|
Viciul imita virtutea, iar neghina se sileste sa fie socotita grau; prin forma ei, se aseamana cu graul, dar este dovedita prin gust de cunoscatori. Si diavolul se preface in inger luminos, nu insa ca sa se reintoarca acolo unde era, ci ca sa imbrace cu intunericul orbirii si cu o stare ciumata de necredinta pe cei care duc o viata la fel cu ingerii. |
|
SI SCANDALUL RETROCEDARILOR IV articol preluat din "Catolicismul in Ardeal si scandalul retrocedarilor" de Ierom. Eftimie Mitra, Ed. "popa Flore", Bucuresti 2006 In ziarul local (Oradea) "Informatia de Vest" din 21-27 iunie 2005, pag. 3, ziarista Helga Kovacs isi manifesta "supararea" pe Episcopia Ortodoxa si pe "Legea (ei) Romaneasca" publicand un tendentios articol intitulat "Episcopia Ortodoxa, anti-Basescu". In articolul cu pricina Presedintele Romaniei, Traian Basescu, este considerat de ziarista sus-amintita (ale carei optiuni religioase nu le mai comentam) un erou al dreptatii si anti-coruptiei, lucru care, dupa afirmatiile sale personale, ar deranja Biserica Ortodoxa si mai ales capii acesteia, criticandu-l pe noul consilier eparhial, pr. Ion Alexandru Mizgan, de supunere fata de ierarhie si implicare politica.
Este un lucru des intalnit in actiunile prozelitiste ale unor minoritati din Ardeal tendinta de a critica preotii si ierarhii ortodocsi, incercandu-se prin aceasta crearea unor psihoze in randul populatiei de a se departa treptat de pastorii lor. Aceasta in cazul in care s-ar produce, ar duce la risipirea turmei si inghitirea ei bucata cu bucata de "lupii cu blana de oaie" care stau mereu la panda vanand sufletele credinciosilor si valorile culturale si materiale ale neamului romanesc.
Faptul ca "Informatia de Vest" il critica pe pr. Mizgan si intreaga Episcopie, dovedeste ca acestia nu sunt pe aceeasi cale, ca ierarhii ortodocsi nu s-au compromis punandu-se in slujba unor interese straine neamului romanesc asa precum o fac unele cercuri de interese politice, financiare si religioase sustinute cu mult patos de o importanta parte a mass-mediei de la noi. Daca "Informatia de Vest", "Bihari Naplo", "Realitatea Bihoreana", "Gazeta de Oradea", "Jurnalul Bihorean" si alte mijloace de manipulare in masa ar fi tinut apararea Bisericii Ortodoxe punand-o la loc de "cinste" alaturi de toate cozile de topor ce pozeaza pe primele lor pagini ca "oameni de bine", atunci ar fi intr-adevar o problema. Sunt convins ca un om sincer si cu o cat de mica suflare romaneasca pricepe ce vreau sa spun.
Daca Episcopia Ortodoxa nu este de acord cu unele manevre anti-romanesti ale unor cozi de topor cu masca politica nu inseamna ca o face din motive politice, ci din motive de ordin national. Construirea Catedralei Neamului la Bucuresti e tot o chestiune nationala.
Propaganda anti-ortodoxa din mass-media, precum si implicarile politicului in problemele Bisericii (strategie aplicata in tarile ortodoxe), nu este altceva decat vesnica lupta dintre Hristos si Veliar.
Uniatismul a fost si este un factor important de manevra al extinderii imperiului catolicesc in tarile ortodoxe. Infiintata in Ardeal, la 1700, prin sila si santaj, fosta unealta politica de subjugare a romanilor Imperiului Habsburgic si apoi Austro-Ungar prin supunerea ei fata de ierarhia catolica maghiara de Esztergom, este desfiintata tot prin sila si santaj de adversarii ei politici (comunismul) la anul 1948. Biserica Ortodoxa, nefiind o institutie lumeasca, nu are nici un amestec in luptele pentru extinderea zonei de influenta dintre Moscova si Vatican. Ea a avut de suferit in perioada stapanirii comunismului in Romania precum si in perioada stapanirii politico-religioase ale cercurilor de interese din Occident.
Dupa caderea comunismul carma tarii se muta spre Apus si astfel Biserica Catolica de Rit Bizantin se reinfiinteaza dar cu un nume mai accesibil pentru romani: "Biserica Romana Unita cu Roma". Romanii transilvaneni nu au aderat noii formatiuni religioase, astfel, numarul ei fiind foarte mic - 195.481, sub 1% din populatia Romaniei, dupa cum arata statisticele recensamantului din anul 2002, in scadere fata de 223.327 existenti conform recensamantului din anul 1992. Tinand seama ca majoritatea credinciosilor Bisericii Unite sunt de varsta a treia e usor de observat ca, intr-un timp destul de scurt, uniatismul risca sa ramana fara credinciosi. Nu ne mira nici faptul ca in unele cercuri catolice mai auzi unele expresii ca: "In perioada ocupatiei Austro-Ungare am dus-o mai bine decat acum ca apartinem Statului Roman", sau "PNL-ul ne face dreptate" si multe de acest fel.
Totusi, care este motivul acestei lupte oarbe pentru proprietati? Statul Vatican s-a gandit si la felul in care sa ramana posesor al imenselor proprietati avute din timpul ocupatiei austro-ungare in cazul in care instrumentul sau de "expansiune" va ramane fara credinciosi. Astfel, dupa regulile sale interne, daca o parohie se dizolva nemaiavand credinciosi, propretatile respectivei parohii raman protopopiatului sau episcopiei in subordinea careia functiona. Daca o episcopie se desfiinteaza, proprietatile raman arhiepiscopiei sau mitropoliei de care apartinea, iar daca o mitropolie se desfiinteaza averile ei raman forurilor bisericesti superioare si tot asa pe cale ierarhica mergand pana la sfantul (?) scaun. Iata de ce UDMR si partidele asa zise istorice se zbat atat de mult acum, si nu mai tarziu, in Parlamentul Romaniei pentru restitutio in integrum. Nu glumesc deloc "fratii" nostri uniati atunci cand se lauda ca "cei de la UE sunt majoritatea catolici si asa ca pana la urma se vor da legi dupa cum ne va fi noua mai convenabil". Vazand Vaticanul ca pachetul de episcopi trimisi in Transilvania nu da randament in privinta extinderii zonei de influenta politica, economica si religioasa in Romania si ca prin scaderea continua a numarului de credinciosi risca sa-si piarda imensele averi mostenite de la Maria Tereza (si generalul ei Bucow) s-a gandit la o alta manevra. In cazul in care uniatismul va trebui scos din tabla jocului sau politic, cea mai eficienta actiune ar fi prin oameni bine "acoperiti" si fara sutana: politicieni, jurnalisti, oameni de influenta, etc.. Un astfel de instrument a fost Corneliu Coposu de religie catolica, Ion Ratiu, tot catolic, si altii care in timpul guvernarii partidelor istorice au ocupat functii importante de decizie in guvern, parlament si administratiile locale. E firesc ca sefii acestor partide sa-si "impinga" spre varfurile partidelor lor oameni cu care puteau "lucra" usor. Dar nu numai in partidele de la putere si-au introdus oamenii lor, ci si in altele, dupa interese si circumstante. Astfel se explica cum intalnim sustinatori ai politicii religioase occidentale si in alte partide.
Intr-una din cartile sale, Corneliu Coposu spunea ca aflandu-se in clandestinitate, la anul 1987, a afiliat partidul sau Internationalei Crestine Democrate care nu e altceva decat o retea de partide aflate sub influenta Vaticanului. Un fel de "Internationala" condusa direct de papalitate. In tarile unde exista astfel de partide, acestea au la sfarsitul numelor "-CD" cum ar fi de exemplu PNTCD sau PNLCD. Dandu-si seama ca aceasta ii da de gol caracterul de subordonare unui stat strain (Vaticanul) cu timpul s-a renuntat la extensia "-CD" dar nu si la caracterul ascuns antiromanesc pe care il au. O asemnea internationala au avut si comunistii dar condusa de la Moscova (vezi "Imperialismul catolic o ofensiva anti-romaneasca" de Grigorie Nedei, ed. Clio). Aceste doua "internationale" una condusa de la Moscova si alta de Vatican, si-au disputat de-a lungul anilor, bataliile pentru suprematie si in Romania avand ca ultim moment decisiv anul 1989. In urma luptelor dintre cele doua imperii au avut de pierdut romanii si Biserica lor. "Atunci cand se ridica sus oameni de nimic, nelegiuitii misuna pretutindeni" (Ps. 11, 8).
Multi politicieni catolici si protestanti, dupa ce au reusit sa-si atraga simpatia poporului roman, majoritar ortodox, au profitat de increderea acordata acestora prin vot, si dupa ce au obtinut puterea de decizie in stat si administratiile locale, prin legile pe care le-au dat si-au aratat adevaratele intentii. E firesc, pe langa acestia au fost si parlamentari ortodocsi, care alaturi de colegii lor de alte credinte si nationalitati au sustinut legi de importanta nationala dupa cum le-a dictat umplerea buzunarului sau cresterea conturilor in Banci.
In anul 2004, in pragul alegerilor electorale, prim-ministrul Adrian Nastase elaboreaza Ordonanta 64 prin care acorda dreptul Bisericii Greco-Catolice de a actiona in justitie Biserica Ortodoxa si teritoriile avute in posesie din timpul Imperiului Austro-ungar (dupa cum arata si documentele de carte funciara). Senatul respinge aceasta Ordonanta si astfel este anulata, dar cu toate acestea ea este aplicata la unele tribunale din Ardeal, indeosebi acolo unde judecatorii de credinta catolica si cei iubitori de donatiii din bunurile imobile retrocedate, pun in aplicare "legea" care le convine.
Ajuns la carma guvernului, dl. Calin Popescu Tariceanu, despre care stim ca impartaseste crezul catolic, impreuna cu alti colegi din guvern ca Monica Macovei - Ministrul Justitiei sau Monica Musca - Ministrul Cultelor, luptatori pentru "drepturile" catolicilor din Romania, au cerut punerea in aplicare a Ordonantei 64/2004. Fiind respinsa in Parlament, Guvernul alcatuieste un pachet de legi pe care le pune in aplicare pe proprie raspundere nemaitinandu-se seama de validarea sau nevalidarea Parlamentului. Acest pachet de legi prevede subordonarea justitiei direct guvernului si restituirea in totalitate a bunurilor imobile fostilor proprietari dinainte de 1948 fara a se tine seama de felul in care acestia au intrat in posesia lor. E clar, se vorbeste doar de perioada 1948, de bunurile confiscate de comunisti nu si de bunurile confiscate de imperiul habsburgic de la romanii care nu s-au supus ierarhiei catolice.
Pentru a ascunde aspectul antinational al acestui pachet de legi, dezbaterea motiunii de cenzura din Parlament (22 iunie 2005), Guvernul a indreptat discutia spre un caracter pur politic si juridic ascunzand adevaratul ei substrat si consecintele pe plan religios si national. E vorba de intentia de a-i catoliciza pe romani.
Dupa respingerea de catre Curtea Constitutionala a pachetului de legi emis de guvernul Tariceanu acesta a fost nevoit sa demisioneze. Pentru a mai "salva" ceva din munca guvernului respectiv, inainte de a demisiona, Tariceanu emite o Ordonanta de Urgenta prin care pune la punct problema retrocedarilor bunurilor catre Biserica Catolica din Ardeal, precum si a fostilor grofi si chiaburi ce in perioada dominatiei Austro-Ungare isi faceau imense averi pe seama iobagilor romani (trebuie mentionat ca romanii trecuti la religile maghiare, catolicism, luteranism si unitarianism erau eliberati din iobagie, iar cei ce ramaneau ortodocsi se "bucurau" din plin de statutul de iobag pe mosiile stapanitorilor acelor vremuri). Speram ca cineva sa ia aminte si la acestea spre a impiedica o noua nedreptate fata de romanii din Ardeal si Biserica lor stramoseasca.
Interesele meschine sunt vadite de insasi faptul ca Romania are atatea legi de pus la punct dar de care nu se intereseaza nimeni (cum ar fi salariile mai mari, pensiile, ajutoarele sociale, sanatatea si altele dupa cum a fost promisiunea in timpul campaniei electorale), in schimb legea retrocedarilor a fost si este principalul punct al guvernarii actuale pentru care inaltii nostri demnitari ajung sa-si puna chiar si scaunul la bataie. Dupa unele manevre politice, conform "sfaturilor" Uniunii Europene, Curtea Constitutionala reia pachetul de legi si il aproba, iar Tariceanu isi retrage demisia ramanand in continuare in functia de Premier. Nu ne mira admiratia unor ziaristi greco-catolici fata de unii politicieni ca domnul C.P. Tariceanu pe care il considera un "bun roman".
E limpede, istoria se repeta - daca in 1927 guvernul de la Bucuresti, condus de Iuliu Maniu, a semnat Concordatul cu Vaticanul prin care "Biserica Catolica de orice rit din Romania" devine proprietara asupra unor teritorii si alte imobile din Ardeal si Bucovina fara ca Statul Roman sa aiba dreptul de a controla sau verifica actiunile si activitatile membrilor ei. Astfel in perioada ce a urmat, multi preoti, calugari si calugarite din ordinele religioase catolice au desfasurat o intensa activitate de spionaj in defavoarea Statului Roman (vezi Onisifor Ghibu, "Actiunea catolicismului unguresc si a Sfantului Scaun in Romania intregita", Cluj, 1934).
Azi nu mai e nevoie de Concordat. E suficient un guvern care sa-si faca treaba conform dispozitiilor date din afara granitelor Romaniei, de a obliga Biserica Ortodoxa Romana si o data cu ea Statul Roman sa "restituie" Bisericii Catolice (care numara tot mai putini credinciosi) cele aproximativ 2000 de lacasuri de cult pline astazi de credinciosi ortodocsi impreuna cu teritoriile detinute de aceasta dinainte de 1948. Vaticanul a investit mult in clerul si oamenii politici care i-au slujit (acele intentii, beneficii materiale, banesti... acordate de statul Vatican preotilor catolici din Transilvania, pe langa salariul de la Stat), si dupa cum e firesc acesti bani trebuiesc recuperati. Asa se explica exploatarea padurilor ce deja au fost retrocedate si din care Biserica Catolica are venituri de ordinul zecilor si sutelor de miliarde.
Iata dar ce usor se revine la diferentele tot mai mari dintre bogati si saraci, la grofi si chiaburi care si-au facut imense averi cu munca iobagilor ramasi in legea lor strabuna. Iata dar care este dreptatea pe care noua burghezime o trambiteaza prin mass-media "in numele democratiei", lovind in acelasi timp cu orice prilej in Biserica Ortodoxa.
Cu toate ca Romania este o tara majoritar ortodoxa, catolicii si protestantii au invadat cea mai mare parte a mass-mediei, in mod deosebit emisiunile culturale, de stiri, de dezbateri, etc.. Multi dintre jurnalistii si reporterii greco-catolici sustin o intensa campanie de formare a unei opinii publice proocidentale prin care se etaleaza si multe falsuri istorice profitand, in acelasi timp, si de necunoasterea populatiei asupra unor aspecte istorice, politice si religioase. Se afirma destul de des ca Biserica Greco-Catolca este o "Biserica a culturii", "ca a introdus limba romana in cult" si altele asemenea. In acest sens mentionam ca inainte de cucerirea Transilvaniei de catre Habsburgi, existau deja carti de cult in limba romana tiparite de diaconul Coresi la tipografia din Brasov. Amintim astfel "Liturghierul" in 1570, care, fiindca se epuizase repede a mai fost tiparit ulterior de Mitropolitul Dosoftei la Iasi in 1679 si 1683. Tot Coresi a mai tiparit "Psaltirea" in limba romana, in 1570. La tipografiile ortodoxe din Alba Iulia s-au tiparit in romana "Noul Testament" in 1648 si "Psaltirea" in 1651 si multe altele. La tipografiile unite s-au retiparit, practic, dar cu modificarile invtaturii catolice. Spre exemplu, in loc de "duh" aparea "spirit" si altele asemenea, introducandu-se si unele inovatii papistasesti ca "si de la Fiul purcede" ceea ce este o erezie la nivelul Sfintei Treimi. Mai multe explicatii despre acest capitol vom prezenta mai amanuntit intr-o lucrare separata (amanunte se pot vedea in "Istoria Bisericii Romane" de N. Iorga, vol. 1-2 si Istoria Bisericii Romane de M. Pacurariu, vol. 1-2). Biserica Ortodoxa nu se lauda si nici nu se va lauda cu realizarile ei, cu toate ca prigonita fiind, a dat tarii mult mai multe scoli si oameni de seama decat Biserica Greco-Catolica sustinuta prin legi si ajutoare militare de catre stapanitorii acelor timpuri.
Merita mentionat si faptul ca unii publicisti greco-catolici folosesc diferite citate favorabile uniatismului pe care le atribuie unor mari oameni de cultura si istorici consacrati fara a specifica de multe ori sursa de informare ceea ce trezeste suspiciuni in privinta autenticitatii acelor texte. Spre exemplu, publicistul Ioan Longhin Popescu, in revista new-age-ista Formula As, nr. 592 din noiembrie 2003, pag. 3 atribuie istoricului Nicolae Iorga urmatorul paragraf: "Din umilinta lui Atanasie a iesit mantuirea noastra. Fara unirea in credinta cu Roma, nu erau scolile mari din strainatate pentru ucenicii romani, aspri in ale invataturii, nu era, mai ales, acea mare scoala pentru inima poporului nostru care a fost Roma insasi". Personal am citit istoria scrisa de N. Iorga si nicaieri nu am gasit ca istoricul roman sa faca astfel de afirmatii ci chiar contrare ca de exemplu, vorbind despre supunerea lui Atanasie Anghel fata de habsburgi si papalitate marturisea: "Voi recunoaste oricine, dupa citirea acestuii act autentic, in care se oglindeste sufletul josnic al unui om fara demnitate si fara rusine, al unui arhiereu uitator de toate datoriile si juramintele sale, al unui roman fara simt de neamul sau, ca, intre deosebitele forme de unire cu Biserica Romei pe care le-au intrebuintat neamurile ajunse in stapanirea Austriei, nici una n-a fost asa de rusinoasa si brutala... Declaratia lui din april 1701 e desigur cel mai injositor act public savarsit de un vladica romanesc" [1].
Ar fi corect ca acesti formatori ai opiniei publice, atunci cand citeaza un istoric sau un om de valoare, sa specifice sursa de informare pentru a se putea verifica sau... sa fie sinceri. Am exemplificat doar un caz care, din pacate, nu e singurul. Astfel de "invataturi", mai mult sau mai putin credibile, intalnim tot mai des in mass-media post-decembrista, dar si in revistele cultural-religioase ale Bisericii Unite cu Roma, cum ar fi "Viata crestina" din Cluj si altele.
Un amanunt mai trebuie specificat. Daca N. Iorga si alti istorici apreciaza activitatea laudabila a unor personalitati greco-catolice, nu inseamna ca prin aceasta apreciaza intreaga Biserica Unita ca atare. Sa tinem seama ca acesti cartutrari au luptat cot la cot cu carturarii ortodocsi, avand, de multe ori, piedici din partea ierarhiei unite. Asadar, avem tot respectul fata de Inochentie Micu, Samuil Micu, Petru Maior, Simion Barnutiu, Gheorghe Sincai si altii care, asemeni lor, au fost intai romani si apoi catolici, dar nu putem spune acelasi lucru si despre ierarhia unita care i-a prigonit pe acestia pentru curajul lor de a spune "Nu!" atunci cand au descoperit ca biserica lor era romaneasca doar cu vorba nu si cu fapta [2].
Trist, dar unii jurnalisti greco-catolici de azi sunt preocupati intr-o mare masura si de "pacatele preotilor ortodocsi".
Ni se impune toleranta fata de tot ce vine din Apus iar Ortodoxiei i se cere jertfa. Ortodoxiei nu e nevoie a i se impune toleranta deoarece ea e toleranta in esenta ei dar una este toleranta si alta este compromisul, tradarea sau apostazia...
[1] N. Iorga, Istoria Bisericii Romanesti, Bucuresti 1930, vol. II, p. 34 [2] N. Iorga, Istoria Bisericii Romanesti, Bucuresti 1930, vol. II, pag117-138, 191-198 |
|
|
|
|