In cele ce urmeaza vom prezenta argumentele istorice si scripturistice in privinta primatului urmand ca separat sa aratam pe scurt AUTORITATEA DE CARE SE BUCURAU PAPII IN PRIMELE VEACURI, si ca MORMANTUL SFANTULUI APOSTOL PETRU SE AFLA LA IERUSALIM, IAR NU LA ROMA.


               Odata începuta lucrarea de mantuire a neamului omenesc, prin nasterea, patimirea si Invierea Mantuitorului, trebuia continuata si desavarsita. Pentru aceasta, El Si-a ales ucenici prin care va propovadui neamurilor Cuvantul Evangheliei, vestea cea buna, mantuirea. Nu ei au ales apostolatul, ci au fost chemati la aceasta de catre Insusi Domnul: „Si umbland pe langa Marea Galileii, a vazut pe Simon si pe Andrei, fratele lui Simon, aruncand mrejele în mare, caci ei erau pescari. Si le-a zis Iisus: Veniti dupa Mine si va voi face sa fiti pescari de oameni. Si îndata, lasand mrejele au mers dupa El. Si mergand putin mai înainte, a vazut pe Iacov al lui Zevedeu si pe Ioan, fratele lui. Si ei erau în corabie, dregandu-si mrejele. Si i-a chemat pe ei îndata. Iar ei, lasand pe tatal lor, Zevedeu, în corabie, cu lucratorii, s-au dus dupa El” Marcu 1, 16-20; „Si mergand propovaduiti zicand: «S-a apropiat Împaratia Cerurilor»” Matei 10,7; „Nu voi M-ati ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi si v-am randuit sa mergeti si roada sa aduceti, si roada voastra sa ramana, ca Tatal sa va dea orice-I veti cere în numele Meu” Ioan 15, 16. În continuare, apostolii vor primi Duhul Sfant (Ioan 20, 22) iar odata cu el si darul vorbirii în limbi, împrastiindu-se în lumea întreaga pentru a împlini menirea la care au fost chemati. Este o mandrie pentru noi, romanii, sa stim ca am fost încrestinati nu prin siluire, din porunca vreunui lider politic ci prin lucrarea misionara a Sfantului Apostol Andrei, unul din cei 12 Apostoli, pe care Sfantul Ioan Evanghelistul îl aminteste ca fiind întaiul-chemat. (Ioan 1, 40). Acest fapt istoric ne confera o oarecare cinste, dar ne si obliga, în acelasi timp. Si fara îndoiala ca aceasta mandrie, care trebuie sa fie una ziditoare, o vor fi resimtit-o si celelalte neamuri încrestinate de Sfintii Apostoli. Însa nu gasim nicaieri în Sfanta Scriptura sau în Sfanta Traditie vreo dovada, catusi de neînsemnata, care sa ateste întaietatea vreunui apostol asupra altuia. Din contra, Mantuitorul ne învata altceva. Si totusi, Biserica Romei doreste sa fie deasupra tuturor. În încercarea ei de a detine suprematia n-a ezitat, din pacate, sa forteze interpretarea Scripturii si sa se foloseasca de dovezi istorice ireale, cum ar fi minciuna ca Sfantul Petru a pastorit în Roma. Dar ce spun romano-catolicii? Ei afirma ca Sfantul Petru a fost investit de Mantuitorul cu o putere mai mare decat a celorlalti ucenici si ca ar fi fost episcop al Romei. În virtutea acestui presupus episcopat, papa, fiind urmasul Sfantului Petru, s-ar bucura de aceleasi privilegii apostolice. Sa analizm argumentele romano-catolicilor, începand cu cele istorice si continuand cu cele scripturistice.



A. PRIVIND EPISCOPATUL SFANTULUI PETRU LA ROMA

1.               Sfantul Petru a fost episcop în Antiohia, neavand cum ocupa, în acelasi timp si Scaunul Romei. În acest sens exista cel putin doua dovezi incontestabile. Prima ar consta în însasi cuvintele Sfantului Petru din Constitutiile Apostolice, unde marturiseste ca primul episcop a fost Linus: „În ce priveste episcopii pe care i-am hirotonit din timpul vietii noastre, acestia sunt… iar pentru Biserica Romei, Linus, fiul Claudiei a fost primul, hirotonit de Pavel, iar dupa moartea lui, al doilea a fost Clement, hirotonit de mine, Petru”. Asadar Sfantul Apostol Petru daca a ajuns în Roma a ajuns dupa Sfantul Apostol Pavel, si a venit nu cu scopul de a pastori ci de a hirotoni un episcop, al doilea din istoria Romei, dupa Linus.
2.               Sfantul Irineu, episcopul Smirnei si ucenicul Sfantului Policarp confirma, de asemenea, numirea lui Linus de catre Sfantul Apostol Pavel: „Dupa ce au întemeiat si pus în randuiala Biserica Romei, au numit episcop pe Linus. Acelasi Linus este amintit si de Sfantul Apostol Pavel în Epistola catre Timotei (II Timotei 4, 21). Succesorul lui a fost Anaclet. Tertulian însira aceeasi lista de episcopi cu Linus si Anaclet.
3.               Donariul lui Constantin. Donariul lui Constantin este un edict roman imperial, nascocit probabil între anii 750 si 850. Nu reiese clar scopul alcatuirii sale dar este cert ca apara interesele Papei, probabil împotriva pretentiilor bizantinilor sau a francilor lui Charlemagne care si-au asumat continuitatea imperiala în Vest. Unii spun ca a fost scris pe vremea Papei Stefan al II-lea, în jurul anului 752. Pretinzandu-se a fi emis de împaratul Constantin cel Mare, Donariul acorda Papei Silvestru I si urmasilor sai, ca succesori ai Sfantului Petru, stapanirea peste Roma si peste vestul imperiului, urmand ca Imperiul Roman de Est sa fie condus din Constantinopol de catre împaratul Constatin. La începutul documentului se afirma ca aceasta este rasplata împaratului Constantin catre Papa Silvestru pentru catehizarea facuta, botezul crestin si miraculoasa vindecare de lepra. Donariul a fost folosit de papii medievali pentru a-si sustine pretentiile teritoriale si puterea seculara în Italia. A fost acceptat mai peste tot, desi împaratul Otto al III-lea a denuntat documentul ca fiind fals. Totusi, pe la mijlocul secolului XV, Biserica si-a dat seama ca documentul este o facatura. Umanistul italian Lorenzo Valla a dovedit în 1440 ca Donariul este un fals, analizand limba, si aratand ca anumite formule imperiale si latine, nu existau la acea data. Ulterior s-a demonstrat si faptul ca vindecarea lui Constantin de lepra de catre papa Silvestru este o legenda.
4.               Decretele Pseudo-Isidoriene. Decretele Pseudo-Isidoriene reprezinta o colectie alcatuita cu mare maiestrie în Franta, probabil de Isidor Mercator. Colectia însumeaza peste 700 de pagini cu scris mic si cuprinde diverse decrete adunate si „completate”, prin care Papa castiga o putere mai mare, mai ales în privinta problemelor religioase. Desi spre deosebire de „Donariul lui Constantin”, aceste decrete se adreseaza mai mult lumii vestice, totusi ele cuprind si referiri la credinta ortodoxa, la aspecte litugice si mai ales la persoanele Sfintei Treimi. Astazi, nimeni nu se mai îndoieste de falsitatea acestor decrete.



B. PRIVIND PASAJELE BIBLICE INVOCATE

1.               Adevarul scripturistic spune ca „Noi suntem ziditi pe temelia apostolilor si a proorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind însusi Iisus Hristos, pe care toata zidirea alcatuindu-se, creste întru locas sfant întru Domnul; întru care si voi împreuna va ziditi spre locas al lui Dumnezeu întru Duhul (Efeseni 2, 20-22). Iar corintenilor le spune: „Am aflat ca sunt certuri între voi. Unul zice: «Eu sunt al lui Pavel»; altul: «iar eu al lui Apollo»; altul «eu sunt al lui Petru»; altul «iar eu al lui Hristos». Au doara S-a împartit Hristos? Au Pavel s-a rastignit pentru voi?” (II Corinteni 1, 11-13). Iar in Epistola catre Efeseni (4, 11-16) aseamana Biserica unui corp al carui cap este Hristos. De remarcat faptul ca nici macar Sfantul Petru nu se considera pe sine cap al Bisericii, sau mai mare peste ceilalti ci un coleg, un împreuna-slujitor, dar deosebit radical de ceilalti prin calitatea sa de martor al patimilor lui Hristos si al Slavei Sale viitoare: „Pe presviterii cei dimpreuna cu voi îi rog, ca acel ce sunt împreuna presviter… pastoriti turma lui Dumnezeu… si cand se va arata mai marele pastorilor, veti lua cununa slavei cea nevestejita” (I Petru 5, 1-4).
2.               Pasajul de la Matei 16, 18:
"Si venind Iisus în partile Cezareii lui Filip, i-a întrebat pe ucenicii Sai, zicand:
               «Cine zic oamenii ca sunt Eu, Fiul Omului?»
Iar ei au raspuns:
               «Unii: Ioan Botezatorul; altii, Ilie; altii, Ieremia sau unul dintre profeti.»
Si le-a zis:
               «Dar voi, voi cine ziceti ca sunt?»
Raspunzand Simon Petru, a zis:
               «Tu esti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu-Cel-Viu!»
Iar Iisus, raspunzand, i-a zis:
               «Fericit esti Simone, fiul lui Iona, ca nu trup si sange ti-au descoperit aceasta, ci Tatal Meu din Ceruri. Si eu îti spun ca tu esti Petru si pe aceasta piatra voi zidi Biserica Mea si portile iadului nu o vor birui»".
               Care sa fie oare interpretarea acestui pasaj, poate punctul principal al argumentarii romano-catolice? Nimic alta decat: „Zic tie, pe care te-am supranumit Petru pentru taria credintei tale, ca adevarul pe care l-ai rostit este piatra de temelie a Bisericii si ca înselaciunea nu o va birui niciodata”. Piatra pe care avea Mantuitorul sa zideasca Biserica Sa nu era persoana lui Petru, care, oricat de desavarsita ar fi fost ea, ramanea o creatura cu lipsuri, nedemna sa stea la originea unei zidiri de sorginte divina, Biserica. Piatra pe care se va zidi Biserica este afirmatia, marturisirea ca Mantuitorul Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Mesia. Analiza filologica din greaca ne conduce la aceeasi concluzie: „o petros” înseamna „piatra (nn. bolovan)” si este substantiv de genul masculin, iar „e petra” este substantiv de genul feminin si înseamna eminamente „stanca”. Asadar, traducerea riguros exacta este: „tu esti Petru si pe aceasta stanca voi zidi Biserica Mea”, dar, în acest caz, ea nu mai poate reproduce jocul de cuvinte în virtutea caruia Iisus i-a schimbat numele lui Simon, în Petru. Totusi, Mantuitorul îi spune limpede: „...voi zidi Biserica Mea” nu „Biserica Ta”. Domnul Hristos nu i-a dat lui Petru decat doua fagaduinte: anume ca asa cum El este nemuritor, si Biserica (cei ce cred în El) va fi nemuritoare si ca Sfantul Petru nu va primi o însarcinare speciala în Biserica (Matei 16, 19). Referitor la acest pasaj, si Sfantul Ambrozie este de parere ca: „Temelia Bisericii este credinta, caci nu de persoana, ci de credinta lui Petru s-a zis ca portile iadului nu o vor birui pe dansa; marturisirea credintei este cea care a învins iadul”. Desi împrejurarea este deosebita, totusi Mantuitorul va trimite Duhul Sfant peste toti Apostolii, deopotriva, fagaduind tuturor ca va fi cu ei pentru totdeauna (Matei 18, 18), iar puterea de a lega si dezlega, de asemenea este încredintata tuturor (Ioan 20, 21). Motivul pentru care Mantuitorul Hristos se adreseaza direct Sfantului Apostol Petru este varsta sa înaintata si temperamentul aprins, care-l faceau sa se afirme înaintea celorlalti.
3.               Ca nu poate fi vorba de o întaietate reala a Apostolului Petru, rezulta si din episodul petrecut chiar în pre-seara mortii Mantuitorului. Atunci s-a iscat printre Apostoli o controversa despre cine este mai mare între ei, provocata de mama fiilor lui Zevedei (Iacob si Ioan) care vine la Iisus impreuna cu acestia, ca sa ceara pentru ei locurile de cinste în Împaratia Sa. Faimoasele cuvinte „Tu esti Petru…” erau deja pronuntate atunci, ceea ce ar putea dovedi ca apostolii nu le întelesesera precum papii moderni. Fiind înainte de rastignire, daca Mantuitorul ar fi intentionat sa-i acorde aceasta cinste lui Petru, cel putin acum, pentru a nu se crea confuzii si neîntelegeri între ucenici, si-ar fi descoperit planurile Sale. Însa Mantuitorul nu numai ca nu-i acorda lui Petru o cinste aparte, dar le da si o lectie contrara, spunandu-le ca „voi toti sunteti frati” (Matei 23, 8), lamurindu-i totodata ca acela „care este mai mare între voi sa fie slujitorul vostru” (Matei 23, 11; Marcu 10, 22-24; Luca 22, 25-26).
4.               Un alt pasaj biblic invocat ca argument este cel de la Ioan 21,15: „Simone, fiul lui Iona, Ma iubesti tu mai mult decat acestia? El i-a raspuns: Da, Doamne, Tu stii ca Te iubesc. Zis-a Iisus lui: Pastoreste oile Mele”. Oare Mantuitorul i-a dat spre pastorire Sfantului Petru atat mieii care simbolizeaza credinciosii cat si oile care semnifica pastorii, sau avem de-a face cu o interpretare fortata? Fara doar si poate este o interpretare arbitrara nefiind confirmata nici de Traditie, nici de Scriptura. Spre exemplu, în Evanghelia dupa Matei, capitolul 10, versetul 16 scrie ca: „Iata Eu va trimit pe voi ca pe niste oi în mijlocul lupilor; fiti dar întelepti ca serpii si nevinovati ca porumbeii”, iar în Evanghelia dupa Luca, capitolul 10, versetul 3, sta scris: „Mergeti, iata Eu va trimit ca pe niste miei în mijlocul lupilor”. Vedem, asadar, doua sintagme diferite atribuite acelorasi persoane, care apartin Domnului si Dumnezeului nostru Iisus Hristos. Cuvantul „oi” cu sensul de credinciosi apare si în Vechiul Testament, la Iezechiel, în întreg capitolul 34. De altfel si Mantuitorul îi îndeamna pe apostoli sa propovaduiasca mai ales oilor celor pierdute ai Casei lui Israel. Oare prin asta ar trebui sa se înteleaga ca Apostolii vor fi fost siliti sa predice la clerul evreiesc? Nu, ci la tot poporul evreu. Pe langa aceasta trebuie vazut si faptul ca Sfantul Petru nu întelege prin „oi” pastorii: „Caci erati ca niste oi ratacite, dar v-ati întors acum la Pastorul si la Pazitorul sufletelor voastre”. Apare din nou aceeasi imagine cu credinciosii – oile – reprezentand trupul Bisericii, în timp ce Hristos – pastorul – reprezinta capul acesteia.
5.               Sunt si alte versete în Sfanta Scriptura care ne pot elucida la fel de bine în privinta acestei pretentii apusene: în primul rand trebuie subliniat ca Apostolii n-au avut niciodata constiinta suprematiei lui Petru. O dovedeste mustrarea în public facuta acestuia de catre Sfantul Apostol Pavel amintita în Galateni 2,14, precum si faptul ca Sfantul Petru s-a supus deciziilor luate de Sinodul din Ierusalim, al carui conducator a fost nu el, asa cum era logic daca ar fi fost primul între ceilalti, ci Sfantul Apostol Iacov. Nici macar nu a fost primul care a rostit cuvantarea. Mai mult, el primeste chiar o însarcinare (Fapte 8, 14), supunandu-se prin urmare celorlalti, primind, deci, nu dand porunca.
6.               Biserica a fost întemeiata pe Cuvantul Mantuitorului, pe jertfa Lui, din ea facand parte toti cei ce, asemenea lui Petru, marturisesc credinta în Iisus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, dupa cum si el spune în prima sa epistola: „Apropiati-va de El, piatra cea vie, de oameni într-adevar neluata în seama, dar la Dumnezeu aleasa si de pret. Si voi însiva, ca pietre vii, ziditi-va drept casa duhovniceasca, preotie sfanta, ca sa aduceti jertfe duhovnicesti, bine-placute lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos. Pentru ca scris este în Scriptura: «Iata, pun în Sion Piatra din capul unghiului, aleasa, de mare pret, si cel ce va crede în ea nu se va rusina». Pentru voi, deci, care credeti, (Piatra) este cinstea; iar pentru cei ce nu cred, piatra pe care n-au bagat-o în seama ziditorii, aceasta a ajuns sa fie în capul unghiului, si piatra de poticnire si stanca de sminteala, de care se poticnesc, fiindca n-au dat ascultare cuvantului, spre care au si fost pusi” (I Petru 2, 4-8).
7.               Sfantul Evanghelist Matei ne spune ca atunci cand Petru a întrebat pe Iisus despre prerogativele apostolilor, Mantuitorul i-a raspuns: „Amin zic voua ca voi cei ce ati urmat Mie, întru a doua nastere, cand va sedea Fiul Omului pe scaunul slavei sale, veti sedea si voi pe douasprezece scune, judecand cele douasprezece semintii ale lui Israel (Matei 19, 28). Oare spune undeva ca lui Petru i s-a dat vreun scaun mai înalt? La fel, Sfantul Ioan descrie, în Apocalipsa sa, Noul Ierusalim ca o cetate, al carei zid avea 12 pietre de temelie si în ele 12 nume, ale celor 12 apostoli ai Mielului. Iata, deci, cei 12 Apostoli stau alaturi de Hristos fara deosebire.
8.               Urmarind persoana lui Petru în descrierile evanghelice vom constata ambivalenta lui: marturiseste credinta dar nu actioneaza ca atare (Matei 16, 16-22); se leapada (Matei 26, 33-35) si se îndoieste (Matei 14, 28-31). Sa alaturam episodului de la Matei 16, 18 cu cel de la Matei 16, 22, cand Mantuitorul anunta moartea Sa, patimile. Petru, auzind acestea si vazand în Hristos un erou national, cum facea si majoritatea iudeilor, un lider politic, îi spune îngrijorat: „Fie-Ti mila de Tine, Doamne! Asta sa nu Ti se întample!”. Greseala lui Petru este ca vrea sa-L convinga pe Hristos sa se multumeasca cu rolul unui Mesia politic, pamantesc, renuntand la misiunea înalta a unui Mesia ce avea menirea sa se aduca pret de rascumparare pentru împacarea întregii omeniri cu Dumnezeu. Raspunsul lui Hristos este foarte aspru: „Mergi înapoia Mea, satano!”. Este acelasi raspuns pe care i-l da diavolului cand a fost ispitit în pustie. Aceasta gafa a lui Petru ne-arata ca atunci cand i s-a descoperit, Petru a marturisit ce i s-a descoperit, iar cand nu i s-a descoperit, a gresit, ca sa stim ca fara Dumnezeu nici acel lucru nu l-ar fi spus.



CONTINUA CU: AUTORITATEA DE CARE SE BUCURAU PAPII IN PRIMELE VEACURI, si MORMANTUL SFANTULUI APOSTOL PETRU SE AFLA LA IERUSALIM, IAR NU LA ROMA



BIBLIOGRAFIE:

Wladimir Guettee, Papalitatea Schismatica, ed. Biserica Ortodoxa, Alexandria, 2001
Sfantul Irineu, Adv. Haereses, III, iii, 3; Irinai Opera Lib., III, c, i
Tertulian, Contra lui Marcion, cartea a IV-a
Sfantul Ambrozie, Despre Întrupare
Historia Eclessiae, cartea III, cap. II; xiv; xxxiv
Evsevie V, XXIV citat de W.G
Irineu, Împotriva ereziilor, cartea iii, cap. ii citate de Wladimir Guettee
Scrisoarea 75 a lui Firmilian, citat de Wladimir Guettee
Sf. Ciprian, Scrisorile 72 si 73 către Stefan citat de Wladimir Guettee
Sf Dionisie, Scrisoarea către Xist , în Hist. Ecles a lui Evsevie, cartea a VII-a, cap V
Sf Grigorie, Papa, Epistola 25, Cartea I în Wladimir Guettee
Sf Grigorie, Papa, Epistola 20, Cartea V în Wladimir Guettee
Nicolae, Epist. 2 si 3 în Colecţia Sinoadelor de Labbe, tom VIII, apud. Wladimir Guettee, Papalitatea Schismatica