Prin poticniri provenite din afara si dinauntru, Biserica Catolica strabate astazi cea mai sumbra perioada din istoria sa. Aceasta criza, care s-a tot accentuat din deceniile trecute, este determinata acum de tendinte moderniste si de insubordonarea unei īnsemnate parti a clerului, de apatia religioasa a multor credinciosi ai sai, de practici religioase dubioase, īnsusite īn unele cazuri de autoritatile eclesiastice, de manifestari si compromisuri ale unor ierarhi fala de Masonerie si de iudaism, ca si de alte actiuni condamnabile.

Īn anii din urma mii de preoti au parasit clerul catolic pentru a se casatori, iar altii refuza sa mai asculte de autoritatea ierarhica[1]. Cu deosebire īn tarile nordice, un numar din ce īn ce mai mare de slujitori ai altarului se agita īn favoarea reformei care le-ar permite, īn acelasi timp, sa ramīna īn cler ca preoti deserventi si sa se casatoreasca, ceea ce contravine principiului de a nu se administra taina cununiei dupa hirotonia preotilor. Pe de alta parte, din lipsa de vocatie a credinciosilor pentru consacrarea lor īn clerul de mir si din ordinele monahale, s-a ajuns la o situatie alarmanta īn majoritatea tarilor catolice din Occident. Din cauza necredintei si a indiferentismului religios care s-au abatut peste lumea occidentala, Biserica catolica recurge la tot felul de initiative si actiuni rau inspirate care, īn loc sa combata fara crutare raul care o macina, o povīrnesc tot mai mult pe panta compromisurilor.

S-a recurs astfel la introducerea muzicii de jazz īn unele biserici din Olanda si din America Latina, pentru a atrage lumea. De asemenea, dupa modelul cinematografelor americane īn aer liber, drive-in-movies, pentru automobilistii care vor sa vizioneze filme fara sa-si paraseasca volanul si canapeaua confortabila, s-a initiat īn Buffalo, īn suburbia orasului New York, tinerea unor liturghii drive-in. O fotografie din revista National Catholic Reporter, din septembrie 1969, prezinta o asemenea imagine. Pe o estrada, apare, dintr-un grup de turisme, un fel de baraca purtīnd inscriptia: Altar exterior al Parohiei Sfīntului Leon. Liturghie duminicala. Īndaratul unei vitrine care protejeaza o īncapere transportabila, un preot īn odajdii slujeste sfīnta liturghie, care se amplifica prin megafoane. Potrivit relatarii din revista catolica mentionata, participantii la aceste liturghii de consumatie stau relaxati īn interiorul turismelor, iar cīnd preotul exclama Go in peace! (Mergeti īn pace!), ei īntorc cheile īn contact si pacea este salvata īn huruitul tuturor motoarelor! Pe aceeasi linie īnnoitoare de atitudini eclesiastice, cardinalul Suenens, primatul Belgiei, a declarat, īntr-un interviu la Ottawa, ca admiterea femeilor īn clerul catolic - idee care se vīntura īn multe cercuri si care s-a admis de o parte a Bisericii anglicane - ar trebui sa faca obiectul unui studiu serios[2].

Vaticanul a dezlegat lumea credinciosilor de tinerea posturilor de peste an, considerīnd ca asemenea acte de īnfrīnare reprezinta constrīngeri care din cauza mentalitati veacului nostru, īi īndeparteaza pe oameni de la credinta. Īn actuala criza a Bisericii catolice, un fapt semnificativ īl constituie si tendinta multor credinciosi de a se disocia de autoritatea bisericeasca. Exista azi - spunea reverendul Thomas Stansky, membru īn Secretariatul pentru Unitatea Crestinilor din Roma - o schisma tacita a unor rebeli care ramīn catolici doar cu numele, dar care, īn realitate, se īndeparteaza din ce īn ce mai mult de Biserica constitutionala. Iar un episcop american declara: Īn ultima vreme, s-au conturat doua biserici catolice: o biserica oficiala, a papei si a ierarhiei, si o biserica libera, care atrage un numar tot mai mare de laici si preoti. Īn acest sens, ziarul Time (22 noiembrie 1968) mentiona: Īn ajunul conferintei semestriale din Washington, din anul 1968, a celor 238 de episcopi catolici din Statele Unite, 3500 de credinciosi s-au pronuntat īn sprijinul celor 40 de preoti locali, sanctionati de cardinalul Patrick O'Boyle pentru ca au criticat enciclica papei Paul a1 VI-lea "Humane Vitae". A doua zi īnsa, un grup de I50 de preoti au navalit īn sala unde se tinea conferinta episcopilor si si-au manifestat solidaritatea cu preotii sanctionati. Catolici proeminenti din Washington au acordat apoi sprijin unui nou centru bisericesc, grupat īn jurul unor preoti sanctionati, unde s-a organizat un fel de cartier general al protestatarilor catolici.

Un alt fapt neasteptat s-a petrecut īn Franta, sub pontificatul !ui Paul al VI-lea, prin aparitia unui antipapa, Clement al XV-lea, care a grupat īn jurul lui zeci de mii de credinciosi de pretutindeni - din Germania, Elvetia si chiar din Canada - veniti sa i se prosterneze. Prin mistificarile lui, acest caz scandalos a provocat o noua schisma īn Biserica Romei. Astfel, uzurpatorul papei Paul al VI-lea, Michel Cotten, fost preot īn congregatia Sacré-Cœur, īn urma unei viziuni pe care pretinde ca a avut-o īn Biserica din Sarrebourg, la 7 octombrie 1950, s-a vazut īncoronat ca papa de īnsusi Hristos (?), cu numele de Clement al XV-lea! Īn 1960 s-a instalat la Clemery (Meurthe-et-Moselle), unde si-a alcatuit un mic Vatican, cu cincizeci de cardinali si episcopi de ambele sexe si cu o grupare de calugarite, excomunicīndu-1 chiar pe Paul al VI-lea, sub īnvinuirea de imoralitate[3]. Desi unui asemenea caz nu i se poate acorda o importanta prea mare, el urmīnd se stinga de la sine, acest fapt a provocat tulburare printre atītia credinciosi, marind si mai mult confuzia din sīnul Bisericii Catolice.

O alta schisma, de alta natura, s-a produs tot sub pontificatul lui Paul al VI-lea, din partea episcopului Marcel Lefébre, fost arhiepiscop de Dakar si fondator al Fraternitatii Sacerdotale Sfīntul Pius al X-lea, care l-a acuzat pe Paul al VI-lea de īmpaciuitorism cu comunistii si de concesii vinovate fata de Traditia Bisericii Catolice, intervenite prin hotarīrile Conciliului Vatican II. Episcopului rebel i s-au alaturat traditionalistii catolici, benedictinii disidenti, precum si o fractiune a Ordinului Carmelit.

Monseniorul Lefébre a vizitat diferite tari catolice unde a tinut conferinte īmpotriva reformelor Conciliului Vatican II si unde, tot fara a cere consimtamīntul episcopilor diocezelor respective, a hirotonit preoti īn cadrul Fraternitatii Sacerdotale pe care a fondat-o, si a condus trei seminarii: la Econ (Elvetia), la Armanda (Michigan, SUA) si Zeitskop (Germania)[4]. Īn anii care au urmat, schisma s-a aplanat, īntrucīt nu avea un fundament dogmatic, iar atitudinea episcopului a fost mult criticata.

O situatie mai grava si de o īntindere mai mare zdruncina Biserica Catolica din cauza unei credinte īndoielnice pe care o manifesta o parte a clerului, care lasa sa planeze asupra credinciosilor tot felul de dubii fala de adevarurile fundamentale ale credintei crestine: pacatul originar este contestat; descendenta neamului omenesc dintr-un singur cuplu este pusa la īndoiala; la fel, fecioria Mariei ca Nascatoare de Dumnezeu; ridicarea la cer a Mīntuitorului este privita ca o imagine si nu ca o realitate; Iisus este considerat doar un profet etc.

Asemenea grave abateri au fost consemnate īntr-un amplu document al traditionalilor catolici francezi, constituiti īn asociatia religioasa Credo, prezentat adunarii plenare a episcopilor francezi īn 1976 si publicat ulterior īn lucrarea Les Fumées de Satan. Din acelasi document reiese si felul delasator īn care se savīrseste liturghia si modul scandalos īn care se administreaza Euharistia, oferita celor nespovediti, celor de alte confesiuni sau celor bolnavi, prin expedierea Sfintei Īmpartasanii prin ramburs postal.

Din cauza īndepartarii Bisericii Catolice de la adevarata traditie si spiritualitate a dreptei credinte, au aparut īn aceasta Biserica si mari anomalii fata de Sfīnta Taina a spovedaniei. Īn anumite cazuri, se dau, īn masa, dezlegari depline de pacate sau se pronunta, tot īn masa, excomunicari din motive politice, īncalcīndu-se adevaratele orīnduiri bisericesti. Asa s-a īntīmplat sub pontificatul papei Pius al XII-lea, cīnd cetatea Vaticanului a anuntat ca slujba de Pasti a acelui an va fi radiodifuzata, iar papa va da binecuvīntarea Urbi et Orbi de la balconul bazilicii Sf. Petru, cu proclamarea iertarii depline a pacatelor tuturor acelora care vor asculta, īn acea piata sau la posturile de radio, cuvīntarea din acea zi de Pasti. Īn acest fel, zeci de milioane de ascultatori ale acelei emisiuni se puteau considera absolviti de toate pacatele, fara nici o prealabila cercetare a cugetului, fara nici o rugaciune de pocainta, fara o marturisire de pacate si fara nici un eventual canon. Taina spovedaniei era cu totul abolita!

Cu o aceeasi gresita īntelegere a duhovniciei s-a dat si decretul papal din 13 iulie 1940, cīnd acelasi papa, Pius al XII-lea, a aprobat hotarīrea Congregatiei Sfīntului Oficiu de a excomunica ipso facto din sīnul Bisericii Catolice orice persoana care ar face parte din partidele comuniste si muncitoresti sau care le-ar arata acestora simpatie. Aceasta hotarīre drastica pare aparent justificata, īn masura īn care se refera la persoane care īsi īnsusesc o ideologie care Īl reneaga pe Dumnezeu. Īnsa īn realitate exista multi comunisti care nu sunt comunisti de fapt. Multi din acestia s-au pomenit a fi membri de partid fara sa li se ceara adeziunea. Asa s-a īntīmplat, īn tarile rasaritene subjugate comunismului, cu toti socialistii varsati din oficiu īn rīndurile partidului marxist.

Ca urmare, daca comunismul este ateu, nu īnseamna ca toti comunistii sunt atei. Si daca sunt comunisti necredinciosi, nu īnseamna ca sunt si lepadati de Dumnezeu. Caci nu aceeasi vina o poarta necredinciosul care nu l-a cunoscut pe Dumnezeu, si credinciosul care, cu buna stiinta, s-a lepadat de Hristos! Proorocul David, insuflat de Duhul Sfīnt, spune: Domnul cerceteaza pe ce1 drept si pe cel necredincios; iar pe ce1 ce iubeste nedreptatea īl uraste sufletul Sau (Ps. 10, 5). Necredinciosii pot deveni credinciosi, ba chiar credinciosi ferventi, dar iubitorii de faradelege sunt izgoniti de Dumnezeu pe drumul pierzaniei, indiferent daca sunt sau nu comunisti.

Din anul 1970, un fenomen religios, cu milioane de adepti, se manifesta īn cadrul Bisericii Catolice prin miscarea de reīnnoire harismatica. Sub aparentele unei religiozitati de mare spiritualitate crestina, aceasta miscare reprezinta, īn realitate, o grava abatere de credinta. Inspirata din secta penticostarilor americani, cu manifestari de pretinse harisme, aceasta noua secta este constituita īn fratii de cīte zece persoane, īnglobate la rīndul lor īn formatii mai mari de sute de membri, fiecare fratie sau formatie purtīnd cīte o denumire biblica. Fratiile sunt organizate din mireni, pe un principiu de autonomie, dar se alcatuiesc si īn comunitati monastice cu celibatari, barbati si femei, precum si din persoane casatorite, care au deci familie si copii. Este de mentionat ca asemenea organizatii - mai ales comunitatile monastice cu barbati si femei īn comun, si cu familii īntregi - nu au existat niciodata īn Crestinism, ele fiind experiente noi care aduc o inevitabila sminteala.

Aceasta miscare se subordoneaza episcopatelor catolice, cautīnd sa reediteze viata primilor crestini, dar sub o cu totul alta forma. Toate veniturile, salariile, bunurile si proprietatile harismaticilor se administreaza īn comun, ei ducīnd o viata de obste. Īn mod deosebit, miscarea īntelege sa reīnvie harismele de altadata, de care pomeneste Apostolul Pavel: darul vindecarilor, al proorociei, al discernamīntului si al glosolaliei (facultatea de a vorbi īn limbi necunoscute).

Despre aceasta actiune religioasa, anchetata de benedictinul Manteau-Boramy, doctor īn teologie si expert la Vatican II, si de cardinalul Suenens, primatul Belgiei, papa Paul al VI-lea s-a pronuntat ca īn perioada critica prin care trece Catolicismul, o asemenea miscare reprezinta la chance de I'Eglise[5].

Data fiind amploarea miscarii, īn 1975 s-a tinut la Roma un congres al harismaticilor, cu 10.000 de reprezentanti, care au primit binecuvīntarea papei, īn bazilica Sf. Petru. Īn 1978, harismaticii au tinut la Dublin un congres si mai mare, la care au luat parte 2 cardinali, 38 de episcopi, 1500 de preoti si 30.000 de credinciosi din 75 de tari[6].

Acesti credinciosi se aduna periodic īn biserici si īn capele, mai cu seama prin bisericile fara preoti, din cauza lipsei de slujitori, dar si īn casele lor. Īn aceste adunari ei citesc si comenteaza Biblia, se roaga, leganīndu-se cu mīinile ridicate, si apoi, īn mod spontan, articuleaza sunete armonizate, pronuntate monoton sau cīntate la unison, īntr-o maniera medievala. Īn pauzele dintre aceste manifestari, cīnta cīntece moderne, bat din palme, danseaza si se īmbratiseaza, socotindu-se frati si surori[7]. Sunt frecvente cazurile cīnd unii din acesti harismatici vorbesc īn limbi arhaice sau moderne, necunoscute lor. Se citeaza astfel cazul unui francez care a vorbit īn limba chineza; sau al unui irlandez care a vorbit unui rabin īn ebraica, dezvaluindu-i taine din viata lui trecuta, ca si din cea a tatalui lui[8]. Alteori s-au produs vindecari neasteptate de paralizii, verificate si de medici[9].

Aceste fenomene de vorbiri īn limbi, de vindecari spectaculoase sau de preziceri sunt cīt se poate de dubioase si tradeaza prezenta demonului. Avīnd īn vedere originea acestei miscari religioase, generata de secta Penticostalilor, rezulta ca ea poarta din capul locului o pecete dubioasa. Pastorul metodist Charles Parham, īntemeietorul sectei Penticostalilor, īn intentia de a reīnvia harismele, a stabilit conditia prin care Duhul Sfīnt poate coborī asupra unei, persoane, īnvrednicind-o cu anumite harisme, si anume atunci cīnd mai multi credinciosi īsi pun mīinile pe capul acelei persoane si fac o anumita invocare. Deci pe masura ce harismele s-au tot rarit īn cursul timpului, din motive binecuvīntate de Dumnezeu, iata ca acum adeptii reīnnoirii cred ca Duhul Sfīnt vine la cerere, īn urma unor manifestari neobisnuite, dar exhibitioniste si lipsite de orice īnaltime spirituala.

Daca Apostolii, printr-o lucrare a Duhului Sfīnt, au primit darul de a face minuni si de a vorbi īn limbi, īn scopul de a propovadui Evanghelia īn rīndul atītor neamuri pagīne, aceasta a avut o ratiune a momentului - īnceputul Crestinismului. Iar Apostolii predicau īn diferitele limbi ale timpului īntr-o deplina īntelegere a celor ce spuneau, si nu prin cuvinte bolborosite si neīntelese, cum se īntīmpla harismaticilor.

Cīt despre prezicerile pe care unii din acesti credinciosi le fac īn adunarile lor, ele nu se deosebesc cu nimic de acelea ale chiromantilor sau a oricarui medium care cade īn transa, īntrucīt sursa inspiratiilor este aceeasi, dubioasa si necurata, si numai modalitatea manifestarilor difera de la unii la altii. Adevaratele preziceri aveau un scop duhovnicesc, si nu tinte banale, cu demonstratii publice.

Felul straniu de manifestare, practica rugaciunilor, faptul ca se socotesc vrednici a avea pretinse daruri de la Duhul Sfīnt, arata ca aceasta miscare este o secta, chiar daca ea s-a constituit ca o bisericuta īn sīnul Bisericii Catolice. Adeptii acestei miscari religioase se afla īn primejdia de a aluneca din ce īn ce mai jos īn ratacirea lor, īn masura īn care se socotesc alesi si au o īncredere nelimitata īn duhul care īi inspira. A forta vointa divina sa trimita Duhul Sfīnt pentru a īmplini minuni, a folosi īn acest scop practici necunoscute, neobisnuite si īn contradictie cu toata Traditia Bisericii si cu adevarata spiritualitate crestina, īnseamna nu numai o mare eroare de credinta, ci o alunecare īn vrajitorie, sub un impuls demonic.

Īn ceea ce priveste īmpartirea si folosirea īn comun a bunurilor, aceasta a reprezentat o experienta trecatoare īn primii ani ai Crestinismului, dar care nu a dainuit din pricina conditiilor īn care s-a desfasurat viata. Cīt despre stradania acestor harismatici de a duce o viata dupa Evanghelie, ea este sincera si vrednica de lauda, daca acest imbold nu ar fi o momeala a celui viclean.

Cu toate acestea, Īnaltul Pontif si sfetnicii sai au girat miscarea harismatica, au binecuvīntat-o, au īncurajat-o si au considerat-o un noroc a1 Bisericii!

Fapte tulburatoare, de alta natura, se petrec īn sīnul Bisericii Catolice si ca urmare a unor ciudate initiative ale Vaticanului fata de lumea protestanta. Astfel, pentru a complace protestantismului īn scop propagandistic, Biserica Romano-Catolica a ridicat problema eventualei reconsiderari a lui Martin Luther. Īn acelasi sens, cardinalul Willebrands, presedintele Secretariatului pentru Unitatea Crestinilor de pe līnga Vatican, cu prilejul adunarii protestante din anul 1970, de la Evian, a facut chiar elogiul marelui reformator. Aceasta neasteptata iesire din partea unei asemenea marcante autoritati catolice a produs o vie reactie īn unele cercuri clericale romane care, īn frunte cu monseniorul Francesco Spadaforo, l-au calificat pe ilustrul cardinal drept eretic.

Actiuni misionare de o orientare spirituala cu totul gresita s-au manifestat, īn ultima vreme, īn Catolicism, si fata de mozaism, īn vederea convertirii evreilor la Crestinism. Īn acest scop, cautīnd sa li se niveleze drumul pentru a-i apropia de Biserica si a le usura - dupa parerea Vaticanului - accesul la botez, s-a mers cu cedarile pīna la masluirea unor adevaruri evanghelice si istorice[10]. Ca urmare, s-a īnteles sa se atenueze cīt mai mult raspunderea pe care o poarta evreii, ca neam si ca indivizi, pentru rastignirea Mīntuitorului, pacat pe care Hristos nu l-a iertat, ci mai greu l-a acuzat. Aceasta nu īnseamna īnsa ca o discriminare cu caracter antisemit ar fi cīt de putin justificata, ci dimpotriva, ar fi foarte reprobabila. Caci fiecare om este o parte din umanitatea īn care se reflecta Divinitatea, si el trebuie iubit cu dragostea cu care Hristos S-a jertfit pentru el. Dar de la aceasta atitudine crestina, fata de care se cuvine toata īntelegerea evanghelica, si pīna la a se arata īngaduinta fata de spiritul antihristic al iudaismului sau pīna la a minimaliza uciderea sacrilega, savīrsita īn numele īntregului neam evreiesc si al urmasilor sai, este o distanta enorma. Caci blestemul cu care au fost blestemati preotii si poporul apasa si azi pe fiecare evreu care continua sa se lepede de Hristos si sa-I huleasca numele.

Un asemenea punct de vedere, cu care Biserica Ortodoxa nu va putea fi niciodata de acord, este pe cīt de gresit, pe atīt de primejdios, prin capitularea īn fata iudaismului, ca rezultat al infiltratiilor masonice īn mijlocul ierarhiei catolice. O asemenea atitudine lasa usa deschisa si altor posibile concesii care se vor face Masoneriei si angajeaza la raspunderi foarte grave ierarhia Bisericii Catolice.

Pretentia ca evreii sa fie absolviti de īnvinuirea uciderii lui Hristos a fost ridicata, īn mai multe rīnduri, chiar din mijlocul cercurilor iudaice[11]. Īn anii din urma, seful rabin din Romīnia spunea: Īn loc de a īmbratisa cu dragoste si recunostinta poporul care pastreaza curat si nealterat stravechiul Legamīnt, s-a soptit mereu, fie cavalerilor īmbracati īn armura de cruciati, fie monahilor īnvesmīntati īn sutana, fie taranului nestiutor, ca acest popor e vinovat de deicid. Rīuri de sīnge au curs de pe urma acestei absurde īmbinari de notiuni, care admite ca Dumnezeu poate fi ucis si dezminte īnsasi versiunea faptelor, asa cum este ea narata de Scriptura cea noua. (...) Trebuie sa rasune un zguduitor si universal Pecavi care sa puna capat absurdelor nascociri ale unui dramatic trecut si sa puna bazele unei īnfratiri[12].

Deci conform acestui punct de vedere, propriu iudaismului, nu evreii ar trebui sa se pocaiasca pentru nelegiuitul lor sacrilegiu, ci crestinii ar trebui sa recunoasca pacatul, printr-un zguduitor si universal Pecavi. Ca un ecou īntīrziat de acum doua mii de ani, al īnvinuirilor aduse de marele preot de atunci īmpotriva lui Hristos, patrunde acum glasul sefului rabin Moses Rosen īmpotriva crestinilor care nu s-au pocait pentru absurdele lor nascociri despre cei care L-au rastignit pe Domnul.

Cīnd Iisus a fost dus spre judecata īn fala lui Pilat, arhiereii si batrīnii au atītat multimile ca sa ceara pe Baraba, iar pe Iisus sa-L piarda. (...) Toti au raspuns: Sa fie rastignit! A zis iarasi Pilat: Dar ce rau a facut? (...) Nevinovat sunt de sīngele Dreptului acestuia. Voi veti vedea. Iar tot poporul a raspuns si a zis: Sīngele Lui asupra noastra si asupra copiilor nostri! (Mt. 27, 20-25). Iar cīnd, la locul numit Cīpatīna, Iisus a zis: Tata, iarta-i, ca nu stiu ce fac, El se referea la ostasii romani - pagīni si inconstienti, care īmplineau ordinul executiei, fara sa-si dea seama de cele ce faceau - iar nu la acei care i-au cerut rastignirea si si-au luat asupra lor si a copiilor lor Faradelegea acestui sacrilegiu. De n-as fi venit si nu le-as fi vorbit, pacat nu ar avea; dar acum n-au cuvīnt de dezvinovatire pentru pacatul lor (In. 15, 22). De nu as fi facut īntrei ei lucrari pe care nimeni altul nu le-a facut, pacat nu ar avea; dar acum M-au si vazut si M-au urīt si pe Mine si pe Tatal Meu (In. 15, 24). Iar lui Pilat, Iisus i-a raspuns: De aceea cel ce M-a predat tie mai mare pacat are (In. 19, 11).

Iisus nu i-a iertat. Dar Vaticanul a cautat sa circumscrie raspunderea sacrilegiului comis numai la acuzatorii lui directi de atunci, absolvind tot restul Israelului de implicatiile acestei Faradelegi. Dar pentru ca blestemul cu care s-a blestemat norodul a fost rostit de batrīnii sinedriului, de preoti si de mai marele preot, el a cazut asupra īntregului popor si nu numai a celor de fata. Iar daca ar fi sa se faca azi un sondaj printre rabinii, carturarii si batrīnii acestui popor, cu privire la hotarīrea luata de īnaintasii lor fata de Iisus, crede oare Conciliul Vaticanului ca s-ar desolidariza ei de acea hotarīre sau ca ar contesta consecintele acelui blestem arhieresc?

Iata de ce, evreilor care vor sa primeasca botezul credintei ortodoxe, Biserica le cere, pe temeiul Traditiei, ca la prima cateheza sa se faca, īntre altele, urmatoarele lepadari, cuprinse īn Evhologhiu: Ma lepad de toata credinta iudaica si blestem toata hula lor pe care o au asupra Domnului Iisus Hristos, asupra Preacuratei Maicii Sale asupra tuturor Sfintilor si asupra tuturor crestinilor. Ma lepad de cele ale legii vechi, ca de cele ce acum au trecut, si de alte obiceiuri evreiesti, cele de Dumnezeu hulitoare, si de blestemata lor carte, Talmudul, precum si de toate talmacirile acestuia, si le blestem pe ele.

Īn afara absolvirilor pe care Catolicismul le-a acordat evreilor pentru starea de pacat īn care se afla fata de Hristos, Biserica Romei a īntreprins si alte actiuni deosebit de vinovate, ca orientare spirituala si canonica, privind relatiile dintre Crestinism si iudaism.

Īn luna august 1968, a avut loc īn America Latina, la Bogota, prima reuniune la scara continentala īntre catolici si evrei, cu participarea a 27 de personalitati, printre care si cardinalul Raul Silva Henriquez de Santiago de Chile, dimpreuna cu mai multi episcopi. Cu aceasta ocazie s-au formulat o serie de concluzii mai importante. Īn ceea ce priveste comunitatile religioase, reuniunea a recomandat o colaborare cīt mai strīnsa īntre organizatiile evreiesti si cele crestine, hotarīnd, īntre altele: Sa se desfasoare o lucrare comuna, pe cīt posibil mai extinsa si unitara, a celor doua confesiuni religioase fata de necesitatile umane; sa se īncurajeze tinerea reciproca de cursuri, de seminarii si conferinte, pe tot cuprinsul continentului latino-american, pe teme specifice, sustinute de teologi evrei si crestini, care sa-si expuna propria religie si cultura etc.

Īntre temele propuse figureaza: Israelul si locul sau īn teologia evreiasca; Mīntuirea īn crestinism si īn iudaism; Ateismul etc. Dar reuniunea de la Bogota a mai hotarīt: Revizuirea cartilor de texte ale catehismelor, ale manualelor de rugaciuni, ale dictionarelor si enciclopediilor pentru a elimina orice forma de prejudiciere reciproca; promovarea, īn ambele comunitati, a cunoasterii liturghiilor respective; participarea evreilor si a crestinilor la rugaciuni īn comun, servindu-se de Tanas (Vechiul Testament). Īn acest scop, textele biblice si de rugaciuni vor fi alese cu grija pentru a se elimina pasajele care se pot preta la controverse, iar pentru rugaciunile īn comun va fi preferabil sa se utilizeze alte formulari decīt acelea pe care le comporta īn mod obisnuit liturghia[13].

Prin asemenea initiative, devenite acte normative pentru Biserica Catolica, se nesocotesc cu totul canoanele apostolice care interzic, sub pedeapsa caterisirii si a afurisirii, pe acei clerici sau laici care ar face rugaciuni īmpreuna cu ereticii sau cu cei īnlaturati din obstea crestinilor[14].

Daca aceasta actiune este oprita si condamnata de Biserica, cu cīt mai grav este faptul ca asemenea rugaciuni si formulari din Vechiul Testament se oficiaza nu cu ereticii, care sunt totusi crestini, ci cu evreii talmudisti, desconsiderīnd canoanelor ecumenice si, mai mult, cu binecuvīntarea oficiala a Bisericii! Cīt despre revizuirea cartilor de texte ale catehismelor, manualelor de rugaciuni etc., īn vederea eliminarii oricarei forme de prejudiciere reciproca, aceasta īnseamna schimonosirea credintei crestine īn scopul de a fi pe placul mozaismului, adica al "Sinagogii Satanei", īnseamna a rastalmaci Predaniile Sfintilor Parinti si a perverti duhul credintei crestine!

Īn urma initiativelor luate īn America Latina, se constata ca relatiile dintre Biserica Catolica si iudaism au devenit, īntre timp, mai strīnse si mai organizate. Īn decembrie 1970, a avut loc la Vatican o prima īntīlnire īntre reprezentantii Comitetului International Evreiesc pentru Consultari Interreligioase, membrii Secretariatului pentru Unitate si alti delegati ai Bisericii Catolice. Reuniunea, care a fost inaugurata de cardinalul Willebrands, a studiat un proiect de organizare a raporturilor dintre Biserica Catolica si iudaism. A fost instituit un Comitet de legatura, cu cīte 5 membri, ca reprezentanti pentru fiecare din parteneri. De atunci exista o strīnsa colaborare īntre cele doua organisme, desi chiar de la bun īnceput reprezentanta evreiasca a precizat ca toate chestiunile care īi privesc pe evrei si iudaismul au un aspect religios, si deci traditional iudaic[15]. A saptea reuniune a Comitetului de legatura dintre reprezentanta catolica si cea evreiasca s-a tinut la Madrid, īn 1978, unde s-a discutat legea pentru prozelitismul misionar, votata de Knesset, la Ierusalim, īn acelasi an.

Dar ce legatura poate avea Hristos cu Antihristul? Caci atitudinea iudaizanta, adoptata de Biserica Romei, pune din nou īn actualitate cīteva puncte fundamentale programate de Francmasonerie: Misiunea cea mai importanta a Francmasoneriei este sa glorifice iudaismul (revista francmasonica Symbolisme, iulie 1928). Francmasoneria vrea sa fie Super-Biserica, Biserica aceea care le va reuni pe toate (Bulletin du grand Orient, nr. 37); Scopul nostru final este distrugerea pentru totdeauna a catolicismului si chiar a ideii crestine (citat din La revelation, Mgr. de Ségur). Īn vederea distrugerii Catolicismului, gruparea secreta Haute vente urmareste disparitia puterii temporale a papilor si coruperea Bisericii Catolice[16].

Īn afara multiplelor rastalmaciri dogmatice, cultice, canonice si eclesiastice, care au dus la divergente īntre Biserica Ortodoxa si cea Romano-Catolica, īn ultima vreme s-au ivit altele noi, grave, care s-au adaugat la cele existente, adīncind si mai mult hotarul despartitor dintre cele doua Biserici Crestine.

Īn situatia tulbure existenta, s-a mers atīt de departe cu neīntelegerile si cu opacitatea, īncīt s-a ridicat si anatema care fusese pronuntata altadata asupra Francmasoneriei. Īn noaptea de 22 iunie 1971, Biserica Catolica si Marea Loja a Frantei au pus capat unui secol si jumatate de interdictii, condamnari si excomunicari. Opt sute de frati evrei, crestini, musulmani si atei, īn frunte cu marele maestru al Marii Loji, serenisimul Pierre Simon, l-au primit cu mare alai, īn templul lor de la Paris (Rue de Puteaux), pe monseniorul Daniel Pezeril, consilierul arhiepiscopului de Paris, cardinalul Franēois Marty, care a facut īmpacarea Bisericii catolice cu Masoneria Marii Loji a Frantei. Iar īn 1986, īn mod surprinzator, papa Ioan Paul al II-lea s-a dus la sinagoga mare din Roma, īntr-o vizita oficiala, īnchipuindu-si ca astfel va putea capta bunavointa talmudica. Marele rabin si asistenta l-au primit protocolar, dar rece.

Deci ce garantie spirituala ar mai putea oferi Biserica Catolica, īn conditiile gravei crize care o framīnta, pentru deschiderea unui drum luminos, de īmpacare īn duh si īn adevar, cu pravoslavnica Biserica Ortodoxa, īn vederea unirii lor?

Cunoscutul teolog elvetian Hans Kung, avīnd dese confruntari cu Vaticanul, declara ca marile raspunderi ale crizei Bisericii Catolice sunt datorate Romei, cu toate ereziile comise, de la condamnarea lui Galilei si pīna la scandalurile financiare ale Vaticanului. Cīt despre pontificatul lui Ioan Paul al II-lea, el reprezinta pīna īn prezent un sold negativ, ce frīneaza miscarea conciliara si reforma Bisericii[17].

Numai atunci cīnd se va smeri trufia papala si a conclavului sau ambitios, numai atunci se va putea netezi drumul anevoios al īmpacarii celor doua Biserici sub lumina Duhului Sfīnt. Numai atunci vor putea privi si fratii apuseni cu ochi curati si inima fara viclesug, ca si Nathanael din Evanghelie, spre fratii orientali care, cu bratele deschise, īi asteapta de o mie de ani cu nelipsita rabdare, pentru ca īn aceeasi credinta si īn aceeasi dragoste sa īnalte rugaciuni de preamarire lui Dumnezeu, pentru regasirea lor īn Duh si īn Adevar.