Una din cele mai periculoase ispite care ameninta īn zilele noastre Biserica ortodoxa este puternica propaganda romano-catolica, desfasurata īn tarile ortodoxe din estul Europei. Toata politica Vaticanului, īn a doua jumatate a secolului XX, este reprezentata de īncercarea de a plasa printre ortodocsi ideea de identitate īntre cele doua confesiuni crestine, iar micile diferente care totusi nu pot fi contestate ar fi doar produsul diferentelor cultural-nationale īn care s-au dezvoltat popoare din diferite parti geografice si nu pun īn pericol mīntuirea credinciosilor de nici o confesiune.

Strategia catolicilor de cucerire a Orientului ortodox este foarte clar exprimata īn cuvintele conducatorului greco-catolicilor din Rusia, Exarhul Leonid Feodorov: Prozelitismul si convertirea unor persoane nu trebuie sa fie scopul misiunii noastre, pentru ca aceasta cu putin va ajuta uniatia. Ci scopul principal al nostru este raspīndirea si popularizarea a īnsasi ideii de uniatism, raspīndirea ideilor pozitive despre catolicism si apropierea cu ierarhii si clericii ortodocsi. Cu prozelitismul putem dobīndi mii de suflete, dar aceste mii vor fi un nou obstacol īntre noi si acele zeci de milioane de oameni pe care trebuie sa-i aducem īntr-o singura turma. Si de aceea, cīnd suntem īn fata situatiei de a alege īntre succesul efemer īn dobīndirea unor suflete si scopul principal al misiunii noastre, noi, fara īndoiala, renuntam la primul, īn folosul celui de al doilea scop.

O mare reusita a catolicilor pentru atingerea acestui scop este cunoscutul document de la Balamand (Liban), elaborat si semnat de catre o comisie teologica mixta, alcatuita din ortodocsi si romano-catolici, īn 1993, pe 23 iunie. Prin acest document, un grup de arhierei si teologi ortodocsi au recunoscut romano-catolicismul, ca fiind Biserica adevarata a lui Hristos, biserica-sora, detinatoare a harului sfintitor si mīntuitor īn mod egal cu Biserica Ortodoxa.

Fara sa adīncim toate subtilitatile disputelor teologice, sa ne aruncam privirile la ascetii si misticii ortodocsi si romano-catolici, pentru ca ei sunt cei care īn modul cel mai deplin si acut aplica īn viata personala īnvatatura fiecarei confesiuni. Este de subliniat ca īnvatatura dogmatica nu este o stiinta abstracta care n-are nimic de-a face cu viata de zi cu zi a fiecarui credincios, ci ea reprezinta tocmai acea busola care arata si marcheaza drumul īn Īmparatia Cerurilor. Dar daca aceasta busola de credinta este defecta atunci orice calatorie de la īnceput este predestinata esecului.

Asceza īn nici un caz nu trebuie sa fie privita separat de īnvatatura de credinta, pentru ca toti Sfintii Parinti ai Bisericii Ortodoxe ne īnvata ca fara constiinta dogmatica nici o nevointa nu poate avea succes. Mistica ortodoxa, calauzindu-ne īn lucrarea duhovniceasca, īnvata ca este foarte important ca omul sa se priceapa sa faca diferenta īntre lucrarea Sfīntului Duh asupra sufletului omenesc si lucrarea diavoleasca, cīnd emotiile si sentimentele trupesti sunt considerate ca dobīndirea harului divin. Unul dintre cele mai importante sfaturi este ca omul sa nu-si provoace siesi stari de exaltare, sa nu caute vedenii sau chiar minuni, sa fuga de orice imaginatie sau īnchipuiri īn timpul rugaciunii, cum ar fi viziuni, īnfatisari mentale despre Dumnezeu, īngeri sau sfinti.

Īn contradictie cu aceste īnvataturi, mistica apuseana ne sugereaza ca, īnchipuindu-ne diferite scene biblice, trebuie sa meditam la ele. Ignatiu de Loyola, īntemeietorul ordinului iezuit, socotit la romano-catolici ca sfīnt, īn celebra lui opera Exercitii spirituale, scrisa īn anul 1522, ne ofera un sistem īntreg de diferite meditatii. Una din ele suna astfel: Sa ne īnchipuim uriase limbi de foc si sufletele oamenilor care se chinuiesc acolo. Sa auzim plīnsete si strigate ale pacatosilor, care īn acelasi timp hulesc pe Iisus Hristos si pe sfintii Lui. Sa simtim miros de fum, pucioasa si putregai. Sa ne īnchipuim ca noi īnsine simtim arderea focului. Sa ne amintim de suflete care se chinuiesc īn iad si sa multumim Domnului ca nu ne-a lasat sa ne savīrsim viata aici. Acest exercitiu este recomandat cu o ora īnaintea mesei de seara.

Aceasta metoda de "rugaciune" exagerat de emotionala de regula face ca īn viata religioasa a omului sa patrunda si cugetele trupesti, iar consecintele pot fi dintre cele mai nefaste. Sa dam cīteva exemple: Angela (anul mortii 1309), la romano-catolici considerata ca fericita, prin metodele ei de rugaciune a ajuns sa vada pe Hristos cam prea simtitor. De exemplu, interlocutorul mistic al ei īi spunea: Am fost eu cu apostolii si m-au vazut ei cu ochii lor trupesti, dar nu m-au simtit asa cum ma simti tu. Angela considera ca atīt de tare patimeste si chiar traieste personal patimile lui Hristos, īncīt credea ea ca nici Prea Sfīnta Nascatoare de Dumnezeu Maria, care a stat līnga crucea Mīntuitorului, n-ar fi putut sa le descrie atīt de clar ca ea.

Despre astfel de metode de meditatie ne lamureste un mare mistic ortodox, Sfīntul Simeon Noul Teolog, care le descrie asa: El (cel care mediteaza n.n.) ridica spre cer mīinile, ochii si gīndurile si-si īnchipuie īn mintea sa sfaturi dumnezeiesti, harul ceresc, cetele īngerilor si ale sfintilor, īntr-un cuvīnt, aduna īn minte tot ce auzise din Sfīnta Scriptura, priveste la toate acestea īn timpul rugaciunii si astfel īsi agita sufletul spre dorinta de cele divine, spre dragoste, uneori chiar varsa lacrimi si plīnge. Si astfel, īncetul cu īncetul, inima lui īncepe sa se mīndreasca, el crede ca tot ceea ce face este rodul harului Sfīntului Duh care se pogoara spre mīngīierea lui si se roaga lui Dumnezeu ca tot timpul vietii lui sa-l īnvredniceasca sa lucreze astfel. Acesta este semnul īnselarii diavolesti.

Unele stari spirituale la sfinti romano-catolici sunt atīt de sensibile, ca ne fac sa ne īndoim serios de curatia lor. Iata un exemplu foarte caracteristic pentru Tereza de Avilla: adeseori Hristos īmi spune - "De acum Eu sunt al tau si tu a Mea". Aceste mīngīieri ale Dumnezeului meu ma fac sa ma rusinez nespus. Īn ele simt si durere si desfatare, īmpreuna. Aceasta este o rana prea dulce(...). Eu am vazut un īnger care tinea īn mīna o sulita lunga de aur cu vīrf de fier pe care ardea o mica limba de foc. Acest īnger, din cīnd īn cīnd, īmi īnfigea sulita īn inima si īn alte organe ale trupului meu. Iar cīnd o tragea īnapoi, atunci mi se parea ca mi se scoate afara tot launtrul meu. Durerea din cauza acestor rani a fost atīt de puternica īncīt eu gemeam, dar si desfatarea a fost atīt de mare īncīt nu puteam sa-mi doresc sa īnceteze vreodata aceasta stare. Cu cīt de adīnc īmi intra īn mine sulita, cu atīt mai mult crestea durerea, dar si desfatarea devenea mai puternica, mai dulce.

Un teolog rus, D.Merejkovski, comenteaza astfel aceste stari spirituale ale Terezei: Daca o femeie stricata cu o mare experienta īn viata trupeasca īn acel moment ar fi vazut-o pe Tereza, ea foarte bine ar fi īnteles-o ce simte, doar ca s-ar fi mirat nevazīnd pe līnga Tereza nici un barbat.

Nici nu este de mirat ca Tereza tot timpul avea probleme cu duhovnicii ei - Pentru duhovnici nu e cu putinta sa īnteleaga toate acestea - spunea adeseori ea. Aici ar merita sa mentionam ca Papa Paul VI a ridicat pe Tereza la unul din cele mai īnalte ranguri de sfintenie cu titlul Doctorita Bisericii.

Īn metodele de asceza si rugaciune sus amintite se vede cel mai clar toata minciuna catolicismului. Rugaciunea ortodoxa totdeauna este asezata īn partea de sus a inimii, īn nici un caz mai jos. Prin multa experienta s-a dovedit ca daca rugaciunea se aseaza undeva īn alt loc, aceasta de fiecare data este rezultat al īnselarii duhovnicesti. Erotomania catolica se pare ca este rezultatul asezarii rugaciunii īn partea de jos a inimii care din cauza apropierii de pīntece provoaca stari de īncalzire si ardere trupeasca.

Sa mai citam cīteva pasaje din marturisirile Angelei ca sa ne dam seama mai bine de "misticismul" romano-catolic: Cīnd ma apropii de ostie ea īmi da un sentiment de mare mīngīiere. Dar tot corpul meu īncepe sa se cutremure foarte tare asa ca cu mare greutate reusesc sa ma īmpartasesc.(...) Si strigam eu fara nici-o rusine: Dragostea mea, eu īnca nu Te-am cunoscut! De ce asa ma lasi pe mine? Si nu puteam sa mai zic altceva ca tipatul ma īmpiedica sa rostesc altceva. S-a īntīmplat pe cīnd intram īn biserica sfīntului Francisc si cīnd am simtit ca Dumnezeu s-a departat de mine; stīnd asezata jos, strigam īn prezenta tuturor oamenilor īncīt cunoscutii mei care venisera cu mine, rusinīndu-se, s-au departat de mine. Dar eu, din cauza dulcetii Lui, si din faptul ca m-a parasit pe mine, tipam asa si vroiam sa mor. Toate legaturile trupului meu se desprindeau atunci.

"Fericita" Angela si-a dorit sa-L vada pe Mīntuitorul trupeste, si - Am vazut pe Hristos aplecīndu-si capul īn mīinile mele. Si atunci El mi-a descoperit gītul si mīinile Sale, iar gītul Lui avea o frumusete de nespus.

Este de mentionat aici ca Angela vedea īn Sfīnta Cruce patul de nunta(!). Īnsusi Hristos īi face marturisiri: Eu nu īn gluma m-am īndragostit de tine. Un teolog rus, Lev Karsavin, care toata viata sa a studiat teologia apuseana din Evul Mediu, īn lucrarile sale nu poate sa ocoleasca manifestarile trupesti care se petrec īn timpul asa zisei iubiri mistice a catolicilor fata de Dumnezeu; el arata ca aceasta iubire mistica de regula este īnsotita de exacerbarea simtirilor trupesti. El trage concluzia ca: catolicismul este o religie carnala, chiar foarte carnala si de aceea mistica apuseana introduce īn relatiile cu Dumnezeu un simtamīnt cu totul trupesc, o īnselare spirituala profunda. Ni se atrage atentia si asupra faptului ca, dupa vedeniile sale, si Mathilda si Gertruda si Angela sunt atīt de convinse de mīntuirea lor, ca nici nu mai considera necesara spovedania īnainte de moarte.

Noi, ortodocsii, adeseori vorbim despre un teribil duh de mīndrie care a contribuit la proclamarea dogmei infailibilitatii papale. Dar acest exemplu nu este de loc singular cīnd mīndria domneste īn teologia si mistica apuseana. Noi putem vedea ca tocmai ascetii romano-catolici īncep deodata sa se simta ca dumnezei īntrupati.

Francisc de Assisi - un sfīnt celebru al romano-catolicilor, īn timpul captivitatii sale la Perugia, cīnd prima data a īnceput sa mediteze la viata de saracie pentru Dumnezeu, spunea tovarasilor sai de arme: Sa stiti īnsa ca acela care ca si voi este īncatusat īn fiare, va fi īntr-o zi omul cel mai slavit de lume. Omul īnca nici n-a īnceput viata de asceza si deja se vede pe sine ca cel mai slavit de lume, fiind asadar prea īncredintat de sine. Si atunci devine explicabila vedenia lui Francisc cīnd ajunge, cum crede el, la un nivel īnalt de spiritualitate: Īn timpul rugaciunii mele, īn fata mea au aparut doi stīlpi de lumina - īntr-unul din ei am recunoscut pe Creatorul tuturor, dar īn celalalt pe mine īnsumi - ne relateaza īnsusi Francisc. A deveni omul cel mai slavit de lume nu este atīt de greu de realizat, dar sa ajungi la adīncul smereniei, īntr-adevar, cere multa nevointa duhovniceasca. Este usor de observat ca īnvatatura romano-catolica despre meritele supra-prisositoare face cu neputinta existenta adevaratei smerenii si iubirii de aproapele.

Toma de Aquino - un alt sfīnt romano-catolic, explicīnd politica bisericii sale, spunea: Erezia este pacat, pentru care vinovatul trebuie nu numai sa fie excomunicat din biserica, dar si sa fie scos din rīndul celor vii. Daca ereticul staruie īn ratacirea lui, atunci biserica, pierzīnd orice nadejde pentru mīntuirea lui, trebuie sa aiba grija de mīntuirea celorlalti oameni, izgonindu-l pe acest eretic prin excomunicare. Dar dupa aceea, biserica īl preda puterii laice ca prin moarte sa-l scoata din lumea aceasta.

Īnvatatura romano-catolica despre mīntuire - ca fiind exclusiv un fapt juridic - a pus adīnci amprente si asupra ascezei. Ascetii catolici, spre deosebire de ortodocsi, nu cauta ca prin pocainta si rugaciune neīncetata sa transfigureze firea omului, ca prin participarea la energiile necreate ale lui Dumnezeu sa ajunga la despatimire si īndumnezeire. Teologia dogmatica apuseana prezinta mīntuirea subiectiva a omului ca fiind o culegere a unor merite exclusiv prin fapte bune. Astfel, monahismul romano-catolic a ajuns sa asume exclusiv ori activitatea de asistenta sociala ori, īn cazul asa ziselor manastiri contemplative, se margineste la īmplinirea stricta a regulilor ordinului, ceea ce este vazut ca o garantie pentru mīntuire.

Acest fel de activitate ascetica face ca un novice sa īnceapa sa creada ca īsi dobīndeste niste merite deosebite, ca este vrednic pentru mīntuire, ca a ajuns deja sfīnt, ceea ce īi stopeaza orice sporire duhovniceasca īn smerenie si pocainta si īl arunca īn prapastia mīndriei ascunse si a parerii de sine.

Foarte graitor īn aceasta privinta este cazul sfintei romano-catolice din Polonia, monahia Faustina Kovalska. Īn cartea Bolie miloserdie v moei duse monahia Faustina ne prezinta un grafic unde īn coloana verticala sunt scrise pacate si virtuti, iar īn cea orizontala, saptamīni. Faustina, cu mare acuratete īnscrie cifre: īn prima saptamīna a lunii mai, patima lenii am biruit-o de atītea ori, am cedat de atītea ori. Pacatul invidiei a fost biruit de atītea ori, am cedat atīt. Si asa, saptamīna cu saptamīna, luna cu luna, se ridica monahia Faustina pe scara sporirii duhovnicesti si a sfinteniei, cifrele devenind mai statornice, mai bune, īnregistrīnd fiecare virtute sau fapta buna. Mai ales impresioneaza graficul care arata sporire īn smerenie si biruintele asupra pacatului mīndriei.

Despre acest fel de asceza ne lamureste Sfīntul Ignatie Briancianinov īn cartea Despre Īnselare: Semnul de obste al starilor duhovnicesti este adīnca smerenie si smerita cugetare, unita cu gīndul omului ca este mai prejos decīt toti(...) iar parerea sta īn socotinta ca īnsusirile bune, daruite de Dumnezeu, le are omul de la sine, si īn nascocirea pentru sine a unor īnsusiri bune care nu sunt de fapt.(...) Cei tinuti de parere sunt dedati īn cea mai mare parte patimii dulcetii, chiar daca se falesc cu cele mai īnalte stari duhovnicesti, nemaipomenite īn adevarata nevointa ortodoxa; unii dintre ei se īnfrīneaza de la īnrobirea grosolana fata de patima dulcetii, dar asta numai pentru ca īn ei precumpaneste pacatul pacatelor - trufia.

Ī.P.S. Mitropolit Antonie al Ardealului, īn cartea sa Traditie si libertate īn spiritualitatea ortodoxa, ne da informatii pretioase despre monahismul apusean: Calatorind prin Occident, īn anii mei de studii, am avut prilejul sa cunosc multe din aceste ordine (monahale catolice n.n.). Cel mai mult m-a impresionat īntīlnirea cu asa-zisele ordine contemplative, īn care vietuitorii sunt claustrati pe viata, fie barbati, fie femei. Am vorbit maicilor vizitandine din Chartres (Franta), maicilor carmelite din Assisi (Italia), calugaritelor din Valsainte (Elvetia) si multor altora fie prin grile masive de fier, dublate si de perdele, e adevarat usor transparente, fie prin usile īnchise, si am luat parte la slujbe īn biserici īn care nu calcase niciodata picior de mirean. Izolare totala, potrivit Regulei respective. Īn Belgia am vizitat o manastire trapista, Rochefort, īn care, īn afara de staret, am vorbit cu ceilalti prin semne. Asa īsi vorbeau si ei, desigur cu mai multa īndemīnare decīt mine. Regula interzice cuvintele rostite. (...) Nu ma pot totusi retine sa nu spun ca īntīlnirea cu aceste stiluri de viata m-a socat putin. Mi s-au parut oarecum artificiale, īntr-o anumita masura chiar inumane, īn sensul cel mai simplu al cuvīntului.(...) Regula devenise scop īn sine. Ajunsese la o gimnastica a formelor care, cu cīt erau socotite mai bine executate, ca īn atletism, cu atīt erau mai mīntuitoare, cīnd īn realitate erau forme goale. Mīntuirea sufletelor ajunsese a fi conditionata doar de respectarea formala si exterioara a rīnduielilor cu privire la somn, la slujbe, la mīncare, la īmbracaminte, la numarul genuflexiunilor, la ascultare. Dincolo de acestea, se parea ca fusesera uitate procesele interioare, transformarea inimii, arderea ei īn cautarea luminii si a sensurilor. De acestea - s-a zis atunci - nu se mai ocupa nimeni. Continutul nu mai interesa. Interesa doar Regula. Doar respectarea exacta a capitolelor si articolelor Regulei asigura mīntuire. Cei implicati īntr-o astfel de viata si-au dat subit seama ca, īn fapt, Regula nu asigura nimic. Deforma personalitatea si atīta tot. O golea de continut si de omenie si de Dumnezeu.

Toate cele spuse pīna acum ne clarifica foarte bine ca este cu neputinta sa existe vreo identitate bisericeasca acolo unde nu este identitate īntru sfintenie si adevar. Fara dreapta credinta nimeni nu poate sa pretinda ca este partas harului Sfīntului Duh coborīt la Cincizecime.

Mitropolitul Antonie Blum al Surajului (Patriarhia rusa), īn scrisoarea adresata Sanctitatii Sale, Patriarhul Alexie II, spune urmatoarele: A sosit timpul cīnd trebuie sa constientizam ca Roma doreste exclusiv sa nimiceasca Ortodoxia. Toate īntīlnirile teologice interconfesionale si "apropierile" reciproce semnate doar pe hīrtii nu ne duc nicaieri. Pentru ca dincolo de ele sta dorinta ferma a Vaticanului sa īnghita Biserica Ortodoxa.

Īn loc de īncheiere a acestui articol sa citam cuvintele Sfintei Scripturi: Copii, este ceasul de pe urma, si precum ati auzit ca vine antihrist, iar acum multi antihristi s-au aratat; de aici cunoastem noi ca este ceasul de pe urma. Dintre noi au iesit, dar nu erau de-ai nostri, caci de-ar fi fost de-ai nostri, ar fi ramas cu noi; ci ca sa se arate ca nu sunt toti de-ai nostri, de aceea au iesit. (I Ioan 2, 18-19).