nu era privit ca unicul centru al unitatii, ca izvorul puterii catolice. Dupa moartea lui Adrian I, Leon al III-lea, succesorul sau, va continua aceeasi politica. Cu ajutorul sau, Imperiul Roman de Apus fu restabilit, sub conducerea lui Carol cel Mare. Papalitatea va primi o putere sporita, nu in ultimul rand si datorita Falselor Decretale care au inceput sa se raspandeasca din ce in ce mai repede si care prevedea printre altele ca scaunul apostolic care putea judeca totul nu trebuia judecat de nimeni. Visul lui Adrian a fost realizat de Leon al III-lea, iar papalitatea intra intr-o noua era, debarasandu-se de trecutul demn si glorios caracterizat de atitudinile demne ale unor papi fara de care crestinismul ar fi suferit drastic.