Istoria Vaticanului este plina de incercarile emisarilor acestui "stat religios" de a subjuga Biserica Ortodoxa intereselor temporale ale papilor, de a faramita unitatea sa de credinta si de a-i dezorganiza viata sa duhovniceasca.

Mascindu-si intentiunile sale, foarte adese ori, sub asa numitele "incercari de unire cu Roma", folosind diversiunea religioasa, coruptia, santajul si frauda istorica, Vaticanul a devenit notoriu in istoria Bisericii Ortodoxe. El este cel mai declarat dusman al pasnicei Biserici Ortodoxe, un adevarat lup, ascuns sub pielea de oaie a fatarniciei "intereselor superioare ale religiei crestine". Aceste "interese superioare" impun papei de la Roma si cardinalilor sai o politica salbatica de invrajbire a confesiunilor intreolalta, o politica de suprematie religioasa a Vaticanului asupra celorlalte Biserici crestine si de ingenunchiere a tuturor credinciosilor crestini din lume la picioarele tronului pontifului intreit incoronat din Roma.

Oriunde viata ortodoxa a inflorit si s-a dezvoltat mai pasnic si frumos, Vaticanul a intevenit cu actiunea sa nefasta de invrajbire si siluire a constiintelor. Emisarii Vaticanului sunt intilniti, astfel, pretutindeni, insinuindu-se cu fel de fel de manopere. Pescuitori in apa turbure si profitori abili ai oricaror imprejurari, iezuitii isi desfasoara intreaga gama a diplomatiei lor secrete, spre a imparti si a stapini diferitele comunitati religioase ortodoxe din Rasarit.

Sf. Munte Athos a fost, de aceea, una dintre cele mai importante comunitati religioase ortodoxe, in spre care s-a indreptat atentia Vaticanului. Impresionantul numar de calugari ortodosi care se nevoiau pe acest munte, traind dupa asprele reguli monahale, frumosul buchet de alese virtuti, care odrasleau pe coastele stincoase si sterpe athonitice, cum si cununa minunata de manastiri, zidite linga cer, au desteptat gelozia Vaticanului, care a simtit ca aici, la Sf. Munte Athos, este unul dintre centrele vitale ale Biserici Ortodoxe. Si ca deobicei, Vaticanul a purces la folosirea procedeurilor sale infame, cunoscute intregii lumi ortodoxe. Prada de astadata era deosebit de poftita de Vaticanul cel hraparet, deoarece unul dintre reprezentantii sai de marca, Monseniorul Fr. Ingoli, secretarul Congregatiei "De propaganda fide", spunea urmatoarele: "Este generala parerea tuturor cunoscatorilor in chestiunea Bisericii Rasaritene, ca daca am reusi sa atragem de partea noastra pe calugarii de la Sf. Munte Athos, am deschide un drum larg pentru unirea acestei Biserici cu Biserica Romano-Catolica. Aceasta din cauza marei influente pe care acesti calugari o exercita".

Prima tentativa de suprematie asupra Sf. Munte Athos o incearca Vaticanul in tulburata vreme a cruciadelor. Cruciatii, care plecau spre Locurile Sfinte, se lovesc de imperiul bizantin. In loc sa-si vada de atingerea tintei lor, pentru care pornisera acele cruciade: dezrobirea Locurilor Sfinte de sub musulmani, cruciatii cuceresc si prada Bizantul bazileilor. In acest moment papa socoteste ca a venit momentul potrivit de a subjuga, cu ajutorul pumnului de fier al cruciatilor si Biserica Ortodoxa, sau Biserica "schismaticilor".

Imparatul Balduin I intemeiaza imperiul latin de rasarit; bazileul si Patriarhul fug la Niceea; Muntele Athos cade - ca teritoriu al statului cruciat franc din Tesalonic - sub stapinirea catolicilor.

Papa Inocentiu III a numit ca "superintendent" al manastirilor din Sf. Munte Athos pe episcopul latin de Sebasta. Aceleasi abuzuri, jafuri si pradaciuni, pe care le faceau cruciatii in imperiu, le facu si acest faimos episcop de Sebasta in Sf. Munte, incāt papa Inocentiu III trebuie sa-l destitue. Urmasul acestui superintendent se purta cu calugarii si mai barbar. "El isi cladi in peninsula un castel senioral, din care emisarii sai se raspindeau in manastiri, pentru a le despuia de obiectele lor pretioase de aur sau argint, recurgind la tortura, spre a descoperi comorile ascunse". Aceste fapte grave, pe care le recunosc chiar publicatiile oficale romano-catolice, ridicara un val de indignare in intreaga peninsula a Sf. Munte Athos. Toate revocarile papale nu mai ajuta nimic si incercarile de unire si de suprematie ale Vaticanului esueaza. Unirea devine, astfel, atit de odioasa, iar Vaticanul si emisarii se dovedesc a fi atit de mari dusmani ai calugarilor athoniti incit papa Honorius III semnaleaza, in 1223, pe acesti calugari ca "neascultatori Scaunului Apostolic si rebeli" ("Inobedientes Sedi Apostolicae ac rebelles").

Calugarii athoniti vor fi atat de edificati de intentiunile Vaticanului incit la 1274, cind imparatul Mihail VIII Paleologul incheie o unire cu Biserica Romei, se revolta si nu recunosc acea unire. Represiunile imparatului au fost groaznice, totusi, calugarii athoniti n-au cedat. Ei nu vor ceda de acum niciodata in fata tentativelor viclene ale Vaticanului de a-i subjuga, iar Vaticanul va incerca mereu de-a pune stapinire pe Sf. Munte, stiind ca prin el pune mina pe una din redutele tari ale Ortodoxiei. Intre acesti indaratnici adepti ai subjugarii Sf. Munte, trebuie numarat mai ales papa Urban al VIII-lea.

Situatia aceasta defavorabila unei uniri cu Roma se mentine insa pina la inceputul secolului al XVII-lea, cind incepe a se interesa de Sf. Munte, acel vestit secretar al Propagandei, Francesco Ingoli. In 1629 Congregatia decide de-a studia situatia din Sf. Munte cu ajutorul unui preot grec de rit oriental, Alexandru Vasilopulos din Zante, elev al Colegiului grec din Roma. Acest calugar transfug opineaza ca e necesar sa se trimita in Sf. Munte calugari basilieni misionari care sa pregateasca unirea cu Roma. In 1628 urmeaza un alt emisar al Romei, Canacchio Rossi, care trimite alte referate extrem de laudative la Roma. Vaticanul este iarasi deosebit de interesat de Sf. Munte si studiaza cistigarea lui pentru ideea unirii. Acum Vaticanul hotaraste creearea unei scoli de propaganda catolica in Sf. Munte si-l trimite pe Nicolas Rossi s-o infiinfeze. Scoala fu deschisa la manastirea Protaton, in capitala republicii monastice, la Karyes, in anul 1635. Aceasta scoala urmarea un scop pur propagandist, ceea ce nu intirzie sa se arate. Calugarii athoniti se revoltara atunci a doua oara si aceasta oficina a Vaticanului trebui sa-si mute sediul la Tesalonic, unde vegeta citava vreme apoi se inchise de la sine, in lipsa de elevi. Ultimul ei director a fost Nicolas Logothetis (? 1643). Ea n-a avut niciodata mai mult de 17 elevi.

Dupa calugarii basilieni isi incercara norocul la Sf. Munte si calugarii franciscani. Propaganda se stradui in veacul al XVIII-lea sa intemeieze un camin de propaganda catolica la Sf. Munte, dar si incercarile acestea se dovedira zadarnice. Atunci Propaganda apela la iezuiti. Acestia, cu o deosebita perfidie, utilizara alte mijloace.

Ei cistigara mai intii un calugar grec athonit pe care-l folosira apoi in Sf. Munte, spre a le deschide drum. Avind mijloace materiale bogate ei impartira ajutoare cu amindoua miinile. Iezuitul Isaac d'Aultry s-a insinuat pina in interiorul Lavrei celei Mari. Cind a fost insa sa se hotarasca inaltarea unui camin iezuit in sinul Sf. Munte Athos, calugarii sesizara din nou primejdia si nu ingaduira sa le intre cel mai periculos dusman in casa. Dupa Isaac d'Aultry venira alti calugari iezuiti cu aceleasi intentii ascunse si cu aceleasi apucaturi viclene. Vigilenta calugarilor athoniti era insa treaza si emisarii Vaticanului au dat gres pentru totdeauna si in Sf. Munte...

Mult trimbitatele succese ale Vaticanului la Sf. Munte Athos au fost accidentale si neinsemnate, iar incercarile de a dezorganiza viata ortodoxa infloritoare de aici au fost zadarnicite. Chiar izvoarele oficiale ale Vaticanului ("Orientalia Christiana") recunosc ca prozelitismul Vaticanului la Sf. Munte Athos s-a redus totdeauna la cite un singur nume de calugar athonit si acela cistigat de Vatican prin coruptie. Asa, in 1628, un calugar Ignatiu de la Vatoped este manevrat de Propaganda dupa planurile sale ascunse; in 1716 inchizitia elibereaza un certificat de "corectitudine in credinta" (Rechtglaubigkeit) calugarului Calinic Anapliotti, iar Propaganda ii acorda o intretinere lunara, in Roma, pina la 1738. In anul 1728, calugarul Avacum Andriani de la Ivir daruieste papei Benedict XIII mai multe manuscrise vechi de mare valoare, care astazi formeaza partea esentiala a bibliotecii Vaticanului; in anul 1736 calugarul de la Ivir, Cosma Papasoli trecu la credinta romano-catolica. La atita se reduc manevrele Vaticanului la Sf. Munte Athos...

Manevrele Vaticanului, astfel, nu intirzie sa se faca cunoscute oriunde incearca sa dezorganizeze viata religioasa, sa subjuge constiintele credinciosilor "intereselor sale temporale", sa creeze diversiuni si sa mentine starea de ura si de dusmanie intre confesiuni. Pretutindeni, Vaticanul se vadeste ca un dusman declarat al vietii pasnice si ca un odios adept al manevrelor oculte, care urmaresc suprematia papei de la Roma asupra tuturor credinciosilor.

Vaticanul isi cintareste loviturile sale perfide si le da in centrele vitale ale Bisericii Ortodoxe. Constiinta treaza a tuturor credinciosilor cinstiti a functionat insa cu promptitudine totdeauna. Uneltirile Vaticanului au fost vadite si incercarile sale iezuitice de unire au fost zadarnicite. Sf. Munte Athos s-a verificat, astfel, si in lupta seculara dusa cu Vaticanul, ca un adevarat Sf. Munte al Ortodoxiei. Constiinta sa treaza ortodoxa a vadit, fara crutare, perfidia si ura salbatica a Vaticanului si a infierat-o pentru totdeauna. Sf. Munte Athos este, pentru credinciosii ortodosi, o pilda demna de vestejire a actiunilor reactionare ale Vaticanului si in actualitate. Ca si in trecutul sau intunecat, Vaticanul foloseste toate mijloacele sale infame, spre a sluji imperialismului atitator la noi razboaie. Camuflindu-se in spatele religiei, Vaticanul duce o actiune de invrajbire si de atitare, care urmareste, ca intotdeauna, subjugarea. Aceasta actiune de invrajbire si de atitare a fost insa si de astadata vadita, fara crutare. Ea este destinata esecului rusinos, ca toate celelalte actiuni ale Vaticanului, inregistrate in intunecata sa istorie.