Icoana il ajuta pe inchinator sa implineasca actul unei transcendente a naturii. Icoana nu identifica planul naturii cu planul divin, ci le deosebeste cu desavarsire. Inchinatorul icoanei se refera intotdeauna la o realitate de dincolo de icoana. Idolul, pe de alta parte, e o reprezentare confectionata a fortelor imanente ale naturii; concluzia religioasa a cenceptiei panteiste, careia Spinoza i-a dat expresia cea mai pregnanta in formula: Deus sive natura. Pentru inchinatorii la idoli, natura este divinul si divinul este natura. Acesta este motivul pentru care paganii aduc jertfe si nu inalta rugaciuni. Ei vad in zeii lor partea distrugatoare a naturii si cer de la ei ajutor pe plan natural (roade imbelsugate, birunita in razboaie).

Icoana propune un alt mesaj: Deus este super natura. Inchinarea adusa icoanei, "trece" la prototipul zugravit in ea, intr-un alt plan: cel spiritual, cel mai presus de natura. Icoana reda realitatea dumnezeiasca, care este spirituala, cerand referirea inchinatorului la prototipul dumnezeiesc sau la Sfantul plin de dumnezeiasca transcendenta, negraita, tainica, nesesizabila prin simturi. Idolul este un zid care inchide lumea aceasta, in timp ce icoana, nefiind un chip al fortelor sesizabile ale naturii, se foloseste pentru a sugera pe Dumnezeu Cel spiritual si transcendent naturii si prezenta lui coborata la noi, nu de orice chip, ci cu deosebire de cel uman.

La baza icoanei sta mai intai o alta conceptie despre om decat cea de la baza idolului. Este o conceptie care vede pe om in relatie cu Dumnezeu mai presus de natura, Cel cu adevarat infinit. Si daca Hristos a restabilit fata umana in capacitatea ei de chip transparent al lui Dumnezeu, toti cei care se alipesc de El prin credinta si printr-o imitare totala, umplandu-se de infinitatea Lui dumnezeiasca, devenind adica sfinti, fac sa se vada aceasta infinitate si prin fetele si deci si prin icoanele lor. Prin icoana fiecarui sfant, vedem pe Hristos sau umanitatea Lui indumnezeita, fara sa-i identificam, ca persoane, cu El. El se vede imprimat in toti, dar intr-un mod personal al lor de a fi. In fata icoanei fiecarui sfant savarsim actul transcederii nu numai la sfantul zugravit, ci si la Hristos, care este imprimat in el.

Deci aceasta nu inseamna o confundare a sfintilor cu persoana lui Hristos. Caci persoana nu este anulata in credinta crestina. Odata ce Dumnezeu e personal, sau o Treime de persoane distincte, nici persoanele umane nu se confunda cu Dumnezeu si intre ele. Dimpotriva, cu cat e mai plina o persoana umana de Hristos ca Persoana, cu atat e mai realizata si ea ca persoana.

O mama nu-si confunda copiii imbratisindu-i, ci cu cat ii iubeste mai mult, cu atat ii distinge mai mult, referind pe fiecare la ceilalti, iubind in fiecare specificul lui, in comparatie cu al celorlalti.

Infinitul dumnezeiesc ia in oameni forma persoanelor umane in care se salasluieste pentru ca are in sine insasi forma Persoanelor. De aceea dumnezeirea asuma umanul intr-un ipostas, intr-o Persoana, ca sa apara si ca om ca o persoana, ca sa intre in relatie cu oamenii ca o persoana cu alte Persoane, iradiind prin ele infinitatea dumnezeiasca, fara sa le anuleze in ea sau fara sa le copleseasca prin lumina ei.

Faptul ca infinitatea desavarsirii dumnezeiesti din Hristos si din Sfintii in care El s-a imprimat dinamic pentru veci Ii este si Lui si lor proprie ca unor persoane distincte, fiind sesizabila in ele ca in cele ce si-au insusit desavarsirea si trairea constient si voluntar in ea, fiecare in modul propriu, face ca icoanele lor sa devina mijloace de comunicare intre Cuvantul Cel intrupat si sfintii plini de dumnezeirea Lui, si noi. Dar pentru aceasta e necesar ca ele sa primeasca numele lui Hristos sau al unui sfant si sa fie sfintite sau imbracate cu puterea Duhului Sfant prin chemarea Lui asupra icoanei ca si chip al lui Hristos, sau al unui sfant.

Numele exprima concentrat persoana; el provoaca persoana care-l poarta sa-si trimita lucrarea acolo unde este pomenit, mai ales ca insusi Duhul Sfant chemat asupra icoanei e o putere lucratoare, ce se uneste cu lucrarea persoanei. Iar prin invocarea numelui unui sfant, insusi Hristos este invocat deoarece in fiecare sfant vedem pe Hristos intr-un alt mod de eficienta, implinita o alta virtualitate inclusa in infinitatea Lui dumnezeiasca si in nesfarsita Lui complexitate omeneasca. De aceea cerandu-i sa ne ajute, ii cerem sa ne ajute prin rugaciunile lui catre Hristos, care stim ca vor fi ascultate datorita unirii lui intime cu Hristos, datorita puterii lui Hristos lucratoare in el. Si de aceea, lui Hristos ii inaltam toata marirea si toata multumirea prin ajutorul primit prin sfant.

Dar nu nesocotim persoana sfantului si nefolositoare chemarea numelui lui. Caci Hristos ne ajuta in acest caz ca Cel ce e unit cu sfantul, ca cel induiosat de dragostea sfantului fata de noi, fratele nostru intru umanitate.

Hristos si Sfintii nu sunt chemati in fata icoanei in ajutor unii impotriva altora, cum sunt chemati zeii in fata idolilor, ca chipuri ale fortelor naturii opuse intre ele, conform conceptiei pagane ca toate se fac in natura intr-un razboi al tuturor impotriva tuturor.

Cererile adresate in fata icoanelor urmaresc desavarsirea morala. Caci sfintii prin chipurile lor ascetice, care redau viata lor de infranare, de detasare de lume, de transcedere a ei, de daruire si de jertfire de sine, de urmare a lui Hristos, ne ajuta sa ne inaltam mereu spre bine, sa transcedem alipirea la viata pamanteasca, sa ne oprim de la raul care ne leaga de cele limitate ale lumii, sa ne curatim de patimi, cum nu o fac zeii si idolii lor ce reprezinta fortele lumesti in ambiguitatea lor contradictorie.

Caci viata sfintilor a fost o viata de daruire totala lui Hristos si cu Hristos, Tatalui. Iar icoanele mucenicilor ne arata puterea cu care au savarsit ei aceasta transcedere, prin pecetluirea marturisirii dragostei lor de Hristos, prin jertfirea fara ezitare a vietii lor pamantesti pentru a fi mai curand si mai deplin cu El.

"Privind la mucenic, devii mucenic." - Sfantul Vasile [1]

"Cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mainilor Tale m-am gandit", zice David (Ps. 142), deplangandu-si intr-un fel neputinta de a nu putea vedea pe Dumnezeu, despre care Insusi Hristos va marturisi mai tarziu: "Multi prooroci si drepti au dorit sa vada cele ce priviti voi, si n-au vazut (Mt. 13-17)".

Prin Iisus Hristos, acest dor de a vedea pe Dumnezeu s-a implinit. Dumnezeu Cel nevazut S-a facut vazut, deci a avut o prezenta istorica. Si deoarece (si numai pentru ca) Dumnezeu S-a facut vazut, noi Il putem reprezenta in icoane. Iata de ce icoana nu este chip cioplit (Ies. 20, 4), caci nu este asemanare "nici a celor ce sunt in cer - sus, nici a celor ce sunt pe pamant - jos", ci chip (eicon) al Insusi Facatorului, Care "n-a defaimat nici n-a lepadat ruga saracului, nici n-a intors fata Lui de la El si cand a strigat catre Dansul l-a auzit" (Ps. 21, 27-28).

A refuza posibilitatea reprezentarii lui DUmnezeu in icoane inseamna a tagadui intruparea lui Dumnezeu. Deoarece, ceea ce este cuvantul in Evanghelia scrisa, aceea este culoarea si linia in Evanghelia pictata. Ce a vestit Evanghelia si nu a vestit icoana, sau daca vreti, ce a invatat icoana impotriva si in contradictoriu cu Evanghelia? Icoana nu este altceva decat o teologie in culori. [2]

Pentru ca unii ne hulesc ca cinstim icoana Mantuitorului si a Stapanei noastre si inca si a celorlalti sfinti si slujitori ai lui Hristos, sa auda ca dintru inceput Dumnezeu a facut pe om dupa chipul Sau. Pentru care motiv, oare, ne inchinam unii altora, daca nu pentru motivul ca suntem facuti dupa chipul lui Dumnezeu? Dupa cum spune graitorul de Dumnezeu Vasile, cel prea renumit in cele dumnezeiesti, "cinstea adusa icoanei se indreapta spre originalul ei". Dar originalul ei este cel infatisat in icoana, cel dupa care se face icoana. Pentru care pricina poporul iudeu se inchina de jur-imprejurul cortului, care purta in el icoana si trupul celor ceresti, dar mai degraba si intregii creatii? Dumnezeu spune lui Moise: "Vezi, vei face pe toate dupa chipul care ti-a fost aratat in munte". Heruvimii, apoi, care umbreau ilastiriul, nu erau lucruri ale mainilor omenesti? Ce era templul prea renumit din Ierusalim? Nu facut de maini si construit prin mestesugul oamenilor?

Dumnezeiasca Scriptura insa, acuza pe cei care se inchinau chipurilor cioplite, dar si pe cei care jertfesc demonilor. Jertfeau paganii, dar jertfeau si iudeii. Paganii jertfeau demonilor, iar iudeii lui Dumnezeu. Jertfa paganilor era de dispretuit si condamnat; jertfa dreptilor insa bine-primita de Dumnezeu. Noe a jertfit si "Dumnezeu a mirosit mireasma cea cu bun miros" a bunei lui vointe, primindu-o. Asadar, idolii paganilor erau si de dispretuit si opriti, caci erau inchipuirile demonilor.

Pe langa acestea, cine poate sa faca chipul Lui Dumnezeu nevazut, necorporal, necircumscris si fara de forma? Este culmea nebuniei si a lipsei de credinta sa infatisezi Dumnezeirea. Pentru acest motiv in Testamentul Vechi nu era obisnuita intrebuinatrea icoanelor. Dar cand Dumnezeu, din pricina milostivirii Lui, S-a facut om cu adevarat pentru mantuirea noastra si S-a facut om, nu cum S-a aratat lui Avraam in chip de om si nici cum S-a aratat profetilor, ci S-a facut om in chip substantial si real, a locuit pe pamant, a petrecut cu oamenii, a facut minuni, a suferit, a fost rastignit, a inviat, S-a inaltat, si toate acestea s-au intamplat in chip real si a fost vazut de oameni; deci cand s-au facut acestea s-a infatisat in icoana chipul Lui spre a ne aduce aminte de El si spre a capata invatatura noi, care n-am fost de fata atunci, care fara ssa f vazut, dar auzind si creazand, sa avem parte de fericirea Domnului. Dar pentru ca nu toti stiu carte, si nici nu se ocupa toti cu cititul, Parintii au socotit ca trebuie sa fie pictate acestea in icoane ca niste fapte de vitejie, spre a ne aduce aminte repede de ele. Intr-adevar, de multe ori, neavand in minte patima Domnului, dar vazand icoana rastignirii lui Hristos, ne aducem aminte de patima mantuitoare si, cazand in genunci, ne inchinam. Nu ne inchinam materiei, ci celui ce este infatisat in icoana, dupa cum nu ne inchinam materiei din care este facuta Evanghelia, nici materiei Crucii, ci chipului Crucii. Deci, prin ce se deosebeste Crucea care are chipul Domnuluide una care nu-l are? Tot astfel si cu privire la Maica Domnului. cinstea data ei se urca spre Cel intrupat din ea. Tot astfel si cu ispravile sfintilor barbati, ispravi care ne indeamna spre barbatie, spre ravna, spre imitarea virtutii lor si spre slava lui Dumnezeu. Fiindca, dupa cum am spus, cinstea data de cei impreuna robi catre cei buni este dovada dragostei fata de Stapanul obstesc, si cinstea adusa icoanei se indreapta catre cel infatisat in icoana. [3]

1. Adam a fost facut dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu (Fac. 1, 26-27)
2. Iisus Hristos, ca om, este chipul lui Dumnezeu (II Cor. 4, 4; Col. 1, 15).
3. Iisus Hristos este "chipul fiintei lui Dumnezeu" (Evrei 1, 3).
4. In lisus Hristos, Dumnezeu S-a aratat in Trup (I Tim. 3, 16) si cu chip de om (Filip. 2, 7-8).
5. Sfantul Duh S-a aratat la Iordan in chip de porumbel (Matei 3, 16-23).
6. Sfantul Duh la Sfanta Cincizecime S-a aratat in chip de limbi ca de foc (Fapte 2, 3). Si toate acestea sunt chipuri fara sa fie idolatrie.
7. In Testamentul Vechi icoanele au fost facute chiar cu porunca lui Dumnezeu (vezi Ies. 25, 18-22; 26, 31 s.a.).
8. Dumnezeu Insusi - Care a poruncit categoric prin porunca I a Decalogului a nu ne inchina la idoli - a poruncit a se face chipurile de heruvimi, ceea ce inseamna ca acesti heruvimi lucrati de mana de om sunt icoane si nu idoli.
9. Aceste icoane ale Vechiului Testament se chemau "heruvimii slavei" (Evrei 9, 5).
10. Perdelele, covoarele si alte obiecte din biserica veche au fost facute cu chipuri de heruvimi, la porunca lui Dumnezeu (Ies. 36, 8 si 37, 7-9; II Parai. 3, 10-14; III Regi 6, 23-28).
11. Inaintea icoanelor din Vechiul Testament se aduceau jertfe (III Regi 3, 15).
12. Inaintea acestor icoane ale heruvimilor se cantau lui Dumnezeu cantari de lauda si de preamarire (Ps. 137, 1).
13. Inaintea icoanelor din Vechiul Testament se aprindeau candele, preotii le tamaiau cu mare cinste, dupa porunca lui Dumnezeu si iudeii le venerau si se inchinau la ele (vezi Ies. 30, 6-8; 27, 20-21, Iosua 7, 6).
14. Cinstirea acestor chipuri de heruvimi - ce erau in templu - niciodata nu a fost dezaprobata de Hristos sau de Sfintii Apostoli.
15. Atat Mantuitorul cat si Sfintii Apostoli au cinstit si s-au inchinat in templu inaintea acestor chipuri facute de maini omenesti (Marcu 11,7; Fapte 24, 11 s.a.).
16. In Testamentul Nou inchinarea la idoli este oprita cu anatema, iar inchinarea la sfintele icoane nicidecum, nefiind totuna icoana cu idolul; idolii se socoteau a fi zei sau dumnezei, pe cand icoana este numai o inchipuire, a carei cinste trece la chipul cel dintai, adica la cel zugravit pe ea: fie a lui Dumnezeu, fie al Maicii Domnului sau al vreunui sfant.
17. Istoria Sfintei Traditii si practica dintotdeauna a Bisericii si pana azi, sfintele icoane au fost cinstite si venerate.
18. Icoanelor si sfintilor se aduce venerare iar nu adorare, care se cuvine numai lui Dumnezeu.
19. In fata icoanelor ceri mijlocire si ajutor duhovnicesc, nicidecum nu le rostesti: "Miluieste-ma, caci tu esti dumnezeul meu." [4]