MOTTO: "Cel ce este unit cu adevarul stie bine ca merge pe calea cea dreapta, desi multi il dispretuiesc ca fiind fara minte; [...] el insa s-a cunoscut pe sine cu adevarat, nu (cum spun aceia) ca unul iesit din minte, ci ca unul eliberat din framantarea nestatornica si schimbatoare a diversitatii gresite in tot chipul prin Adevarul simplu si neschimbabil" [Sfantul Dionisie Areopagitul, Despre Numele Divine VII,4]."

De aproape un mileniu, crestinii catolici si ortodocsi sunt adanc dezbinati. Bisericile lor, ambele de origine apostolica sunt intr-o permanenta confruntare. Desi se spune ca timpul vindeca ranile, cele 10 secole trecute de la Marea Schisma n-au facut decat sa le adanceasca si mai tare. Au urmat, cronologic, cruciadele, caderea Constantinopolului, Sinodul Unionist Ferara-Florenta, Reforma Protestanta, Uniatia, culminand cu Conciliile I si II Vatican, prin care aceasta va pierde "tot ce avea mai cinstit si intelept", dupa cum marturiseste si abatele Rene-Francois Guetee, convertit la ortodoxie in Biserica Rusa, cu numele Wladimir. Acesta a sesizat foarte bine abaterile Bisericii Catolice: "a voit sa aiba stapanirea a toata lumea si Apusul a recunoscut aceasta; a voit a umili episcopatul si a face din fiecare episcop un umil servitor si a reusit aceasta; a voit a strange in mana ei Biserica intreaga si succesul sau a intrecut asteptarile sale; a voit a-si insusi dreptul de a face dogme, iar episcopii toti le-au propovaduit ca dogme divine; a voit a fi fara greseala: episcopii ei au proclamat-o infailibila".

Miscarea ecumenista, aparuta la inceputul secolului XX, doreste sa implineasca visul unui crestinism unit, asa cum a fost mai inainte. Dar acest vis, prin excelenta duhovnicesc, se sprijina nu pe lucrarea Sfantului Duh ci pe straduinte omenesti, iar acest lucru va compromite Miscarea, deoarece "fara Mine nu puteti face nimic", lucru anticipat si de doi Cuviosi contemporani, cinstiti de popor ca Sfinti: Parintele Cleopa si Parintele Sofronie de la Essex (Anglia), ucenic al Sfantului Siluan Athonitul, care afirma ca desi "frumos este ca fratii sa fie impreuna", unirea Bisericilor este lucrarea Sfantului Duh, lamurind in continuare ca, mai intai de toate trebuie sa creem oameni duhovnicesti, oameni care sa-si puna in mod real problema mantuirii, pentru ca unirea sa aiba la baza Cuvantul lui Hristos, iar nu o stare emotionala provocata de diferiti factori.

Orice dialog trebuie sa porneasca de la o platforma comuna, iar eventualele decizii luate in cadrul unui asemena dialog, trebuie sa tinteasca mantuirea noastra, nu sa urmareasca niste interese personale sau politico-economice, ori ecumenismul, prin sensul deformat care i se atribuie astazi, nu reflecta intotdeauna adevarul inteles de unitate si sobornicitate a Bisericii, intr-o hristocentrica de dreapta credinta in care sa se contopeasca intreaga crestinatate. Adeseori prin ecumenism se intelege urmarirea unei acivitati interconfesionale, fara un scop de unitate in credinta, ci de conlucrare sociala.

Dialogurile ecumeniste contemporane, difera radical de cele ale Sfintilor Parinti, pentru ca se desfasoara pe baza principiilor Bisericii extinse si a minimalismului dogmatic. Lipsa marturisirii credintei ortodoxe, sincretismul, rugaciunile in comun, intercomuniunea, toate acestea si inca multe altele au facut ca timpul de aproape un secol de dialoguri ecumeniste sa nu se concretizeze in nici un rezultat, din contra, au dus la o racire a relatiilor inter-ortodoxe, la o dezbinare interna a noastra, incepand cu marea greseala a schimbarii calendarului si terminind cu rugaciunile in comun, din ce in ce mai ingrijoratoare.

Majoritatea ecumenistilor sustin ca ar trebui sa evitam discutiile despre ceea ce ne dezbina, axandu-ne mai mult pe ceea ce ne apropie. Aceasta abordare este vicleana deoarece presupune renuntarea la critica, iar fara o raportare la "ceva", care nu poate fi altceva decat Sfanta Traditie si cele 7 Soboare A Toata Lumea, cum putem sti unde ne aflam, ce sa alegem si cum sa actionam? Hristos este "Acelasi, ieri si astazi si totdeauna" [Evrei 13,8]!

Acceptarea dialogului privind numai asemanarile inseamna, de fapt, renuntarea la principiile noastre ortodoxe, la Traditie, adica la ceea ce suntem, ori in materie de credinta nu poate exista nici un compromis!

Citeam intr-o revista ortodoxa americana (Again Magazine, vol. 20, no. 2, CA, USA) cum un grup de neoprotestanti a revenit la ortodoxie. Iata, pe scurt, cum s-a intamplat: pastorul respectivei comunitati a fost "deranjat" rand pe rand de niste tineri din acea comunitate, pe timpul slujbei de duminica. Toti, desi nu vorbisera intre ei, simteau ca trebuie sa impartaseasca pastorului un pasaj din Vechiul Testament: "Asa zice Domnul: «Opriti-va de la caile voastre! Priviti si intrebati de caile celor de demult, de calea cea buna si mergeti pe dansa si veti afla odihna sufletelor voastre...»" (Ieremia 6, 16). Click aici pentru a citi tot articolul. Apoi sporind rugaciunea si amplificand cautarile au ajuns la Ortodoxie.

Aceasta minunata intamplare este atat o dovada a dragostei lui Dumnezeu fata de noi, oamenii, cat si o pilda de cum trebuie facut ecumenismul, anume cu multa rugaciune si mai ales cu inima sincera. Nu iesind din Duhul Sfintilor Parinti si nu sjuind impreuna cu ereticii. Asta daca nu vrem sa provocam o schisma in randul Bisericii Dreptmaritoare, dupa cum pare, deja, sa se contureze cele doua tabere.

Sa nu hulim Duhul Sfant, deoarece acest pacat nu ni se va ierta in veac!