Dintru început poporul roman s-a nascut crestin si a pastrat credinta crestina originara. Spiritualitatea echilibrata si de sinteza a poporului roman se datoreaza caracterului latin si rasaritean în acelasi timp. El a pastrat hotararile Sinoadelor ecumenice neschimbate, la fel randuielile slujbelor si a celor legate de viata de zi cu zi. Astfel se explica rezistenta romanilor împotriva invaziei catolice-maghiare, ai carei regi au urmarit sistematic catolicizarea, deci pierderea identitatii nationale. Pana astazi majoritatea numelor maghiarizate si a maghiarilor din Romania sunt de fapt urmasii fostilor romani deznationalizati.

Mistica poporului roman este cea a luminii, nu a întunericului ca în Occident. Lumina înseamna randuiala, transparenta, bucurie, bunatate si cunoastere. Fetele sfintilor nostri sunt transfigurate de o lumina parca necreata, din alta lume. De aici diferenta fata de spiritualitatea apuseana, straina de noi, cu picturi „renascentiste”, fara legatura cu cerul si cu totul pamantesti. Este dovada lipsei energiei necreate (harul) din viata Occidentului, energie înlocuita cu prezenta papei, „mijlocitor” între Dumnezeu si om, ridicat la treapta de „cap” al Bisericii, de „sfant infailibil” si prezent alaturi de Hristos în potirul Sfintei Euharistii (de la Conciliul II Vatican, 1960-1965, în Euharistie Hristos este numai jumatate prezent, cealalta se gaseste în papa si este chiar mai necesara; Biserica este condensata toata în fiinta „sfanta si dumnezeiasca a papei”) [I. Todoran, I. Zagrean, Dogmatica ortodoxa, Cluj, 1997, p. 289].

Antecedentele schismei de la 1054 urca pana în secolul IV cand Sfantul Vasile cel Mare (+379) scria un tratat contra lui Filioque – despre purcederea Duhului Sfant. În timpul Sfantului Ierarh Fotie, patriarhul Constantinopolului (+891, pomenit la 6 februarie) are loc prima schisma a Bisericii de Apus, cand papa Nicolae I avea pretentia de stapanire peste scaunul constantinopolitan. Fotie (858-867; 877-886) va si scrie despre inovatiile si ereziile Bisericii de Apus.

A doua faza a schismei a culminat în anul 1054, cand cardinalul Humbert, trimisul papei Leon IX (1049-1054) a aruncat anatema asupra patriarhului ecumenic Mihail Cerularie (1043-1058) si a întregii Biserici a Rasaritului.

Anatemele s-au ridicat în anul 1965 de papa Paul VI (1963-1978) si patriarhul ecumenic Athenagoras (1948-1972), dar urmarile schismei n-au disparut prin simplul motiv ca apusenii (catolicii) n-au renuntat la niciuna din ereziile lor. Reaparitia hibridei „biserici” greco-catolice, aparuta la 1701 din scopuri pur politice ale regilor, aristocratilor si clerului papistas, a dat nastere la noi conflicte. Propaganda si prozelitismul catolic dupa 1990 lucreaza în ascuns si pe fata prin uniti.

Pe langa originea eretica a acestei parti rupte la 1701, ea are si o origine antiromaneasca. Rand pe rand s-au impus bietilor uniti cu Roma, renuntarea la dogmele, canoanele si randuielile Bisericii Ortodoxe. Strainii stiau ca este periculos sa schimbi de la început credinta. Abia dupa un timp s-au impus, cum afirma unul din mai marii iezuitilor: „va fi apoi datorinta noastra pe viitor, sa schimbam încetul cu încetul multe din obiceiurile lor, si anume sa le schimbam chiar si liturghia si forma cultului divin spunandu-le ca obiceiurile acestea s-au introdus la ei din prostia si nestiinta preotilor lor din tarile aceste” [Spiridon Candea, Limba veche liturgica si inovatiile introduse în ea de fosta Biserica Unita, Sibiu, 1954, p. 31].

Originea antiromaneasca a uniatismului reiese si din modificarea limbajului cartilor de cult. Oare nu poti fi roman daca zici sluga în loc de serv, slobod în loc de liber?

Dam exemple de schimbare si inovatii introduse ulterior sub influenta strainilor de neam si credinta, în locul limbii romane simple:
- în loc de „mila pacii, jertfa laudei” – o schimba cu „îndurarea pacii, sacrificiul laudei”
- „si ne iarta noua datoriile noastre precum iertam si noi detorilor nostri”
- „Doamne Dumnezeule, administratorul cel bun, care ... pui termen vietii pre repausatul servul Tau acesta, care cu cuvant adevarat te-a docmatisit pe tine, enumara-l cu dreptii si-l iarta, ear trupul lui cel fara figura repauzeaza-l la ape de repaus”
- în loc de „bucurati-va... ca plata voastra multa este în ceruri”, au pus: „ca salarul vostru mult va fi în ceruri”
- în loc de „vezi dara suflete al meu, sa nu dormitezi! Si vei ramane afara ca cele cinci fecioare”, s-a pus „si vei ramanea afara ca cele cinci dame”
- în loc de „din paza diminetii pana în noapte” s-a pus „din sentinela diminetii pana la nopte”
- „cu dinadinsul procadem tot-îndurate la a Ta misericordie si producand Tie doxologie, imploram filantropia Ta, cu care alungi demonii si insinuirile lor si toata contrarietatea, întonand cu glas armonios actuala ruga a noastra...; ai îndesit multimea stelelor pe firmament punandu-le în ordine si ai dat profetului David putere împotriva gigantului Goliat, iar corifeului Petru si discipolilor Christosului Tau pe cari i-ai înzestrat cu armonia oratorica a limbelor le-ai zis...” [ Silviu Dragomir, Istoria dezrobirii religioase a românilor din Ardeal, vol. II, Cluj, 2002, p. 204].

Curat-murdara limba romaneasca! Adica pasareasca.

Iar cuvintele „Sfantul Spirit” si „Doamne îndura-te spre noi” au fost sistematic folosite si mentinute cu intentia de a desparti pe uniti de ortodocsi.

Cand în vara anului 1761 au fost prinsi în Maramures zece tarani romani refugiati din Ardeal, urmare a revolutiei lui Sofronie de la Cioara, Curtea imperiala staruia sa afle daca ei sunt „schismatici”. Raspunsul comitelui Maramuresului este: „marturisesc sincer maritului consiliu locotenential ca n-as îndrazni sa formulez o asemenea întrebare pentru valahii si rutenii mei, caci e sigur ca toti orientalii urasc mai rau numele unirii decat al sarpelui” [Spiridon Candea, Limba veche liturgica si inovatiile introduse în ea de fosta Biserica Unita, Sibiu, 1954, p. 31].

Legea romaneasca si stramoseasca a romanului este cea rasariteana pentru care au murit martirii din primele secole si pana în ziua de astazi. Începand cu episcopul Efrem al Tomisului – Constanta de azi – martirizat pe la anul 300; preotul Epictet si tanarul Astion – ucisi prin 298-303 la Halmyris (azi Murighiol, Tulcea) sau martirii de la Niculitel Zoticos, Attalos, Kamasis si Filippos descoperiti într-o basilica din secolul IV, cu mai multe inscriptii grecesti. Sub cripta lor se afla resturile unui mormant martiric si mai vechi, din timpul împaratului Decius (249-251), ceea ce dovedeste o viata crestina organizata, cu episcopi si preoti. Nici o mentiune despre misionari trimisi de Roma spre încrestinarea daco-romanilor!

Catolicii se folosesc de numele Sfantului Niceta de Remesiana pentru evanghelizarea acestora (romanilor). Este cat se poate de fals!

Episcopul Niceta a predicat si încrestinat la sudul Dunarii (Remesiana este azi în Serbia), nu la nord, pe teritoriul de azi al tarii; canoanele sinoadelor nu permiteau predicarea unui episcop în alte teritorii straine, iar în nordul Dunarii erau deja scaune episcopale. El a predicat în latineste caci originea lui era daco-romana (iar nu ca ar fi venit de la Roma, mult prea îndepartata de noi), la sfarsitul secolului IV si începutul secolului V, deci dupa anul 400. Apoi, el se foloseste de scrierile Sfintilor Parinti rasariteni. Cum ar fi putut încrestina Sfantul Niceta si înca în forma „latina, deci catolica”, cum spun papistasii de azi, un popor care avea ierarhie bisericeasca cu cel putin 150 de ani înainte de el??

Continuam sirul marturisitorilor pentru credinta cu voievozii binecredinciosi, de la Gelu Romanul (sec, IX), la Mircea cel Batran, Stefan cel Mare si Sfant, Mihai Viteazul sau Sfantul Constantin Brancoveanu care nu-si lasa legea crestina ortodoxa, cu toate ca – rand pe rand – i se taie copiii în fata lui si la urma este jupuit de piele si i se taie capul (+15 august 1714).

Contra persecutiilor catolice din Transilvania secolului XVIII aratam doar pe Sfintii Visarion (calugar de origine sarba), Sofronie (roman), Oprea (taran roman), preotii Ioan din Gales si Moise din Sibiel (martiri), batranul Tanase Todoran din Bichigiu, Bistrita-Nasaud (dupa unii 104, dupa altii 120 de ani; tras pe roata), apoi sutele si miile de credinciosi si calugari stiuti doar de Dumnezeu. În Transilvania zac moastele a mii de calugari omorati de diabolicul personaj Bucow, din ordinul Mariei Tereza (1761-1763). Apropo: de ce nu s-a facut pana acum o canonizare colectiva a acestor sfinti? […]

Daca trecerea din 1948 era din „interese superioare de stat”, cum am zice trecerii fortate la uniatie a poporului roman din Transilvania? Daca trecerea din 1948 a produs „eroi si martiri ai credintei catolice si ai Vaticanului”, ce au produs persecutiile, linguselile maghiarilor catolici de la 1700 sau tunurile diabolicului personaj Bucow la 1760? Ce au produs masurile de viclenie ale papilor si împaratilor austrieci, bataile, confiscarile de pamant, case si averi ale romanilor în scopul trecerii la catolicism? De ce nu am cere retrocedarea pamanturilor confiscate de la bietii romani ortodocsi în decursul veacurilor? De ce nu am cere despagubiri pentru cele peste 150 manastiri si schituri ortodoxe distruse de Bucow si ceilalti?

În sfarsit, de ce nu am cere canonizarea marturisitorilor luptatori contra catolicismului si maghiarismului?

Cei ce doresc azi restituirea imobilelor si terenurilor, sa nu uite cum au intrat în posesia lor! Ei sau înaintasii lor.

Referitor la suferinta din închisorile comuniste lucrurile se repeta. Ei – catolicii – fac pe victimele, iar pe ortodocsi îi fac niste calai. Exact ca în vremea lui Bucow! Doar ca atunci ei controlau situatia prin violenta si silnicii. Acum (la 1948) încearca sa controleze prin viclenie si minciuni, daca prin forta nu se mai poate.

Nu se compara batosenia lor egoista – ca „numai noi catolicii am suferit”- cu profunzimea trairii unui Valeriu Gafencu, unui Mircea Vulcanescu, unui preot Dumitru Staniloae sau calugar ca Iustin Parvu. Diferentele de învatatura au crescut mereu. Cum poate fi unitate fara marturisirea aceleiasi credinte adevarate? Cum poate fi unitate în minciuna? Sa acceptam o unire cu aceiasi eretici de ieri, pe care stramosii nostri au refuzat-o? Si asta în numele „dragostei” crestine si sa uitam trecutul dureros – cata perfidie si viclenie!

Ultima blasfemie este afirmata odata cu scoaterea unei carti profund ecumeniste: „Martiri pentru Hristos, din Romania, în perioada regimului comunist”(Ed. Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, 2007, 812 p.) sau publicarea pe internet a vietii unor „martiri comuni ecumenisti”. În aceasta carte episcopul unit Alexandru Mesian de Lugoj, face afirmatii la care suntem datori sa luam atitudine chiar cu pretul unei noi prigoane contra noastra:
- „comemorarea ecumenica a martirilor sec. XX”- ziua de 7 mai, spune unitul Alexandru
- martirologiul va cuprinde crestini romano-catolici, ortodocsi, greco-catolici si reformati
- ei „devin martiri, indiferent daca au fost catolici, ortodocsi, reformati, anglicani sau de alta confesiune”
- sunt 340 de „martiri ecumenici”: 120 ortodocsi, 50 romano-catolici, 150 greco-catolici si 20 evanghelici.

Asta înseamna ca în curand vom avea în calendarul nostru „sfinti” catolici, uniti, evanghelici si chiar ... evrei, nu?

Ni se va cere sa cinstim ca „sfinti” pe episcopii catolici care au luptat toata viata împotriva Ortodoxiei? Pe episcopii uniti Frentiu de la Oradea, Alexandru Rusu de la Maramures, Vasile Aftenie de la Bucuresti, fanatici înraiti care au continuat politica de maghiarizare si catolicizare a romanilor din acele tinuturi? Pe un Iuliu Hossu, episcop de Cluj-Gherla (1885-1970), care nici la sfarsitul vietii n-a vrut sa intre într-o biserica ortodoxa – sa nu se spurce! – si a fost împartasit de un romano-catolic? Un Vladimir Ghika, ce a trecut la catolicism, avea legaturi cu Nuntiatura Apostolica din Bucuresti (un fel de ambasada a Vaticanului la noi, total independenta de statul roman si cu actiuni oculte contra unitatii poporului roman si a credintei ortodoxe; a se vedea concordatul cu Vaticanul); a murit în numele „libertatii Bisericii catolice locale”, precizeaza cartea de fata („Martiri…”).

Nu contestam suferintele celorlalte confesiuni. Dar a-i declara „sfinti” pe cei morti în ereziile religiei lor este cea mai mare nerusinare la adresa marturisitorilor pentru credinta, a canoanelor si dogmelor ortodoxe. Nu exista sfintenie în afara de Biserica Ortodoxa, singura pastratoare a Adevarului revelat. Daca se mantuiesc si cei de alte confesiuni, e problema si voia lui Dumnezeu. Problema noastra este sa ramanem în corabia mantuirii, ca prima si necesara conditie. Dar sa spui ca mortii de alta religie sunt sfinti si trebuie cinstiti ca atare de Biserica Ortodoxa, este o EREZIE! O erezie IUDEO-MASONICA, de tip new-age-ist si ca atare orice crestin dreptmaritor este dator sa ia aminte, sa se fereasca si sa marturiseasca adevarul – chiar cu pretul vietii – ca nu exista sfinti de alta credinta decat cea ORTODOXA